Faceți căutări pe acest blog

vineri, 12 noiembrie 2010

Cred ca omul are ocazia de a schimba cursul lumii si nimeni nu vrea sa-si asume raspunderea.Totusi, schimbare exista.
Cred ca frica e unul dintre cele mai nenorocite sentimente umane. Niciodata cucerita pe deplin, decat de nesabuiti si nebuni, ne stapaneste pana la ultima celula. Imbracata in 1000 de haine diferite, nu parea fi de doua ori aceeasi. 
Alegerile nu sunt niciodata numai ale noastre, le impartim cu fiecare eu de ieri si fiecare personaj ce a jucat un rol, cat de mic, undeva mai demult. Timpul si spatiul lucrurilor trecute nu exista decat in constiinta umana.  Cand nu mai e frica incepem sa murim.
Pe undeva, libertatea individului s-a pierdut. Odata cu inocenta si incapacitatea de a scrie cuvantul "mama", libertatea omului se pierde pana aproape de sfarsit. Ciudat e ca pornim egali si sfarsim incredibil de departe fata de oricare altul. Constiinta nu lasa sufletul liber; numai sfiintii ar trebui sa fie exceptii aici, iar eu nu
stiu daca exista.
As fi vrut sa-ti fi spus la momentul potrivit cine esti, dar acum, prietene, e prea tarziu. As fi vrut sa-ti fac o icoana si sa te pastrez asa, inert si de neatins. As fi facut  icoana pentru fiecare in parte. Iar voi, icoane , sa nu va schimbati defel.
Timpul nu omoara lemnul, il imbatraneste incet, atat. Culoarea e aceeas; aurul la fel. Cel putin in timpul meu, iar eu, ca orice om egocentrist, am sa prefer sa nu inteleg ce se intampla mai departe. Pentru mine, nimic dincolo de mine nu exista.
Dar n-am facut nimic din toate astea, si v-am pastrat oameni si incet incet, imbatraniti si nefiind din lemn, va schimbati si culorile si lumina.
Pe tine, omule, am sa te pretuiesc pana la capat, pentru un moment si atat.
Pe tine, am sa te fac o icoana si am sa te tin ascuns departe de ceilalti.
Tu, copil crestin, esti ultimul moment de slabiciune.

vineri, 10 septembrie 2010

Am plecat sa ma pierd

Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.

luni, 30 august 2010

Si caii se iarta

Si mai stiu ca in fiecare zi te duci sa ii vezi si furi un cub de zahar intr-un servetel ascuns in pumn.
E toamna azi, la sfarsitul lui august. Si ploua.
Am invatat de la altii tot ce stiu. Sau am invatat prin ei. Sau pentru ei.
Am fost o noapte la mare, doar o noapte de data asta. Destul cat sa-mi ingrop pantofii in nisip si sa-l car acasa cu mine. N-am maturat 3 zile, doar asa... fiindca nisipul asta imi place si atat.
Pe tine, omule, nu stiu daca te mai cunosc. Nu ti-am mai vorbit de prea mult timp, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu sa-ti vorbesc desi as vrea. Pe tine, te pierd in fiecare zi. Nu fiindca nu te vad, ci fiindca atunci cand o fac, nu stiu ce sa-ti spun. Undeva, ceva s-a schimbat. Si cu toate astea, tie iti multumesc pentru fum. Mai e timp pana maine.
Sau asa pare cand ploua.
"Nu credeam ca exista ceva mai infricosator decat un stejar care fosneste noaptea" mi-a zis cineva odata. Eh, nu stiu cat de intricosator e, dar merita ascultat. Am nimerit pentru o ora intr-un loc in care copacii fosneau. In rest, doar liniste. Undeva in mjlocul orasului asta amarat si aglomerat, am nimerit pentru o ora aici. Imagineaza-ti un film mut in 3d, si doar din cand in cand cate-un zgomot infundat de crengi zvarcolindu-se si cateva funze care se izbesc de pamant. Da, se izbesc, fiindca atunci cand e liniste, frunzele nu cad, lenes, ci se izbesc cu forta. Cad, nu pica. Si se lovesc.
Am spus ca maine e ziua in care ... mereu e maine ziua in care...
Maine am spus de fiecare data. Azi tot maine zic.
Pentru tine, Sophie. Pentru tine toate.

miercuri, 18 august 2010

free your mind

Buna ziua. Azi ma numesc Ana si lucrez intr-un Mall, la raionul de dulciuri de lux.
Azi, un domn e amuzat de pierce-urile mele si ne lansam intr-o disputa prietenoasa, exact cat dureaza marea tranzactie.
Azi, un copil rade uitandu-se la mine, strambandu-ma de dupa vitrine. Rad si eu.
Azi, o pereche se tachineaza in fata casei de marcat. Motivul e evident: eu vand martipan.
Azi, un sef da vina pe mine iar eu n-am gresit cu nimic. De data asta.
Azi, vecini de-alaturi sunt in razboi. Le sugerez o sedinta de Fight Club.
Azi pentru 10 min a fost minivacanta, ploaie. Tot azi, pentru 10 minute a nins. In alta parte.
Azi vreau sa plec la mare, sa-mi scot uniforma asta stupida, sa-mi desfac parul care plange sa fie desfacut, vreau sa-mi sterg praful de pe umeri si sa ma ingrop toata in nisip.
Azi am fumat 10 tigari in 10 minute.
Azi a fost o zi ca oricare alta. Maine, poate, am sa fac ce spun. Poate maine. Maine am zis de fiecare data. Azi tot maine zic.

luni, 16 august 2010

"Frate, traieste tu daca vrei."

"Portarul inaripat mai tine intins
un cotor de spada fara de flacari,
nu se lupta cu nimeni,
dar se simte invins."


Prietene, azi nu vreau sa te stiu. Azi, prietene, nu te cunosc.
Am vrut sa te sun, sa-ti spun ca intreaba marea de tine, dar n-am facut-o. Nu-mi pare rau. Uneori e mai bine sa nu spui nimic. Tacerea e a ta. Tristetea e a ta. Azi nu te cunosc pentru tine.
Tot azi ma bucur ca esti bine.

Eu.

Sunt ok. Doar mor. Atata tot.

marți, 10 august 2010

E ciudat sa mergi in fiecare zi cu taxiul

Bai, uite-ma din nou aici.
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
 Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?

luni, 5 iulie 2010

Azi e soare, suntem iar visatori

Si daca maine pierd totul si nu mai ramane nimic, tot a meritat. Cand te pierd pe tine, cu tot ce ai, cu ultima cusatura din ultimul amarat de tricou, cand nu mai raman decat eu cu mine si un rucsac in care imi tin casa, adica tot o parte din mine, chiar nu mai am de ce sa ma tem. De fapt, pe tine sa nu te pierzi de tot niciodata, in rest, toate pot fi recladite.
Mi s-a pus pata pe-o chestie si ma uit la oamenii astia cum imi zic, cu ochii mari si maxilare incordate, ca nu e ok. Bai, dar ce sa-i fac daca asa e? Cum sa incerc sa ma multumesc cu atat cand stiu ca nu e suficient?
Bai, omul moare cand uita sa se mai joace. Cand nu mai rade doar asa, ca e soare. Si moare cand nu mai viseaza la nimic.
Visele nu mor niciodata, noi le omoram. Eh, in coma sau nu, ale mele se incapataneaza sa reziste. Legume. Pana la toamna cand ies precum cartofii din pamant. Inca putin. Mai e putin.
Am auzit o chestie interesanta, de fapt am citit... era un forum... in fine.
"Sunt prieteni care ma intraba, cum e pe motor ? Sa-mi iau ?
Nu pot explica cum e pe motor. Adica e ca diferenta dintre timp si eternitate. As avea poate timp sa iti explic, dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi. Trebuie sa te urci ca sa intelegi. Iar eu nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acest pas." Un tip cu 30 de ani de experienta. Norocos, poate.
Daca nu intelegi de ce vreau sa urc azi pe traseul asta pe care l-am mai facut de 10 ori, inseamna ca n-ai vazut ca ploua. Si daca ai sa crezi ca asta o sa ma faca sa ma intorc acasa, inseamna ca nu stii cine sunt.
Daca ne-am multumi cu ce e usor, comod, la indemana, ar fi mai bine? Mai usor, da. Dar unde e satisfactia unei realizari. Nu spun ca trebuie sa-ti rupi gatul ca sa-ti dai seama ca palaria nu pluteste, dar parca e alta stare cand transpiri putin. Poti sa spui: UITE, asta am facut EU. Si n-a fost usor, dar am facut-o. Si parca iti vine sa zambesti mai des.
Si daca ajung pe un drum mai greoi unde as fi ajuns cu pasi moi, tot am sa ma bucur, fiindca drumul in sine, a meritat. Daca e greu nu e neaparat urat, daca e simplu nu inseamna ca e mai bine. Nici daca te dai cu capul de pereti nu inseamna ca iese ok, dar e si asta un drum. Pentru incapatanati, masochisti si oameni care nu vor din a in b printr-o linie.
Viata e un drum, nu o destinatie. Si e prea scurta, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.

sâmbătă, 12 iunie 2010

M-am gandit la ce s-a intamplat ieri si cum putea sa fie totul pentru mine si m-am speriat. Bai. putea sa fie ala ultimul moment, acolo, asa. Si am vazut omul asta uitandu-se in jos la mine, cu ochii tristi. Ce ai facut?
M-am gandit ca n-am apucat sa vad lucrarea de sfarsit a omului asta, ca n-am apucat sa-i arat altuia ce pot, n-am spus multumesc fiecaruia in parte, n-am facut pe nimeni fericit azi. Ma mai gandeam ca mi-ar fi parut rau (in absurd). Mi-ar fi parut rau ca nu fi impartit inca o zi cu oamenii astia.
Zece intamplari ciudate, si-o minune... M-au adus aici, acum, asa.Un amalgam de decizii si absurditati, m-au adus aici.
Iti multumesc omule, ca ai oprit cand mi-ai vazut mana pe geam si m-ai luat cu tine.
Imi multumesc, tie, ca mi-ai oferit totul si nu mi-ai cerut nimic in schimb. Si-ti mai multumesc ca mi-ai ramas aproape.
Oamo, tie iti multumesc pentru fumul pe care m-ai ajutat sa-l vad. Si pentru folk si Carmina Burana.
Lysis, tu esti altceva. Tu n-ai nevoie de multumiri, tu stii tot. In idee. Pot doar sa-ti multumesc pentru idee, fara tine, n-ar fi fost nimic.
Tu, om frumos, trebuie sa stii doar atat. Nu e doar umilinta. Imi pare rau doar atat: n-am avut curaj cand ar fi fost nevoie.
Iti multumesc, Goldenlocks, ca esti cel mai bland om din lume si-mi ierti orice. Inger frumos.
Si tie, cap de mop, vreau sa-ti multumesc pentru curaj si putere.

miercuri, 9 iunie 2010

Ce mai faci Omule, ce-ti mai fac icoanele?
Fiindca e tarziu si e liniste si pot sa te-ntreb: tu ce mai faci? Cum esti?
Spune-mi fara urma de frica, azi chiar vreau sa stiu. Ce stare te incearca? Uite, incep eu. Azi, sunt nefericita. Am pierdut ceva la care am tinut. Sa spunem ca am pierdut o manusa. Da, exact asta am pierdut. O manusa. Si acum imi pare rau, desi stiam c-am s-o pierd.
Tu cum esti? N-am avut timp sa te-ntreb, am fost prinsa in treburile mele, dar azi vreau sa stiu. Cum esti?

Nu e uman, paganilor! Nu e uman! Si atat. 
Si totusi se intampla.
Pentru ca ne e frica, pentru ca in spatele fiecarei decizii stau 173 de argumente, pentru ca ne e frica sa riscam, pentru ca suntem slabi si n-avem curaj, pentru ca ne gandim "dar daca". Pentru ca nu putem sa fim singuri si fericiti, pentru ca putem sa fim impreuna si nefericiti.
Imagineaza-ti marea. Si nisipul gol si nimeni in jur. Pustiu absolut. Imagineaza-ti marea, nervoasa, un vant sarat, puternic, si el nervos si nisip ud si soare. Imagineaza-ti ca ai ramas aici, absolut singur. Cum esti?
E locul ala, deasupra unui oras pe care-l cunosti. E locul asta, pe care-l cunosti in fiecare anotimp. Imagineaza-ti ca esti acum acolo si e pustiu. Si simti pietrele, pamantul si linistea unui astfel de loc. Loc pe care-l ai, e al tau. Fiindca e in tine. 
Pana la urma, a cui e vina? La capat, in momentul in care s-impart pacatele, a cui e vina? 
Unele "pacate" n-au stapan. Se intampla si atat.
Maine am sa iau o decizie. Maine, nu azi. Vreau sa ma mai bucur o zi de lipsa unei alegeri. Pana maine mai am timp sa mai respir o singura data. Atat. Imi amintesc de asta.
Prefer sa aman o decizie deja luata. Prefer sa n-o spun nimanui, nici mie, cat pot. Fiindca recunoscand-o devine mai concreta, aproape palpabila. Are o viata a ei, traieste. Prefer sa o las sa doarma pana in ultimul moment. Prefer sa ma mint. Constient.
Si daca stii unde ai sa ajungi, ce si cum se va-ntampla, daca ai vazut in tine rezultatul, de ce frica ? Daca ai gandit un lucru inseamna ca l-ai facut deja, in tine. Si daca e facut si gata, de ce mai e frica?

joi, 3 iunie 2010

12:34:56

Acum doua veri cunosteam dublura unui om al meu. Pana la ultimul  punct, pasi lor au fost la fel. Doar anii erau altii.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns. 
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul  spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.

Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata. 
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta  si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute. 
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric. 
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.

luni, 31 mai 2010

Za 9

(1) Fine: This is the word women use to end an argument when they think they are right and you need to shut up.
(2) Five Minutes: If she is getting dressed, this means a half an hour. Five minutes is only five minutes if you have just been given five more minutes to watch the game before helping around the house.
(3) Nothing: This is the calm before the storm. This means something, and you should be on your toes. Arguments that begin with nothing usually end in fine.
(4) Go Ahead: This is a dare, not permission. Don’t Do It!
(5) Loud Sigh: This is actually a word, but is a non-verbal statement often misunderstood by men. A loud sigh means she thinks you are an idiot and wonders why she is wasting her time standing here and arguing with you about nothing. (Refer back to # 3 for the meaning of nothing.)
(6) That’s Okay: This is one of the most dangerous statements a women can make to a man. That’s okay means she wants to think long and hard before deciding how and when you will pay for your mistake.
(7) Thanks: A woman is thanking you, do not question, or faint. Just say you’re welcome. (I want to add in a clause here – This is true, unless she says ‘Thanks a lot’ – that is PURE sarcasm and she is not thanking you at all. DO NOT say ‘you’re welcome’ . that will bring on a ‘whatever’).
(8) Whatever: Is a woman’s way of saying take a hike!
(9) Don’t worry about it, I got it: Another dangerous statement, meaning this is something that a woman has told a man to do several times, but is now doing it herself. This will later result in a man asking ‘What’s wrong?’ For the woman’s response refer to # 3.

  Aici originalul.

vineri, 28 mai 2010

Facusem o boacana si stiam. Am un talent uimitor cand e vorba de a da cu bata-n balta, recunosc. Sunt, la capitolul asta, un supraom.
Am facut o greseala, dar nu mi-am dat seama pana nu i-am auzit vocea "Tu nu esti acasa?". Nu, nu eram. Am ajuns pana la usa si atat. N-am apucat sa intru.
Am ajuns apoi, cu un taxi, la ceea ce credeam eu ca o sa fie un refugiu. Abia cand i-am vazut privirea mi-am dat seama ca de data asta, am depasit o limita. N-a vrut sa vorbeasca cu mine, nici sa-i spun ce s-a intamplat n-a vrut.
Omul asta nu ma vroia acolo dar nici nu ma lasa sa plec, in noaptea aia am distrus o idee. Imi pare rau. Ca n-am fost acasa. Si pentru restul.
De obicei, eu sunt omul nervos care la 3 se supara, sare garduri, tranteste usi si distruge ce-apuca. Ma uit la el cum incearca sa doarma, stiu ca e obosit, ca a avut o zi lunga, si stiu ca eu sunt de vina. Parca s-a izbit ceva la un moment dat, parca. Eram nervoasa si n-apucasem sa-mi termin proiectul pentru a doua zi. Nici nu l-am mai terminat. Liniste, tensiune si din cand in cand cate-un @#$%$%%^ #$$%^^^&^## ##$^^&&. " Bai, tu iti dai seama ce mi-ai facut?!?!?"
Vrei sa plec? "Nu."
N-am plecat.
Stiu ca eram putin fericita, putin de tot. Bai, era prima oara cand vedeam sub masca aia de om super sigur pe sine, care n-are nevoie de iubire sau prostii de-astea. Bai, poti sa fi dezamagit numai daca iti pasa, si te doare tot atunci. Ciudat moment.
Am plecat impreuna, dimineata. Abia-mi vorbea si treaba nu era deloc frumoasa. Dupa 3 ore, nimic nu se schimba. Cutite peste tot. Dupa 3 ore si 4 minute, sunt chemata in alta sala. Imi strang lucrurile si ma grabesc sa ies. Ma trezesc cu omul asta in fata, imi prinde mana, imi saruta obrazul si-mi spune " te astept, da?"
Cand si ce s-a schimbat? Am aflat tarziu dupa.

luni, 24 mai 2010

Am dat peste un post cu reguli de blogger. Cele 10 porunci adaptate. Era una cu "sa nu fi hater". Buuun asa. Hai sa incercam sa nu fim, cu accent pe "sa incercam".
N-am sa-mi cer scuze daca supar pe cineva, intentia mea nu e nici sa jignesc, nici sa schimb lumea. Dar daca pe alocuri unul sau altul se simte lovit, n-am decat sa-l iau ca pe o victima inevitabila. 
Hai sa va spun ce nu-mi place mie la orasul asta: bucurestenii ingamfati. Astia care stau la 1am in spatele blocului si asculta manele la telefon si se cred ei insisi mari cantareti de muzica lautareasca. Nu-mi plac cocalarii nascuti cu "@#$%" in gura, nici indivizii frustrati care dau palme pe fund sau striga "hei, papushe, vrei sa..." Nu-mi plac cocalaresele care rumega ciunga in metrou si-si injura copii de 3 ani fiindca ele nu sunt in stare sa fie mame. Nu-mi plac oamenii care se uita la un amarat si se prefac ca nu-i vad sangele de pe fata. Nu-mi plac parintii copiilor care batjocoresc, nici faptul ca la 2 dimineata nu pot sa ma plimb pe orice strada. Mi se par stupizi soferii care-ti inchid usile in nas si se cred mari zmei. Nu-mi place sa ma duc in A,B,C locuri din cauza unor indivizi care au impresia ca trebuie sa porti mini si tocuri cui ca sa fii femeie.
Nu-mi plac nici tatele care arunca laturi de la etajul 4, nici tatele care arunca cojile de ceapa pe geam. 
Imi sunt dragi, in schimb, oameni care hranesc pescarusii, care ies primavara la curatenie, oamenii care-ti inting o mana cand pici pe gheata. Astia care isi duc copii dimineata la scoala si seara in parc si nu injura si nu distrug nimic. Ii apreciez pe oamenii care spun ca "ai ochi frumosi" nu ca "esti buna". Oamenii astia oameni, fara apucaturi de cuceritori de mahala, ei sunt cei care merita sa fie aici. Nu inteleg de ce te-ascunzi in spatele unui statut de "bucurestean" si iei personal orice critica adusa orasului mama. N-am sa cred ca nu ti s-a urat niciodata de el, ca n-ai vrut sa-l parasesti nici macar pentru o zi, pentru simplul fapt ca nu-l mai suporti. Daca n-ai simtit nevoia sa fugi inseamna ca nu i-ai cunoscut toate colturile.

Dor de orizont si liniste

Am spus asta de n-spe ori: sunt un om norocos. Sa-ti spun si de ce. 
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata.  Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
 

Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata. 
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte. 
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu. 
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute? 
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2

duminică, 23 mai 2010

Pentru prieteni 3. Printre scoici sparte si carbuni arsi, mi-am gasit toate raspunsurile

Bai, stii cum e sa iubesti pana doare? Daca n-ai facut asta, n-ai facut nimic. Sa iubesti un om cu toata fiinta, pana-ti iese sufletul prin piele, pana simti ca nu mai poti si-ti vise sa te ascunzi cu totul in nisip. Ai idee? Ai idee cum e sa iubesti si sa nu astepti nimic in schimb, si sa vrei doar ca un celalalt ipotetic sa fie fericit? Asta e singurul fel in care sentimentul ramane, transformat, mega transformat.Dar cand ai ajuns sa-ti doresti fericirea lui si nimic altceva, atunci ai sa-ti dai seama ca-l iubesti. Nu fara urma de egoism, fiindca undeva egoismul asta e ca o buruiana. Indiferent de ce-l face pe omul ala fericit, indiferent de cat rau iti faci tie, sa-l iubesti inseamna sa-l lasi sa fie fericit. Si el, omul asta, daca te iubeste n-o sa te lase sa sacrifici nimic. E ca o batalie intre care iubeste mai mult, niciodata balanta n-o sa fie dreapta, absolut niciodata. Dar tu, iubind ai sa castigi mai multe. Bai, o sa te doara ca naiba, o sa-ti smulgi parul din cap si-ai sa-l lipesti la loc cu superglue daca asta il face pe ala fericit. Sa te vada cu par.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
 Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.

luni, 17 mai 2010

Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?

Chestie noua. Nu.
Mama lor de sfarsituri, nu mi-au placut niciodata. Nici schimbarile. E asa o stare tampita, sa stai ca un stalp in mijlocul patului si sa ta gandesti la toate cele 1224455677 de tampenii care-au contat.
Si omul ala pe care l-am iubit acum 3 ani, si asta de acum 3 luni si omul asta nou, care cred ca-mi place. Si stau si intorc fiecare nenorocita de foaie pe toate partile si nu pot sa ma hotarasc: bai, eu sunt fericita sau nu? Bai, e de bine? Baaai, io imi bag picioarele, vreau sa nu mai simt nimic.
Daca stateam in banca mea, acum eram pe linie dreapta, asteptam cuminte o licenta linistita, ajungeam acasa la 10 si pana in toamna strangeam bani si visam la motor. De luat, nu-mi luam. Dar visam linistit.. Si uite-ma acum aici, singura cuc intr-o camera cu prea multe amintiri, gandindu-ma la cat de aiurea au luat-o lucrurile la vale. Si astept, habar n-am ce, dar astept. Sa vina omul asta si s-arunce cu pietre in geam, sau sa-mi trimita un mesaj de-ala de-al lui. "Cum esti?"
Cum naiba sa fiu? Ca dracu'! Sunt obosita si stau in pijamale si ma gandesc la o zi simpla, fara nimic special si-mi lipseste ziua aia ca painea facuta de mamaie, acum 10 ani. Mama ei de treaba, io ma car. Maaa caaar, ma iau in spate si-o iau pe sine. Unde ajung ajung.
Stai. Pauza. Am facut deja asta. N-a fost asa bine. E al naibii de greu drumul asta.
Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?
Mi-am distrus mainile, serios. Mi-e dor de voi, bai oamenilor. Mie dor de tine omule, mi-esti dor. Tampita treaba, da. Stiu. M-au apucat melancoliile, pacat ca nu pot sa dau merge layers. Putin de aici, putin de acolo.
Am chef de o cafea in Revenge, devreme, cand nu e nimeni si pot sa aud ce se povesteste la masa de-alaturi. Si vreau sa mi se povesteasca de oameni frumosi. Uite de asta mi-e dor. Avea multe parti bune treaba asta. Foarte multe, stiu. Ard. Mama ma-sii, nu mai are nimic. Decat 1579 si una de intrebari. Na! Nu mai e nimic rotund. Multumit? Nu. Stiam eu. Cacat. In ploaie.
Si vecinii au tacut si nu mai e nici o chitara si nici un caine care sa-mi latre in urechi. Si m-as uita la Fashion TV, da' n-am televizor. Si mi s-a terminat si serialul si n-am chef de filme noi.
Am chef sa dorm si sa ploua si sa stau sub patura, sa nu fac nimic. Sa am o bratara pe mana si sa fumez Gold lung. Cu imprumut.

joi, 13 mai 2010

Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.

N-am sa ma mai joc. N-am sa ma mai prefac ca nu ma dor atatea lucruri, n-am sa ma prefac ca totul e ok, ca nu mi-e frica, nu ma simt singura si nu ma afecteaza nimic. Am sa recunosc toate astea si am sa spun: ok, sunt doar un amarat de om pierdut undeva intre 100 de alegeri. Si daca sunt alegerile mele, si sunt, am sa le tratez ca atare. N-am sa dau vina pe omul care acum 3 ani m-a facut sa bocesc isteric, nici pe omul care m-a facut sa fiu ceea ce sunt. Nici pe amaratul ala de moment in care mi-am dat seama ca pot si-mi place sa iubesc. N-am sa ma mai prefac ca-mi pasa doar fiindca vreau sa-mi pese, n-am sa ma prefac nici ca nu-mi pasa, cand stiu ca nu e asa. Bai, imi pasa.
N-am sa ma prefac ca nu sunt un om egoist, fiindca sunt. Si n-am sa ma mai ascund, asta e. Fiecare alegere, fiecare decizie, aparent nesemnificativa, vine la un moment dat din urma si ma loveste usor: bah, teapa! Vezi ca am contat?!
N-am sa-mi mai bat capul cu 20 de prostii, n-am sa ma mai complac in situatii tampite, n-am sa  ma mai rasucesc de 100 de ori. Chestiia asta e asa cum e si gata. Eu sunt cine sunt si nimic mai mult. Nu mai am chef sa ma gandesc la altii, sa-mi pun probleme morale, sa ma gandesc sa nu deranjez cu nimic. Ghici ce, daca deranjul era asa mare, nu mai eram aici. Dar sunt, nu fiindca e bine, ci fiindca e de preferat.
N-am sa ma mai duc in fata omului ala mic, cu fata blanda si povete, sa-i spun: stiti ca....De-acum am sa-i recunosc in fata: da, dom'le, am dat-o in bara. Asta e ! Acum, in loc sa ne prefacem ca ne certam, hai sa rezolvam problema. Scurt, simplu, clar.
 Nu mai pot sa-mi aleg pasii cu grija. Eu nu pot, chiar nu pot. Am nevoie sa pot sa ma manifest, am nevoie sa pot sa spun o tampenie, si tu... vazandu-ma ca bat campii, sa ma ierti. Nu in urma unui proces de gandire, superior si mega pretentios, nu. Am nevoie sa ma ierti fiindca nu poti sa nu o faci. Instinctiv.
Da, am sa ma gandesc la oamenii astia cand fac un lucru, dar n-am sa-i pun mai presus de mine, fiindca facand asta pierdem toti.
Am obosit sa obosesc. Si asta e doar inceputul, am plecat la drum cu picioarele frante. Asta e, fac un popas aici si altul acolo, si pana la urma ajung. N-am sa ma mai mint pe mine ca nu ma doare marele cui din talpa,n-are rost. Pacat ca mi-a luat atata timp sa ma prind. N-am sa mai incerc sa explic ce si cum, bai., ori ma iei asa cum sunt, cu 100 de probleme, ori nu. Si gata.
Nici sa dau explicatii nu mai vreau. Gata. Ma duc unde ma duc si am sa ma descurc cum am sa ma descurc si gata, Daca pic, pic.
 Azi nu mai am chef de lucruri complicate. Aveam la un moment dat un plan de bataie, o tinta. O amarata de tinta, in aparenta foarte usor de atins. Nu. Vroiam doar o zi cu soare si orizont si iarba sau nisip. Si o tigara in mana dreapta, in timp ce stanga o tinea pe a ta.Cat de simplu pare, nu? Nu.
Mi-am incarcat bateriile in acelasi loc in care acum un an ascundeam in nisip aspru 1000 de prostii. Printre scoici sparte si carbuni incinsi, mi-am gasit toate raspunsurile.
Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.
Vreau liniste si lucruri simple, macar in aparenta.
Vreau sa pot sa vin in fata ta, omule, si sa-ti spun ca te iubesc, si tu, sa ai ochii deschisi si sa intelegi ce ti se spune. M-am saturat de jocuri tampite cu reguli pe care nu le inteleg fiindca nu sunt in mine. Am sa-mi dau cartiile pe fata: uite-ma! Sunt exact asa cum ma vezi, nu fiindca sunt asa, ci fiindca asa ma vezi tu. E doar o parte din ceea ce sunt. Atat poti sa cunosti din mine.
Nu ma intelegi? Ok, dar nu ma judeca grabit,  semanam mai mult decat crezi.

luni, 3 mai 2010

Inapoi din Vama Veche

Audaces, fortuna juvat!
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Contextul conteaza

Tu ce ai vrut sa te faci cand eram mica?  
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul  "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.

vineri, 16 aprilie 2010

UNARTE se trezeste primavara

UNARTE-Universitatea Nationala de ARTE: avem expozitii, vindem chestii, ne laudam ca stim sa facem "arta", vrem sa ne bagati in seama. Nu mereu, dar din cand in cand meritam.

"Fix 2 luni". Nu chiar dar tot cam pe-acolo. A venit profu' saptamana asta si ne-a trantit-o: "Fix 2 luni pana la licenta. De azi, fix 2 luni."   Au trecut cateva zile de cand a binevoie a ne informa ca am ramas in pana de timp. Timp de finalizat proiecte, avem. Timp sa ne obisnuim cu ideea ca e gata, finish, no more, za end, nu.
"Artistii" sunt agitati. Misuna. Pe 24 puteti cumpara bucati de arta la .....sincer, am uitat iar locul ( e a 4 oara can intreb :unde era chestiia aia cu vanzare?). Am sa revin. In mai va fi Ziua Portilor Deschise. Asta e cam asa: se face curat in ateliere, ne gatim frumos, stergem praful, ducem gunoiul si expunem ce avem mai bun. Asta in ateliere.Curtea,(da, avem curte interioara, cu copaci si catei, sac!).... curtea asta o sa fie plina sau semi-manzgalita de corturi in care fiecare sectie se lauda cu ce are. Poti sa cumperi lucrari realizate de studenti, poti sa pui cate intrebari vrei legate de tehnici, materiale sau in mare cam despre orice: pentru asta suntem la datorie. Acum cativa ani am nimerit in mijlocul unui gratar uuuuuu.... pe la pranz. Am servit o singura data ziua asta de dimineata, cand eram inca la liceu si vroiam sa vin in recunoastere. Veni vidi vici... Buuuun, pe seara, dupa ce vizitatorii se duc la casele lor sau sunt dati afara incepe Noaptea Portilor Deschise. Doar pentru studentii de la UNARTE. Se poate intra cu legitimatie falsa, testat. Noaptea e cam asa: Se incepe pe seara, cand inca mai e lumina dar incepe sa se lase frigul. Avem muzica, scena si lumini colorate, bere din plin, prezenta din plin, chef de chestii stupide si haos. Anul trecut facultatea a reusit sa-si ia amenda si s-a dat stingerea devreme, pe la 1-2 am. In alte dati a tinul pana spre dimineata. Oricum, daca ai chef sa vezi ce inseamna sa fii student la arte, esti binevenit.
O zi decurge cam asa: Dimineata sau pe la pranz servesti pe post de ghid intr-un cort in curtea FADD
(Facultatea de Arte Decorative si Design), stai in post pana spre seara sau faci o pauza si schimbi locatia (caminul e la 10 minute de mers lenes, atelierele sunt la indemana, cel mai apropiat bar e la 20 de m de poarta facultatii, Cismigiul la 5 minute/ daca nu vrei sa te duci acasa). Pe seara te intorci si incepi ritualul de pierderea a timpului. De obicei se tine cont de "colegi", in sensul ca ne strangem in card in functie de grupa. Nu e un musai si nici o chestie batuta in cuie. E aproape imposibil sa nu cunosti pe cineva de la masa de alaturi. Intotdeauna cineva cunoaste pe cineva care il stie pe x si z si a fost fost coleg cu fratele lui y si etc... N-ai cum sa critici o chestie fara sa ajunga vestea in cealalta facultate in 15 minute. Testat.
UNARTE e formata din 3 facultati,FAP (Arte Plastice), FADD(Arte Decorative si Design), FITA(Istoria si Teoria Artei). Avem 3 sedii, la 2 minute de mers pe jos. De notat ca nu e facultatea si sediul. Suntem usor dezorganiozati. Cursuri de tin in 3 locuri,uneori si prin camin. Ateliere sunt din plin peste tot.

duminică, 4 aprilie 2010

IMMD sau ce m-a facut sa rad de Paste

Vremurile se schimba, tineretul nu mai e ce a fost odata.... eeeee nuuuuuuu...Pfff, ba e exact acelasi "chec" in alt ambalaj. Sunt pe strada, caut una bucata magazin deschis in aceasta zi de maaare sarbatoare. Vad una bucata pusti funcky. Frizura de ciob si baie, fixativ la greu, pantaloni unisex si hanorac in patratele. Tipicul pusti rebel wannabe, cu atitudine de om cool si cunostinte de viata nule. N-am nimic cu el, serios, dar asta e adevarul curat. Abia iesit de la dus. Sau Du$uLeTz, ca sa fiu pe val. Buuun, ce face rebelul nostru? Merge pe strada, cu un buchet maare de flori si parintii in stanga. ASTA DA!! Cel mai probabil in vizita la nasi sau bunici, exact ce faceam si noi "pe vremea noastra". De sarbatori ne carau tatii si mamele, cu forta sau vorba dura, ne amenintau ca nu ne mai luam alocatia sau ne fortau ca "asa se face".  Nimic nu s-a schimbat, si eu faceam la fel. Ma duceam ca nu aveam de ales, imi bagam picioarele in tot neamul si in toata sarbatoarea lor si inainte sa ies din casa ma certau ai mei: asta nu e tinuta decenta!!! Tu nu mergi asa cu mine pe strada!!!! Dar pana la urma n-aveau ce face fiindca alte haine n-aveam mai "decente". It made my day. Uite omul rebel, cel mai cool din liceu, clasa a 10-a, neinteles, el e un independent, un om atipic, proscris, de la 12 ani se descurca singur ( se sterge la fund singur adica). Uite tipul dur acum, cum merge cu tata si mama si capul plecat sa nu cumva sa-l vada cineva. Nimic nu s-a schimbat, doar ambalajul. Continutul e acelasi, fix acelasi. Tot neintelesi se cred, tot copii sunt, doar ambalajul difera. Noi n-am avut atatea magazine pe gustul nostru, nici banii atat de multi. Noi ne-am imbracat de la frati, noi ne ascundeam mai bine cand fumam in coltul blocului, noi nu aveam atatea variante, dar in mare suntem la fel. Ce conteaza ramane constant. L-am vazut pe pustiul asta si pe ai lui si mi-am adus aminte de mine si al meu frate, si cum ne carau pe noi parintii in vizita la matusi. Uram vizitele alea si ma plictiseam groaznic, comentam si amenintam ca nu vin nu vin nu vin... si tot acolo ma duceam fiindca nu aveam de ales. Noi toti faceam asta, noi toti am facut pe rebelii. FUNNY FUNNY DAY...

miercuri, 17 martie 2010

Lectia despre cub

Lectia despre cub

Se ia o bucata de piatra,
se ciopleste cu o dalta de sange,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze
pana cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de numarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farama un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!
Nichita Stanescu

Eram azi la atelier, amanatii cu licenta. Dosare peste dosare, oameni panicati sau mai putin panicati. A venit la mine o colega si-mi zice: Tu stii poezia despre cub? Omul asta face o lucrare cu un cub. Mai multe cuburi de fapt, dar nu asta e ideea. Important e ca are un cub si a gasit o poezie despre cub. La intrebarea ei am raspuns: Nu.
Am luat apoi dosarul in mana, am rasfoit cateva pagini, am ajuns la forma asta minunata si mi-am adus aminte... lectia despre cub. Dincolo de simplitatea evidenta, are un acel ceva aparte. Parca misca, parca atinge un acel ceva sensibil. E pentru partea foarte simpla din noi, fara artificii, fara sclipici, faca cuvinte mari. Din cand in cand lucrurile simple sunt cele mai frumoase.

sâmbătă, 6 martie 2010

Evenimente din categoria : DADADADADDADADADDADADADADADDA

Anul asta incepe bine. Teoretic. Uite acum as vrea sa am bani in plus sau pile la bilete. Primavara inseamna muzica buna. Si vara promite...

16 mai: AC DC.... Vreau si eu sa fiu acolo, bilete de la 120 la aproape 500. Eu zic ca merita, macar un loc amarat...

31 mai: Michael Flatley...Pentru cei care iubesc muzica irlandeza, maestrul vine aproape de casa. Am ratat acum un an un spectacol, banuiesc ca am sa-l ratez si anul asta. Din pacate. Sper doar sa nu vina vreo calamitate pana fac eu rost de un bilet la ceea ce numesc eu "dans absolut". Pentru cunoscatori. Daca nu poti sa intelegi de ce unii se uita cu ochii cat cepele la picioarele lor, n-are rost sa vii. Lord of the dance. Bilete de la 100 la 350. Merita toti banii.

18 iunie: Aerosmith...eh, mai venim de-acasa, nu? De la 140 pana la aproape 600. Depinde de pretentii, dar deh, e Aerosmith si nimeni nu vine la 4 ace. Oricum, e din categoria DADADADADADADADDAD,vreau sa  fiu si eu acolo!

20 iulie: The Cranberries: Iar o chestie pe care as vrea sa o trec in lista. Mai vedem... Preturi intre 100 si ceva-200. Sper sa nu fi incurcat borcanele, sper... nu sunt foarte sigura. M-am pierdut pe la jumatatea drumului ascultand Zombie.
Daca vrei sa ma verifici uite aici.

joi, 4 martie 2010

Carole King: Home Again



Din cand in cand suntem singuri. Sau departe de ce numim "acasa". Se mai intampla, e ok. Cel putin cat inca mai tinem de anumite lucruri, ca si cum am tine un capat de ata. Daca celalalt e bine legat undeva o sa fim ok, oriunde. N-avem cum sa ne pierdem. Si daca la capatul asta mai stau si oameni de paza, chiar n-ai cum sa patesti nimic rau. E un drum sigur, have fun!
Oh my God! Gandalf!!!
Si n-am cum sa nu ma iau de TV, pur si simplu n-am cum. Imi imaginez deja un cocalar imbracat ca un mare cocalar, cu fata lucioasa, transpirata, cu gusa, tot tacamul... Si asta, in loc sa prinda poanta si sa spuna... eh, funny... cu un zambet micut, o sa  inchita in gol, zgomotos si o sa tune un : Ce #$%^ mea e asta bah? Ca eu nu ma prind!
Nu ca as tine eu prea mult la parerea lui, dar deh... ne reprezinta. Pe mine ma amuza de 10 ori mai mult o chestie de genul asta, decat o ora de umor de TV. Macar astea au o parte mai subtila, cat de cat. Macar imi solicita 3 neuroni. Uitandu-ma la o ora de divertisment imi omor 30 sau 300.

duminică, 28 februarie 2010

Hai sa va spun o poveste. E scurta, scurta de tot. Doar 5 minute. 15, in cel mai bun caz.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate...
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.

Incercand sa-i arat unui om ca e frumos

Cred ca am ajuns la un punct anume, genul de moment in care te opresti si intorci capul in toate directiile. "Buuun, si acum? Incotro?" Treaba e serioasa, de data asta... ciudat...
Noi, animalele astea pe doua picioare tindem sa fim pesimisti. Vedem mai intai partea proasta a lucrurilor sau partea mai putin buna. Mai putin. Si tot pe asta o tinem minte.
Daca iti spun ca esti un om extraordinar dar uneori ma enervezi tu ai sa ramai cu impresia ca nu te vreau. Paaai, cine e copil acum?
Pornind de la "Totul sau nimic". Acum zeci si sute de ani asa credeam si eu. Totul sau nimic, fara discutie. Doar ca eu vedeam asta de pe malul celalalt. Ori eu sunt Tot ori nu-s deloc. Si nu aveam de gand sa ma multumesc cu mai putin, nici macar cu un extraordinar. Iti dai seama, nu aveam de gand sa ma multumesc nici macar cu un extraordinar! Si mi-a picat fisa la un moment dat... e asa o prostie...
Noi suntem doar oameni,absolut nimic mai mult. Nu exista absolut, nu pentru noi. Sa cauti "Tot-ul" ala intreamna sa cauti exact perfectiunea, sa te intorci la androginul ala ipotetic. Sunt 6 miliarde de oameni, chiar crezi ca e vreo sansa sa castigi?
Noi, ca niste muritori amarati, n-avem voie in partea asta de casa. E o usa mare de fier, si scrie pe ea:Accesul interzis fapturilor fizice. Si cu o nota ironica, e o continuare: Aceasta zona este patrulata si pazita de pisici. Ha ha, pisicile sunt draci, got it?!
E o problema, mai ales cand tu vrei mai mult de la tine. Mai omule, ai nevoie de oameni. Din cand in cand, nu mereu, dar din cand in cand avem nevoie si de oameni. Chiar avem nevoie sa ne pierdem putin in peisaj, dincolo de eul nostru extraordinar sau de perfectiunea ipotetica de care dispunem. Din cand in cand e bine sa fim doar ok. Nu extraordinari, nu genii, nu oameni alesi, ci doar ok. Sunt si zile de-astea. Obisnuieste-te cu ideea, nu ai cum sa fii perfect, fiindca nici ceilalti nu sunt. E partea aia din alchimie, schimbul echivalent. Oamenii sunt egali. De-asta au si defecte, sa ai de unde alege. Dar om perfect n-ai sa gasesti, nici macar perfect pentru tine. Asa ca renunta la ideea de a fi tu insuti perfect. Unii iubesc si pistruii si o fire nervoasa. Aceeasi te vor pentru ceea ce esti, si nu cauta mai mult decat poti sa oferi.

sâmbătă, 27 februarie 2010

.

Stii starea aia... aia in care iti vine s-o iei pe carari, in sensul bun? Cand esti atat de bine dispus incat te obosesti pe tine. Ba parca te indispui singur...
Nu-mi plac lucrurile care se termina. Clar. Dar se pare ca-mi plac inceputurile. Ciudat, in cazul meu nu se contrazic...aiurea nu? De ce sa pierd o chestie cand pot sa o transform si tot a mea ramane? Am fost un copil rasfatat, oarecum.
Stii starea aia in care esti atat de bine dispus incat nu stii cum sa arati? Dar parca n-ai rade, n-ai spune nici cuvinte mari. Vrei doar asa, sa te faci inteles fara sa faci nimic special. Ieri imi spunea ceva de genul asta. Cred ca am inteles, sau imi place sa cred ca am inteles. Important e ca am tinut minte.
Am asa o stare ciudata, ciudata de tot. Bai, oameni frumosi, am inceput sa va gasesc. Ce bine-mi pare! Habar n-aveti.
Ciudat imi pare ca nu v-ati ascuns asa departe, ba chiar aproape de casa. Foarte aproape chiar. Daca stau sa ma gandesc, e o chestie ciudata... Stiti de ce nu v-am gasit pana acum? Sigur stiti, e mult prea evident. Nici nu m-am obosit sa caut atat de aproape. Cine sa se gandeasca? Serios, cum sa va gasesc la aceeasi masa cu mine, dupa ce v-am cautat ca-n povesti.. peste mari si tari? Eh, dar se pare ca v-ati pitit bine, v-ati jucat bine rolul. Sau cum era varianta cealalta " Ba sunt si eu asa, dar mint bine..."
Buuun, dar acum, ca v-am gasit, ce facem? Ce fac eu cu voi? Si bai, om ciudat, cu tine ce fac? Parca nu ma asteptam la asta si parca m-a surprins putin. Si ce e ciudat e ca parca te vreau si parca-mi e frica. Oamenii sunt prosti, cel putin o parte. Suntem fraieri gramada.
Stam si cersim reactii si cand dam de ele, cand apar fara sa le cerem, ne pierdem cu firea. Sau de fapt nu ne asteptam sa primim ceva. Chiar nu. Si cand ni se da ceea ce cerem, palpabil si indiscutabil acolo ne prefacem in copii fricosi. Pui de iepurasi...  top top hai in viziuna! Suntem fraieri. Gramada.
Iti dai seama ca facem asta in mod constant? Cu banalitati, sentimente sau situatii clare, fara nici un substrat. Ba uneori, uneori e o chestie atat de ciudata... nu numai ca ma astept la un refuz inainte sa pun intrebarea, dar uneori... uneori parca prefer refuzul ala. Parca refuzul ala nu ma obliga la nimic, nu ma obliga moral sa fiu om, sa ajut sau sa spun un cuvant frumos. Si ciudat e ca nu-mi pare rau sa fac asta, doar ca mi-e asa...tarsa sa nu cumva sa se astepte la mai mult si eu sa dau tot ce pot. E partea aia cu dezamagirea. Asta e cel mai urat dintre sentimente.Cel mai amarat. Saraca dezamagire...
Asa si cu oamenii astia. Am gasit cativa, ascunsi bine. Sau de fapt, cred ca nu s-au ascuns deloc, erau doar prea aproape si eu, cu ochiul meu cel mirobolant, focalizam prea departe. Si oamenii mei frumosi, pe care timpul mi i-a aratat frumosi, oamenii aia n-au plecat. Sunt tot ai mei, la fel de frumosi, ba uneori, mai frumosi. Ei stau langa mine si ma pazesc. E bine asa... ca ultimii razboinici pe un camp de lupta, spate in spate. E chiar foarte bine. Daca avem grija unul de altul n-avem cum sa patim nici un rau. Si suntem liberi sa ne uitam in jur si sa gasim ce avem nevoie. Nu asta inseamna prieten?

miercuri, 17 februarie 2010

Fairy tale vs Xena

Am o colega in atelier... o romantica. Odata la cateva luni se indragosteste si de fiecare data el e printul pe musca alba.
Niciodata nu mi-a placut ideea cu printul care vine si salveaza biata fata. Amarata de ea, ea nu e in stare sa-si duca mana la gura asa ca i-o duce el la ceafa. Chmm chmm. Sarmana fata e varza.
Uite ce ne invata astia de la Disney. O fata frumoasa si bogata (nu-mi aduc aminte sa fi spus de Alba ca Zapada ca era si membru Mensa) o sa si-o ia in barba si taman atunci o sa vina si printul blond pe cal balai. Ca deh, pe jos nu poate. In zilele noastre asta s-ar traduce asa: o pitzi frumoasa o sa si-o ia in barba si o sa coboare el, balaiul, dintr-o limuzina alba. In fata la Bamboo.
Varianta numarul doi: ea e saraca lipita pamantului, el.. cu bani... doh( cine a auzit de vreun fecior sarac sa ia fata saraca si sa mai fie si erou?!?!?). Buun, si ea e de-o frumusete rara si el o iubeste sincer. In limbaj civil: ea e o frumusica ce promite multe, el e un baiatu' lu' tata gealat. Are si el limuziiinaa, sac.
Tot din povesti aflam ca ea trebuie sa fie o feminina, sa cante, sa fie ca un cal naravas sau ca un mielusel. Trebuie sa poarte rochii si sa zambeasca frumos. Nimeni nu-i cere chimie sau mai stiu eu ce cultura generala... nooo. Poti sa fi regina si fara, poti sa faci copii reusiti si fara. Plus ca ai un job asigurat: sa fi frumoasa. E si asta o munca... o ...aa... meserie? Tu ce vrei sa fii cand o sa te faci mare? Frumoasa. Hmmm.... Eu am vrut sa ma fac macara...
Trecem peste...
Revin la partea cu printesa si fata sarmana. De ce nu e nicio poveste cu printul adormit si viteaza printesa care se bate cu zmeii? E posibil sa fie, recunosc,doar ca eu nu stiu. Treaba asta m-a obsedat dintotdeauna. Unde Doamne-iarta-ma sunt femeile puternice? O vreau pe Xena inapoi...
Imaginea asta despre iubire distruge tot. E o exagerare care distruge tot farmecul. Pustii astia, inainte sa apuce sa iubeasca isi fac o imagine ca-n filme. Sigur ca fata vrea s-o iei de mana, si sigur vrea o salata si apoi un desert pe care sa-l share-uiti (igienic nu? e prima intalnire). Si cu siguranta, prima noapte impreuna o sa fie ca-n filme: o sa apuci sa faci si baie cu spuma loooz, o cina romantica, dansati pe clasici desculti si mai apucati si masajul timid si restul. Toate intr-o seara.  Ca-n filme. Si daca se poate, si putin slow motion... sa vezi fiecare picatura de sampanie cum se lipeste de pereti. Aha.. si Zuuuperman? Zuperman ce spune?
Asa si viziunea asta despre relatii: femeia vrea sa fie protejata, trebuie sa i se aduca flori in fiecare zi si ea, ca dovada a iubirii mirobolante, iti aduce mancarea pe tava de argint si-ti spala si sosetele.
Sarmana Cenusareasa, ce si-a mai dorit ea sa se intoarca in casa aia amarata dupa ce-a spalat 2 sosete.
Si ca sa inchei inutila mea incercare de a trezi la realitate o lume intreaga (biiine, cativa stiu deja asta...biiine, cativa mai multi): Bai, iti spun sincer: nu-mi plac florile, sa nu care-cumva sa-mi aduci mortaciuni de-astea. Si mai sunt si altele ca mine. Sac!

luni, 15 februarie 2010

Pentru prieteni (2)

Prietene, cred ca timpul nostru a fost frumos. Si mai cred c-a meritat. Si mai stii ce? Merita si-acum.
"Si sa ne gandesti pe fiecare in parte. Si sa ne razgandesti."
Fiecare cu piticii lui. Serios. Sa fac legatura: Eram odata in liceu si m-am dus in vizita la o colega. Erau doua fete, lucrau pentru diploma, ca niste intarziate ce erau. Si erau obosite, aveam doar cani murdare de cafea, nu mai iesisera din casa de 3 zile. Cred ca au uitat atunci si ce e aia apa si ce inseamna sa iesi din pijamale. Si cum m-am dus eu la ele sa le verific pulsul, sa le duc o coaja de paine sau mai stiu eu ce... le gasesc razand. Razand de oboseala. Ai vazut vre-un om razand de oboseala? Daca nu...n-ai vazut nimic. Eh, ascultau fetele astea Planeta Moldova, si radeau. Si eu incercam sa-mi chinui neuronii si sa ma prind de partea amuzanta. Si nu m-am prins. Abia tarziiiu tarziu de tot mi-a picat fisa: nu era nimic amuzant. Absolut deloc. Oamenii astia radeau fiindca erau beti, de oboseala. Daaa, o urma de fun era, dar nu asta ii facea sa rada.
Eram intr-o zi la Mogosoaia, era cald, soare, si destul de pustiu. Am alergat 10 minute si-am gafait alte 20. Am incercat sa invat exercitii de "relaxare" si nu mi-a iesit. M-am enervat. Pana la urma am reusit sa stricam un aparat foto ( e si acum un mister), am mai reusit sa adunam o zi in care sa ne simtim bine impreuna. O zi in care eram noi, trei oameni si 7 caini si nimeni nu avea nicio problema. Si era cald, era bine. Vara. Si o gradina frumoasa.
Acum ceva timp eram down si m-a sunat un om si mi-a zis "hug"? Si a venit omul asta si m-a ascultat cu toate problemele mele, mici si mari, reale sau doar exagerari. Si am primit partea mea de hug, si incurajarile de care aveam nevoie. Nimic mai mult si absolut nimic mai putin.
Sunt unii oameni pe care-i stiu de cand eram un copchil murdar de tarana pana la coate. Toti eram asa atunci. Si alergam desculta sau cu papuci de guma. Cine stie papucii de guma? Aia da papuci... Eram eu cu oamenii astia si dormeam in poiana, rezemati de fantana, cu patura sub noi si o alta peste. Ghemotoci. Si ne trezeam dimineata si nu stiam de unde s-apucam ziua, si era nici lumina, nici intuneric. Doar dimineata devreme si frig in oase. Si seara, inainte sa adormim, noi si tantarii, ne uitam la stele si numaram avioanele. Eram mici si prosti, da' era asa frumos...
Prietene, cred ca ne-a fost bine pana aici. Chiar foarte bine. Sunt un om bogat, clar. Sunt un om foarte bogat, doar asa...n-am nevoie de bani. Renunt si la tigari si la Cola. Te am pe tine.

Pentru prieteni

Are o prietena de-a mea, pe blog, un citat. Marin Sorescu: Paracliserul. Si suna asa : „Şi să ne gândeşti pe fiecare în parte de la început. Şi să ne răzgândeşti de la început. Şi nici să nu ne mai faci! Şi să ne laşi în pace! - (Ţipând.) Să ne laşi în pace, Doamne!”... „- (Meditând.) Muribunzii ar putea, cu ultima suflare, să-nvârtă nişte roţi atât de puternice, încât să scoată pământul din zona noastră nenorocită. Numai că nu le dă prin gând să sufle toţi odată. Murim dezorganizat, asta e.” „- (Curios.) Se poate suferi şi în afara iadului? S-a dat drumul? S-a generalizat?” "Si acuma stau in fata Ta si te intreb : Ce mai faci Doamne? Ce-ti mai fac icoanele?" 
Incercam sa inteleg asta la un moment dat si n-am reusit. Ma depasea chestia asta. Toata treaba, fiecare cuvant separat si toate la un loc.
M-am intalnit azi cu ea si am incercat sa vorbim de moralitate. Nu, nu teorie ci aplicata. Si mi-am adus aminte de blogul ei si de citatul asta. Si deodata parca l-am inteles altfel. Putin mai mult. Nu de tot, nu pot inca. Poate, pana la urma...
Acum cateva zile il citeam si incercam sa ma fac pe mine sa inteleg. A iesit, cat de cat. Azi am inteles putin mai multe, maine, daca am noroc...poate inca putin. Inca doua cuvinte. Nu cer mai mult. Invat sa am rabdare cu mine. Pana la urma am sa ajung acolo, nu ma mai grabesc.
Vorbind de moralitate si de greseli, azi am gresit fata de un om la care tin. Si ieri la fel. La fel in toate zilele din ultimele doua saptamani. Pentru ce? Nu stiu inca, serios. E doar o chestie prin care trec acum. Si vorbind cu omul asta azi, m-a intrebat: merita? Si nu cred ca i-am dat un raspuns clar. Merita sa risti sa pierzi un om important pentru un lucru de care nu esti sigur? Merita? Nu, clar. Nu merita. Sper doar ca omul asta, fata de care gresesc, sa fie mai cu cap decat mine si sa vada lucrurile mai detasat. Fiecare greseste, de cele mai multe ori gresim fata de oamenii astia pe care ii iubim mai mult.
Tu, cand ai sa citesti ce-ti scriu eu, sa stii. N-am sa pun niciodata nimic inaintea ta, fiindca tu, omule, nu mi-ai facut decat bine. Si pana la urma, faptul ca mi-ai fost varianta cea noua si feminina a prietenului grec e cel mai important. Si trebuie, trebuie sa ramai asa pana la capat. Scoala aia nu se face singura, si nici ideea nu e fara tine.Si omule, tu stii, in toata inteligenta ta, fiindca stii ca esti un om inteligent...tu, tu  stii ce pretentii sa ai de la un copil care se arunca-nainte.

vineri, 12 februarie 2010

"Trenduri" care merita distruse

Am gasit la un moment dat pe Sfantul Google, o chestie foarte misto. Trenduri care trebuie sa dispara in anul asta nou. Buuun, hai sa le adunam. Incep cu ce am gasit acolo si adaug de la mine ce mai gasesc. Desigur, poate fi si o leapsa daca cineva vrea.
1- Trupele obosite care se incapataneaza sa se agate de fostul succes. It is over! Obisnuieste-te cu ideea. Sunt mule afara, avem si noi cateva pe-aici.
2-Cine nu stie ce-s aia uggs n-a pierdut nimic. Sunt incaltarile alea oarecum inutile, ca niste sosete de iarna de purtat pe afara. Si partea care deranjeaza cel mai mult e ca multe le poarta cu fuste de vara si bluze tot de-acolo. Cum sa stai cu picioarele in blana cand transpiri in tricou? Huh? Huh?Eeee, ce stiu eu? Arta cere sacrificii.
3-Cocalaaariii. Minunati cocalarus retardus si mister muscholo ipocritus sunt unele dintre speciile cele mai nesuferite. Urati de la natura, insuportabili ca oameni, acestia nu fac altceva decat sa ne faca ochii sa sangereze, nasul sa se autodistruga si creierul sa fiarba. De ce? Pai, poate ca-s rea, da' a vazut cineva vre-un gealat imbracat in gigolo italiano, cu "fah" in gura si p*&a la fel  si care sa fie si destul de destept?
4-Twilight. N-am vazut filmul, de ce? Fiindca nu-s masochista si nu vreau sa visez  urat. Dar toata chestia asta ma depaseste. Ce-i cu marele tam tam? Care e faza? E doar un film prost, nimic mai mult...hai sa trecem peste...
5-FML: pentru cei care nu stiu despre ce e vorba. E un site destul de funny, plin cu intamplari de genul Fir-ar, am comis-o. (varianta cenzurata). Pana aici totul ok, nu? Buuuun, problema e ca a degenerat in ceva mai lame. Cum? Simplu: daca la inceput erau chestii la care ziceai WTFFFFFFF acum au ajuns sa fie ceva mai chill. Eh...  Oamenilor le place sa  se planga, sa isi planga de mila. Pff, deja FLM mi-am rupt o unghiuta....
6- Emisiunile penibile de la TV. E suficient sa enumar categorii: agatatul la tv in "emisiune", schimbatul familiilor si bagatul nasului acolo unde nu ai treaba, uuuu... mai sunt si alea cu inselatul? Nu m-am mai uitat de cateva luni, deci nu mai cunosc peisajul, dar banuiesc ca prostul gust e tot la el acasa la TV.
7-EMOs. Prea mult pentru mine. Adica, ok...funny primii doi ani... dar gata. O singura chestie mi se mai pare "amuzanta". A vazut cineva emo mai mare de 18 ani? Nu. De ce? Fiindca pana la 18 ori se sinucid ori le trece.
8-Ochelarii de soare au o utiliate a lor, dincolo de faptul ca arata bine. Nu noaptea in cluburi, nu intr-o zi fara soare si nu in casa. Atunci sunt pur si simplu penibili. Plus ca toata gloata poarta acelari model...bleah
9-Grupurile si invitatiile de pe Facebook, hi5 si Netlog. (etc) Cu totii stim ca sunt nesuferite, inutile. Ca niste mass-uri pe mess. Putem sa ne lipsim...
10-Oja loooz sau looosiu-looz sau olaaanj-lozaliu. Daca mai var o unghiuta in vreo culoare de-asta am sa vomit. Ca sa nu mai spun de rujurile care se asorteaza... Uh,habar n-am cum am rezistat fara... dar sunt sigura ca am sa rezist in continuare. HA ha
11- Frizura aia cu bretonul prins stupid ca un mot in varful capului. La origini era ok, dar nu nu nu nu si nu. Ori imprumuti o chestie bine, ori te lasi, dar nu furi pe jumatate. Motul ala, asa cum e purtat de turma, e oribil. Din categoria NU NU NU NU NU NU NU
12-Tendinta de a fi artist. Toti vor sa faca arta, toti stiu sa cante, toti fac design... nu. Nu oricine stie sa scrie poezie, nu oricine stie sa manzgaleasca o foaie e artist, nu oricine stie sa deseneze o haina e dizainar. Ok? Ok? Serios acum... Inteleg ca toate chestiile astea sunt subiective, dar na... niste criterii au si ele...
13-Poze funny pe mail. Am avut 3 zile fara net. Verific mail-ul in sfarsit: 43. 20 numai "chestii funny". Varianta mass-ului pe mail. NU mai vrem.

duminică, 7 februarie 2010

Ciudata treaba asta cu oamenii

Ciudata treaba asta cu oamenii. Cum sa-i cunosti si ce sa faci cu ei dupa ce-i ai... si partea mai mai...cum sa renunti la ei. Eh, la un moment dat mi se pusese pata si am zis ca-mi las balta toti oamenii mei si ma duc in lume...sa caut frunze si furnici. Mi s-a luat si de asta. Nu ma mai duc nicaieri.
M-am intalnit cu un vechi prieten. Prieten cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Si ce ciudat si strain imi parea omul asta acum... si parca tot el era si parca tot apropiat. Era o chestie cu "vine parca se duce". Cam asa si eu. Ma uitam azi la el, acelasi om pe care-l cunosteam acum 2 ani, dar altul. Si l-am vazut pe omul asta in 100 de ipostaze, si l-am cunoscut exact asa cum era. Fara nimic fals, fara perdele, fara praf. Si azi...azi omul asta mi-a parut altfel. E clar ca amandoi ne-am schimbat si e clar ca timpul asta nenorocit le schimba pe toate si e clar ca e o chestie normala... dar totusi. Era omul asta, un om cu totul special. De ce? Fiindca avea asa, o moralitate a lui. Si cel de acum nu o mai are. Pacat. Tocmai asta era punctul forte. Faptul ca e un om destept si intelege anumite lucruri. La un alt nivel. Azi lucrurile nu mai stau la locul lor, omul asta e la fel de destept, la fel de frumos dar altfel, parca mai putin fericit. E praf, e clar. Din cand in cand trebuie sa ne aducem aminte sa ne stergem de praf. Si o sa fim sclipiciosi ca in reclamele cu Pronto..uuuu, ce mistoooo. Abia astept. Eu imi iau cu mere...merg la sigur.
Revenind la praf si la cum sa-l dam jos. Propun masuri radicale: se ia una bucata sinceritate usturatoare, doua kg de chef de viata si putin adevar. Doar putin, mai mult n-avem voie, complicam situatia prea mult. Si musai, dar musai sa luam si ceva intelegere, cat mai multa. Si le amestecam pe toate astea la un loc si ne stergem cu ce iese, ok? Si strangem praful asta intr-un colt sau si mai bine, il bagam intr-o cutie si scriem mare de toooot: asa nu. Dar nu-l aruncam, clar. Are si el rostul lui, ca si furniciile din atelier.
Spor la treaba!

Vineri/Sambata(examen de specialitate)

Vineri: Aceeasi atmosfera care a impanzit atelierul toata saptamana. Lucrurile incep totusi sa se aseze, e mai fun, mai chill. Se bea bere si e mult fum si intre doua schimburi de replici se lucreaza. Cateva tuse odata, nu mult...sa nu fie socul prea mare. E chiar simpatica treaba, daca ar tine mai mult ar fi si mai bine... asa, abia ne prindem de cum sta treaba si se si termina. Inainte sa apuce sa fie. Eh, nu-i nimic. Mai e timp...
Sambata. Ajuns tarziu la atelier. E deja 4 cand ma apuc de treaba...asta e... se mai intampla... Cam aceeasi oameni, cam acelasi lucru. Singurul lucru nou? E sambata... starea de lene se weekend... nu si pentru intarziatii de la CSM. Pe seara colegii se cara acasa sau prin camine. Altii duc starea asta mai departe, toata noaptea. Interesanta noapte, de altfel...

joi, 4 februarie 2010

joi(examen de specialitate)

Dupa cateva zile apele se linistesc, prezenta scade. Am ajuns la atelier dupa 2, zi de recuperat somnul. Atelierul aproape gol. Cativa oameni isi anuntasera prezenta...n-au aparut. Liniste si pace, 5-6 insi lucreaza in liniste. Nimeni nu mai are chef azi, nimeni nu mai are chef de vorba, nici de munca. La masa metalului sunt doi si lucreaza in liniste. Ceramica e acolo, pe cai. In numar rezonabil. 3 fete lucreaza tacticos. Eu, singurul sticlar. Incet incet se strang lucrurile si atelierul se goleste. Pe la 7 raman singura cu un coleg de la master. Lucram la ipsos. Ultima zi de mizerie, sper eu. Am terminat treaba, am 10 negative, curatate si aproape uscate. Duminica dimineata ma duc la scoala, torn sticla...sper sa fie ok. Revin...e 7 si ceva, e liniste si doar 4Non Blondes, din cand in cand. Mai apare un coleg ratacit. Ramane. Am cu cine-mi pierde timpul intre doua turnari. E ok.
Asa a fost azi, cineva vine, sta 10 minute, pleaca. Peste o ora un altul ii ia locul. E forfota doar ca nu-ti dai seama. Azi a fost o zi atipica, prea linistita si prea putini oameni. Si tot la 10 jumatate am plecat. E deja obisnuinta. Vreau sa raman peste noapte in atelier. Sa termin treaba...

miercuri, 3 februarie 2010

Miercuri(examen de specialitate)

Ora 9 si imi suna telefonul. Colega mea ma intreaba daca azi avem examen...cred ca 9 era ceasul. Aveam si examen. De ajuns am ajuns, de dat nu l-am dat. Vineri. Tine-mi pumnii. Treaba in atelier. Iar pamant, iar ipsos. Dar gata. Am terminat partea murdara, acum trec la  curatat. Maine curat si curat si curat pamant din forme si tot maine imi fac si lucrarea de examen. Soooo, maine iau si creionul in mana, renunt la munca de santier pentru o ora-doua. Abia astept. Macar am sa pot sa stau linistita, fara praf si fara maini ude. Sper. Daca am noroc.
Atmosfera de atelier: se lucreaza, in 10 insi cel mult. Noi astia codasi lucram, restul...restul pauza. Si cum eu sunt cu ipsosul in mana, colega de la ceramica viseaza gresie, metalistii cu ale lor. De fapt, suntem vreo 5-6 intarziati. Pe seara ne strangem mai multi, cam aceeasi cu foarte mici exceptii. Si azi, ca si aseara s-a lasat cu un pahar si vorba multa. Pana se intareste ipsosul..aha. Si pana se intareste el noi uitam ca exista, si iar e 9 si iar am pierdut o ora degeaba si iar se face 10 jumatate si iar trebuie sa plecam si iar ne uitam cu mila la ce nu am apucat sa terminam...e si maine o zi. Pepsi(spre dezamagirea mea), pate si paine rupta. Si fum. Si muzica. Si praf. Si miros de lut. Si parca-mi place. Si parca nu-mi place. Pana Duminica mai am timp sa-mi dau seama. Si tot pana atunci trebuie sa terminam treaba, sa lipim ce e de lipit, de terminat ultima lucrare, ultima tusa, de pus pe pereti si pe mese (pe care va trebui sa le gasim mai intai). Ah, si daca se poate....numai daca se poate... ar trebui sa nu se bata nimeni. Asta e o provocare. Tensiuni apar, clar. Cu fiecare zi se aduna mai multe lucruri marunte. Chichite. N-am inteles niciodata si poate nici n-am sa inteleg, de ce oamenii astia nu se pot intelege ?? Bun, eu sunt negru si ascult Guns, tu esti verde si esti topit dupa Cat Empire...care e problema? Una tu, una eu. PAX. Tu faci o chestie, eu alta. Hai sa ne ajutam intre noi, sau macar sa ne toleram. Hai bai oamenilor sa ne acceptam asa cum suntem. Verzi, urati si uneori egoisti. Asta e ...hai sa vedem ce e de vazut, sa acceptam si sa trecem peste. Daaar nooooo,  trebuie sa stati inchisi in gaura voastra de scorbura si sa fiti acizi. Bai, serios...nu e bine. Tot tu pierzi...tot voi.

marți, 2 februarie 2010

Marti( examen de specialitate)

A doua zi de atelier. Si cum am ajuns am picat in starea aia de buuuuun, si acum ce? Si am ajuns eu in atelier, ca un om intarziat ce sunt, mult prea tarziu. Tarziu pentru dimineata, timp nu am in ore, doar in zile masor saptamana asta. Si am pornit pe cearta fiindca cineva a indraznit sa-mi atinga nush ce lucrare inceputa si m-am calmat cum m-am pornit. Repede si fara rost. Si de lucrat am lucrat, si de stat degeaba am stat. Am mainile pline de ipsos, miros a fum si in urechi inca imi suna muzica de grup. Si un pahar mic de ceva... o bautura buna cand esti fun si vrei sa razi. N-am prea ras, in schimb m-am amuzat. Am lucrat la niste pozitive in lut, am facut si negative in ipsos. Maine, daca am noroc scot pozitivele finale in sticla. Proiectul meu e simplu: cateva oase, desenate oarecum stangaci, recunosc, si cateva fasii de sticla colorata. Per total pare simplu, dar sa vad eu ce si cum leg. UUUUhuuuu, sa vad atunci. Ah, si maine trebuie sa-mi faci si lucrarea de examen, ce fac acum e cu totul altceva. Si maine am si examen, parca. Parca... Eh, si uite cum stam noi, copii studiosi, pana la 10:30 la atelier, cu muzica si Cola si fum si lut si ipsos si gresie si 1000 de prafuri si 1000 de materiale. Si culmea e ca se lucreaza. Am bocancii albi de praf, mainile crapate, sunt carunta dar parca, intr-un fel, destul de multumita. E fun. Termin semestrul asta si imi place. Sunt si parti bune si rele, in mod evident. Da' e fuuuun, da' parca nu e. Eh, e ditamai filosofia aici. Iti dai seama, baga 15 insi, fiecare cu vederile lui si partea lui de narcisism, intr-o sala. Si pune-i sa interactioneze. 15 venim. 20 si ceva suntem in total. Si chestia asta, forfota asta e in fiecare atelier. Fiecare sala e la fel. Oameni care n-au interactionat pana acum se chinuie sa se inteleaga. E chiar amuzant, serios.  Ba parca-mi pare rau ca nu e asa de fiecare data. Nu se lucreaza de zor, dar misca. Nu suntem toti bine dispusi, dar cativa suntem. Nu toti vin, dar cativa apar. Si parca-mi place cand am de lucru si e stresul asta cu timpul. Uiti sa stai degeaba.

luni, 1 februarie 2010

Luni (examen de specialitate)

Exact ca anul trecut atelierul se umple de furnici. Si furnicile astea isi fac de lucru de dimineata pana seara. Dar ce lucru?! Nici nu stii... Habar n-ai... Pacat. E prima zi din saptamana de atelier. O saptamana de examen de "specialitate". Pfff, ce se mai lucreaaazaaa. Cu zor. Serios. Si cu si fara, sa fiu sincera. Si noi, astia care ne-am uitat cum trec zilele si ne-am intrebat pana ieri, de ce???... noi lucram. Recuperam. De zor. Cum asa? Pai sa vezi: vii la atelier, te instalezi si te apuci de ale tale, dupa caz. O tigara, un chat mic, te pui la punct cu 2-3 chestii, bei un pahar de apa si apoi pe cai! Si te fastacesti cu ce sa faci, cum sa pui, unde? cat? Chestii de-astea fara o importanta anume. Te duci la cuptor si-ti recuperezi munca de saptamana trecuta, sau la ipsos, sau pe unde ai lasat tu urme. Apoi... apoi te pui pe treaba. Dupa caz: mai finisezi ceva, faci o mica gravura, mai repari un ciob, dai o tusa, faci o lucrare... Prostii... Apoi , da, iar apoi... iei o pauza si te apuci de altceva. Variezi, sa nu cumva sa te plictisesti. Pana la urma tot ai sa-ti smulgi parul din cap, dar macar sa amani momentul. Si cum amani tu inevitabilul mai faci ceva. Culmea, din cand in cand mai si iese! Bafta ta! Felicitari! Esti un norocos.
Eu am mainile uscate, praf de sticla in par si lut sub unghii. Asa am ajuns azi acasa. Exact asa. Si daca s-a uitat cineva dubios la mine in masina...asta e. Tu n-ai vazut artist in timpul liber? Tot "artist" ramane. Adica tot cu ale lui.
Pamantul nu iese din piele usor, sa stii. Nici culoarea. Si uneori, tocmai asta ii da frumusetea. Serios. E ca si Ion si sarutatul ogorului. Unii oameni iubesc pamantul, pe altii pamantul ii iubeste. Uneori, in unele cazuri extrem, dar extrem de fericite, treaba asta e reciproca. Atunci apar lucruri frumoase. E clar ca tot ce visam noi astia pagubiti, astia care tragem acum de noi si ne taram la treburi... e clar ca visam timp si apa calda si o masa mare si bogata. Timp fiindca de asta avem nevoie, apa calda ca sa fim iar oameni si masa, masa e pentru sfarsit. Sa merite. Si daca se poate, si un masaj sanatos dupa. Si un pat moale, un film bun si o vacanta la munte... deja exagerez. E clar. Am inhalat prea mult var azi.
Tot azi am vazut ca avem animale de casa, in atelier. Sunt asa simpatice si dragute... mai ales fiindca nu cer nimic, se multumesc cu putin. Ba chiar foarte putin. Oameni buni, ne-au invadat furniciile. Dar nu-i nimic. Maine le punem si nume si le luam in spatiu in mod oficial. Trimit invitatii la zilele de nastere, promit.

joi, 28 ianuarie 2010

.

Teoretic a shitty day. Again. Practic, not too bad.
M-am trezit cu noaptea-n cap si asa am aflat ca exista si ora 7. Dimineata. Mega descoperire, auzisem zvonuri cum ca ar exista, dar dovezi nu prea aveam. Eh, se pare ca exista. Pana azi a fost un mister pentru mine ce se intampla intre 5 si 9 am. Credeam ca liniile astea de la ceas aluneca peste, pur si simplu. Se pare ca nu...
Eh, la 9 eram la facultate, gata de munca. Tzepinooo. Desi aveam programare la cuptor si eram pregatita de lucru, sticlarii au decis ca nu vor. Cica se repara o teava de gaze... habar n-am daca a fost o gluma proasta sau nu, cert e ca n-am ajuns sa lucrez la cuptor azi. Am reusit totusi sa dau de un prof de la care trebuia sa iau niste oase. Uraaa pentru mine. Partea proasta? El a uitat sa-mi aduca minunatele oase. Tzeapaaaa din nou. Si uite asa am stat de la 9 pana la 9 30 la facultate. 12 ore. Facand un proiect care nu va fi aprobat, sunt sigura. Dar macar am incercat sa vad partea buna a lucrurilor. Fun day, pacat ca nu foarte utila. Iar am ramas in urma cu treburile, iar am sa suport o morala ca de copil neascultator. Doar ca de data asta nu e vina mea. De data asta.

duminică, 24 ianuarie 2010

Pastrez o siguranta in faptul ca dainuie

De maine incepe the countdown. Ultima cursa inainte sa spun gata, am intrat in ultimul semestru de facultate. Nu pare mare lucru, dar pentru mine e. Nu m-am gandit niciodata la ce o sa fac dupa, de fapt nu mi-am putut imagina niciodata o lume fara scoala. Da, sunt si am fost o tocilara. I'm a geek, and proud of it! Cand pustimea fugea de la scoala eu abia asteptam sa ma duc. De fugit, fugeam si eu din cand in cand, dar ideea ca e acolo, scoala asta in care sa ma duc si sa ma simt acasa... ideea asta ma facea sa ma simt atat de vie. Si ca un om care iubeste mirosul de carte si caruia ii place sa invete in fiecare zi ceva, o sa-mi lipseasca. Or sa-mi lipseasca si colegii, pe care n-am apucat sa ii cunosc, or sa-mi lipseasca si unii profesori pe care nu am apucat sa ii apreciez la adevarata valoare. Or sa-mi lipseasca si sevaletele astea vechi si rupte, si scaunele tipice de atelier, pe care le-am cunoscut acum 8 ani. Si atelierul asta murdar, prafuit, in care miroase a diluanti si pamant, si el o sa-mi lipseasca. Nu m-am hotarat daca am sa dau masterul mai departe tot aici. Nu stiu inca daca e un "pa pa" de o vara  sau forever. Si ma cam sperie treaba asta, nu ma impac bine cu sfarsiturile. De nici un fel. Mi-a zis odata un prieten ca el, atunci cand a plecat de acasa, din Botosani, nu stia ca nu se mai intoarce. El plecase fara sa stie ca e ultima oara cand o sa-i spuna "acasa". Dupa , au plecat si ai lui. Si orasul ala l-a pierdut pe prietenul meu, fara sa stie niciunul.
M-am obisnuit cu lumea asta si stiu ca nu e asa grav ce e dincolo de peretii astia intre care m-am inchis, dar e asa comod si bine aici.
Maine incepe ultima saptamana din semestru. De maine incep lucrul serios, ca in fiecare an. Pe ultima suta de metri, recuperez ce-am pierdut in cateva luni. Si apoi, dupa examene, o sa-mi dau seama ca s-a cam terminat.
Chiar nu-mi dau seama unde s-au dus anii de studentie.  Parca ieri eram in anul 1 si stateam in Cismigiu si era soare si ne faceam planuri... si ce plaaaanuri. Aveam atatea de facut...trebuia sa fi cucerit 5 lumi pana acum. Nu-mi plac schimbarile, chiar daca stiu ca sunt necesare, chiar daca sunt in bine, chiar daca daca daca. Nu-mi place sa pierd nimic. Nici oameni, nici locuri, nici timpuri. Si evident ca toate se pierd intr-un fel. Doar eu, noi, ramanem cu impresia ca mai pastram ceva. E ca o minciuna dulce si copilaroasa. Pastram doar o siguranta in faptul ca dainuie, nimic nu se pierde si toate raman tocmai fiindca au fost. Ne mintim bine. Frumos. Si asta e mai important.

joi, 21 ianuarie 2010

Merge layers

Am sa incep nu printr-o scuza cat printr-o explicatie. De ce englezisme. De ce? Fiindca sunt un om tasta, asa cum se exprima prietenii mei. Am devenit om tasta in ultimul an. Lucrez mult pe calculator, jumatate din lucrurile pe care le citesc sunt in engleza, nu fiindca asa vreau eu ci fiindca originalele sunt in engleza si intotdeauna e mai bine sa inveti cat mai aproape de original.  Ca o gravura.
Acum sa incep ce vroiam sa spun. Facand o paralela  intre ce era atunci si ce e acum. In muzica de exemplu. Azi am tinut-o pe Nancy Sinatra, la TV e Beyonce (dau cu banul aici).
I'm kind of a woman...
Atat de clare, frumoase si fara nici cea mai mica urma de vulgaritate. Teoretic mesajul e acelasi si acum. Ambalajul....cu totul altfel.
Imaginea femeii puternice s-a schimbat. Imaginea Femeii s-a schimbat, la modul general.
Sa fim sinceri, orice femeie injura din cand in cand. Dar de la "Fir-ar mama ei de treaba" pana la "Sa-mi bag...." e cale lunga. Aici depinde si cantitate. Sa-ti arati frustrarea cand o patesti cumva e ok. Dar sa te trezesti cu o injurtura in gura si sa o ti asa toata ziua, e altceva.
Stil. Fiecare  femeie vrea sa fie atragatoare. O bluza cu decolteu sau o fusta scurta bine aleasa, sunt ok. Dar combina aceste doua lucruri si  o sa fie putin cam mult. Nu ma uit la TV, fiindca atunci cand o fac ma apuca greturile. Femeile de azi au impresia ca trebuie sa arate cat mai mult, cat mai sclipicios,  cat mai mare (deh, aici e vina voastra, a barbatiilor). Unde sunt femeile cu stil? Dragi barbati, femeile pot si atragatoare si in blugi si tricou. Nu, nu tricou ud. Pot fi feminine si fara tocuri sau push up. O femeie poate sa fie frumoasa chiar daca nu e blonda.
Nu e o crima ca din cand in cand sa fim blonde, pe tocuri, imbracare chiar si-n sclipici. Din cap pana-n picioare. Da, daca faci asta cu gust e ok. Da, daca te duci la o super petrecere. Dar nu e ok pentru scoala, piata sau job. (Aici depinde si de job :P)
Pot sa fiu femeie si sa arat ce vreau fara sa-mi arat si partea dorsala. Nu sunt o marfa, sa fiu incercata mai intai.
Suntem femei. Puternice chiar. In unele cazuri, mai puternice decat voi, dragi barbati. Aratati-ne respectul pe care il meritam. Si ele, ele care se tarasc pe scena in 3 petice de sclipici...ele nu-s femei de-ale noastre. Daca vreti, luati-le. Ele da... ele sunt marfuri.
Partea buna e ca acum avem libertate.  Nu absoluta, dar cat de cat. Hai sa o folosim cum trebuie. Sunt libera sa ma imbat injurand ca un crasmar, sunt libera sa-mi scot lengeria fiindca o bucata mascul mi-o cere. Dar n-am s-o fac. Sunt destul de libera cat sa spun Nu. Prefer demnitatea. Prefer sa realizez ce realizez prin forta, prefer sa arat ce pot intr-o discutie sau in fata unui proiect, nu in spatele unui bloc sau intr-o toaleta de club. Suntem libere sa ne imbracam cum vrem, sa dansam pe mese si sa bem cot la cot cu barbatii. Dar suntem destul de libere incat nimeni nu trebuie sa ne ceara mai mult decat vrem.
Si dragi barbati, invatati ca o femeie nu se imbraca pentru voi. Vorbesc despre Femei, nu despre marfuri. Faceti, va rog, diferenta. O femeie e asa cum vrea sa fie, pentru ea insasi.
Merge layers. De ce? Fiindca Photoshop-ul ar fi atat de util in viata. Merge intre principii solide si libertate.

marți, 19 ianuarie 2010

Despre oameni si animale

Campanie verde. Am gasit pe net, intr-o cautare fara scop anume, un site care incuraja o campanie de salvare a planetei. Mi-am adus aminte de o reclama de pe Animal Planet, de acum cativa ani. In reclama iti erau aratate cateva specii de animale, salvate sau pe punctul de a fi salvate. Avea un mesaj destul de puternic, era foarte bine realizata. Stiu ca ma furnicau antebratele de fiecare data cand o vedeam, aveam emotii ca un copil si tot ce-mi doream era sa ajung si eu sa fac ceva bun. Uite cum se nasc visele. N-am ajuns inca, dar imi fac partea mea. Reciclez cat pot, nu arunc niciodata nimic la intamplare, imi tin chistoacele in buzunar  pana ajung la un cos. Recunosc ca am fost rautacioasa cu animalele cand eram mica. Asta pana m-a prins frate-miu, m-a caftit si m-a amenintat ca-mi rupe mainile daca mai omor o musca. Eram mica mica dar am invatat lectia si n-am mai facut nici un rau vreunui animai. Niciodata. Am crescut catei si pisici abandonate, am reparat si aripi de porumbei si gugustuci. Mi s-a parut odios cand am dat la Sinaia, sus la cota, iarna, de un leu. Il tineau pentru poze. N-am inteles cum sa vrei sa ai amintiri cu un animal tinut in lanturi. Pentru ce? Sa ma uit in fiecare zi la poza aia si sa vad un animal care sufera? Nu, mersi. As fi preferat sa-l vad intr-o zona ceva mai calda si fericit. Dar nu toti oamenii sunt oameni. Am evoluat ca specie, teoretic. Avem psihologi, filosofi, artisti. ii apreciem (teoretic) si respectam munca lor. Daca in teorie am evoluat, de ce suntem din ce in ce mai putin umani? Cum se poate sa fim atat de rai si sa chinuim o alta fiinta pentru simpla placere? Nu conteaza ca nu e om, e un suflet. Simte durere, fericire. Stie ce e tristetea, suferinta, loialitatea. Cum se poate ca intr-o lume in care oamenii se duc la psiholog sa-si trateze depresiile, o lume in care dai 200 lei pe  luna pentru pudelul de apartament si inca nu stiu cat pentru benzina fara plumb...cum se poate ca intr-un timp ca asta sa mai existe atatia barbari ? Cum poti sa te uiti in  ochii unui animal si sa-i faci rau? Am vazut un filmulet cu in dobitoc intr-un lift. Si-a batut catelul, un pui de canis sau ceva de genul asta. Un amarat de animal, mic si speriat care nu a facut nimic. L-a luat la picioare de plictiseala. Am mai auzit de o expozitie in care "artistul" lu' Peste a adus un caine in galerie, l-a legat si l-a lasat sa moara. Si a numit aia ARTA! Unde erau oamenii atunci? UNDE? Cum sa te uit la cainele ala si sa-l vezi cum moare sub ochii tai si sa nu faci nimic? Cum sa joci fotbal cu o pisica intr-o scara de bloc? Cum sa lovesti un animal cu atata brutalitate? Iert mai usor violenta fata de oameni, decat fata de fiintele astea fara aparare. Ele n-au nicio vina. Absolut niciuna. Si mostrii astia care le fac rau sunt adevaratele fiare. Fara nicio rezerva va spun ca i-as prinde, i-as inchide intr-un beci cu mucegai si miros de sulf si i-as bate pana la ultima suflare. Si dupa, as muri pe scaun, cu scantei, dar fericita. Fiindca as face un bine. Sper totusi sa nu se ajunga pana acolo, poate in cele din urma OAMENII or sa se trezeasca din amorteala asta intelectuala si sufleteasca. Poate se va schimba ceva si mostrii astia or sa-si primeasca pedeapsa. Dar pentru asta e nevoie ca omul sa accepte ca nu el e totul, ca exista milioane si milioane de alte fiinte, poate superioare lui. Fiindca lor le lipseste rautatea gratuita.

Aici pentru campanie.

duminică, 17 ianuarie 2010

Azi am chef de nu stiu ce

Azi iar sunt pornita, doar ca nu stiu exact pe ce. Am ascultat REM de cand am facut ochi, am vazut o stire monstruoasa, nu ca am avea noi altfel de stiri. Ba da, mai sunt si cele neimportante, plicticoase, mondene sau despre politica. Dar pe alea le stiu doar teoretic. Si cum m-am pornit eu azi, m-am pornit pe nu stiu cine, fara un motiv anume, doar asa. Si am azi un chef sa plec de-acasa, chef sa-mi bag picioarele si sa ma duc in lume, sa ma duc sa colind muntii si sa ma intorc la primavara. Mi s-a luat de tot si toate. Nu mai vad nimic care sa-mi paca. Unde e orasul ala frumos pe care-l iubeam, unde-a zilele alea atat de misto, oamenii aia in care crezi? Unde e moralitatea si adevarul ala de care nu te indoiesti? Unde-s toate lucrurile cunoscute, unde-s prietenii pe care ii iubesti? Unde s-au bagat si zilele perfecte cu 2-3 oameni pe care ii iubesti sincer si care stau acolo, langa tine, pana nu mai pot? Unde s-au pierdut toate lucrurile alea bune? Am asa o stare de nervi, de agitatie. M-am trezit cu fata la podele, clar. Iar or sa-mi spuna astia de azi ca vorbesc mult. Si critic. Pff, asta e. Chiar, unde sunt oamenii aia care critica? Deschis. Nu ma refer la a vorbi despre un Z care nu e prezent, nu ma refer la a vorbi de rau sau de bine, ma refer la critica. Partea aia de critica constructiva. Unde v-ati ascuns bai, oameni frumosi si critici? Va caut de ceva timp si nu gasesc nimic. Doar vreo 2-3 lucruri pe care le stiam si in care inca mai cred. In rest, nimic. Pietre si nisip de mare si niciunele nu-mi spun nimic de data asta. E asa o liniste stupida si rece. Bai, va vreau inapoi pe voi! Zilele alea care-au contat, care au facut o schimbare.

vineri, 15 ianuarie 2010

Unde v-ati ascuns, bai oameni frumosi?!

I am I and nothing less, remember that. Noi am uitat, luati de val...am uitat ce inseamna sa apreciezi un om pentru ceea ce este. Am uitat sa ne uitam la oameni cu mai multa atentie. Mie mi s-a pus pata acum ceva timp si m-a izbit chestia asta ca o ditamai piatra in ceafa. Bai oameni buni, bai, unde s-a ascuns adevarul? Nu chestia aia de la TV, nu adevarul ala dezbatul stupid in talk show-uri si reviste "serioase". Ci adevarul ala gol, al lui Botticelli si al filosofilor, psihologilor, al lui Puric, al meu, al oamenilor alora carora le pasa putin mai mult. Al lui Schicht. Unde e? Unde s-au ascuns si toate lucrurile alea adevarate. Oamenii care sunt ceea ce sunt, prietenii care sunt acolo indiferent de zi sau vreme, indiferent de circumstante. Unde s-au ascuns si toate lucrurile simple? Toate se invart ca intr-un mixer cu super mega viteza si nimeni nu mai alege nimic. Totul e un terci. E naspa. It sucks. Vreau sa nu stiu cele 20 000 de chestii pe care le stiu, vreau sa nu inteleg cele 10 000 de lucruri pe care le inteleg. Sau macar, daca tot prind cate ceva din zbor, macar sa fie pana la capat.
Ori geniu ori nimic, dar asa, intre doua extreme life sucks. De ce? Fiindca de prins, prinzi cateva lucruri, dar nu poti sa le intelegi. Si ce mai vroiam la un moment dat sa inteleg atatea... M-am lasat, n-am cum sa intru in MENSA, n-am cum sa ma intrec cu Puric, ca sa nu mai spun ca n-am cum sa fac mai nimic wow. E naspa.
Dar sa revin. Unde s-au ascuns toate lucrurile simple si curate, fara prostii, fara praf, fara subaintelesuri inutile. Vreau sa ma pot uita iar in ochii unui om si sa nu mai vad cele 100 de situatii imbecile, sa ma uit in ochii unui om si sa vad ce vedeam acum ceva timp. Un om frumos, si atat. Si stiu ca fiecare vrea asta, fiecare vrea o reintoarcere la ceva. Eu nu vreau sa ma intorc la nimic, oricum nimic concret. Eu vreau doar oameni frumosi. Lucruri simple. A hug la nevoie, un prieten cand am nevoie de un prieten, un sprijin pe care sa il stiu acolo dar de care sa nu profit. Vreau doar oameni. Oameni frumosi.
Unde v-ati ascuns, bai oameni frumosi?!?!

miercuri, 13 ianuarie 2010

"I'm cuddly, bitch! "

Azi am vazut in cele din urma, HIMYM. Pentru necunoscatori :How I met your mother. E un serial cu 5 insi, 3 tipi si 2 tipe, un fel de Friends actualizat. Partea buna? Sunt 5 parti bune:Barney-the player, Marshall-the cuddly guy , Lily- tipa super simpatica, Robin-tipa hot  si Ted-pampalaul simpatic si romantic. Partea proasta? Apare doar odata pe saptamana.
Azi, dupa o pauza de 3 saptamani, mi-am luat portia de HIMYM. E mai mult decat funny, e genul de film pe care-l placi la inceput si apoi devi a little freak! Eu mi-am facut datoria de fan, am corupt alti oameni, la randul lor si ei au corupt pe alti.
Have fun! Merita. Daca nu...va dau timpul inapoi, promit.