Bai, uite-ma din nou aici.
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?
Se afișează postările cu eticheta intamplari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intamplari. Afișați toate postările
marți, 10 august 2010
joi, 3 iunie 2010
12:34:56
Acum doua veri cunosteam dublura unui om al meu. Pana la ultimul punct, pasi lor au fost la fel. Doar anii erau altii.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns.
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.
Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata.
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute.
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric.
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns.
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.
Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata.
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute.
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric.
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.
luni, 24 mai 2010
Dor de orizont si liniste
Am spus asta de n-spe ori: sunt un om norocos. Sa-ti spun si de ce.
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata. Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata.
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte.
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu.
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute?
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata. Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata.
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte.
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu.
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute?
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Contextul conteaza
Tu ce ai vrut sa te faci cand eram mica?
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.
duminică, 4 aprilie 2010
IMMD sau ce m-a facut sa rad de Paste
Vremurile se schimba, tineretul nu mai e ce a fost odata.... eeeee nuuuuuuu...Pfff, ba e exact acelasi "chec" in alt ambalaj. Sunt pe strada, caut una bucata magazin deschis in aceasta zi de maaare sarbatoare. Vad una bucata pusti funcky. Frizura de ciob si baie, fixativ la greu, pantaloni unisex si hanorac in patratele. Tipicul pusti rebel wannabe, cu atitudine de om cool si cunostinte de viata nule. N-am nimic cu el, serios, dar asta e adevarul curat. Abia iesit de la dus. Sau Du$uLeTz, ca sa fiu pe val. Buuun, ce face rebelul nostru? Merge pe strada, cu un buchet maare de flori si parintii in stanga. ASTA DA!! Cel mai probabil in vizita la nasi sau bunici, exact ce faceam si noi "pe vremea noastra". De sarbatori ne carau tatii si mamele, cu forta sau vorba dura, ne amenintau ca nu ne mai luam alocatia sau ne fortau ca "asa se face". Nimic nu s-a schimbat, si eu faceam la fel. Ma duceam ca nu aveam de ales, imi bagam picioarele in tot neamul si in toata sarbatoarea lor si inainte sa ies din casa ma certau ai mei: asta nu e tinuta decenta!!! Tu nu mergi asa cu mine pe strada!!!! Dar pana la urma n-aveau ce face fiindca alte haine n-aveam mai "decente". It made my day. Uite omul rebel, cel mai cool din liceu, clasa a 10-a, neinteles, el e un independent, un om atipic, proscris, de la 12 ani se descurca singur ( se sterge la fund singur adica). Uite tipul dur acum, cum merge cu tata si mama si capul plecat sa nu cumva sa-l vada cineva. Nimic nu s-a schimbat, doar ambalajul. Continutul e acelasi, fix acelasi. Tot neintelesi se cred, tot copii sunt, doar ambalajul difera. Noi n-am avut atatea magazine pe gustul nostru, nici banii atat de multi. Noi ne-am imbracat de la frati, noi ne ascundeam mai bine cand fumam in coltul blocului, noi nu aveam atatea variante, dar in mare suntem la fel. Ce conteaza ramane constant. L-am vazut pe pustiul asta si pe ai lui si mi-am adus aminte de mine si al meu frate, si cum ne carau pe noi parintii in vizita la matusi. Uram vizitele alea si ma plictiseam groaznic, comentam si amenintam ca nu vin nu vin nu vin... si tot acolo ma duceam fiindca nu aveam de ales. Noi toti faceam asta, noi toti am facut pe rebelii. FUNNY FUNNY DAY...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
