Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 martie 2009

Hai sa ne plangem aiurea si poate o sa fie bine

Oamenii se plang mult si degeaba. Ii auzi peste tot, se plang ca in tara asta nimic nu se mai face bine, ca ne pierdem valorile, ca avem un Bucuresti infect, tineretul se duce de rapa, invatamantul la fel, nu mai e cultura, etc. Cati din acestia care se plang de guniul de pe stada, de exemplu, stau cu punga de cipsuri goala in mana pana gasesc un cos si cati o arunca intr-un loc "dosit"? Cati din cei ce spun ca nu mai avem valori fac ceva pentru a le pastra? Majoritatea se plang si atat, sau mai rau, se plang si alimenteaza motivele.
Eram odata intr-o statie RATB dotata cu cos de gunoi. O tanti, adica o tipa pe la 40-50, manca bomboane. Am urmarit-o cam 10 minute, timp in care a dat gata cam 5-6. Ma uitam asa la ea si ma intrebam ce-ar fi sa ii spun ca e lipsita de minimum de bun simt fiindca arunca fiecare ambalaj astfel: desface bomboana, o indeasa in gura, lasa mana in jos, in pumn avand ambalajul, si apoi hop...l-a luat vantul. A facut asta cu fiecare in parte, aflandu-se la mai putin de un metru de cos. La pariu ca ea e unul dintre cei multi care se plang de jegul de pe strazi? Si, cu ce drept, ma intreb eu? Cu ce drept se plang toti cei asemeni tipei asteia? Cum poti sa te vaicaresti ca e jeg cand tu faci jeg, ca nu e cultura cand niciodata nu i-ai cumparat copilului o carte, ca tinerii pleaca prin vecini cand tu nu ai facut nimic pentru ei? Nici eu n-am dreptul sa ma plang poate, fiindca nu m-am dus la tanti sa ii zic " Nu va suparati, de ce nu aruncazi mizeria la cos?" . M-am gandit atunci ca nu are rost, s-ar fi gasit un mosulet care sa ma traga de ureche ca e lipsita de bun simt sa ii vorbesc asa unei "doamne".
Eram in tren si s-au luat de noi niste cocalari, eram numai fete si nu ne puteam pune cu ei. In jur 50 de insi care asistau. Atat. Cu ce drept se plang ei ca in trenuri iti e frica?
E un copil de 11 ani care sta la TV toata ziua, toata vacanta. Ar vrea sa faca inot, sa joace tenis, sa faca dansuri, dar cine sa-l duca, parintii n-au timp, la 4 e meci si maica-sa are o telenovele la 7.
Si atunci, cu ce drept se plang ca nu e cultura?

miercuri, 25 martie 2009

Replica unui Amurg bacovian


Aceasta lucrare nu imi apartine, joaca doar un scurt rol si apoi iese din peisaj.

vineri, 13 martie 2009

Cum sa iti dai seama ca ai dat peste o Pitzi veritabila

Imi place sa ma cert. E bine sa spun asta de la inceput.
Zilele trecute m-am jucat pe minunatul hi5 si am gasit cateva profile foarte interesante, unul dintre ele numit ☆°Jąиýии ☆. Nu numele m-a atras cat poza de profil. Duduia respectiva mi-a parut cam "eh" si parca"pffff" de la prima poza, cine nu s-a prins pana acum ca mana in freza, gatul scrantit, botul tuguiat, mecla hiper tencuita si comentarile de genul "2 f3t3 p3rf3ct3" la propia poza te fac sa pari ieftin(a) nu se va prinde niciodata. I-am lasat un mesaj sau doua in care mi-am dat cu parerea (nu prea buna) si se pare ca s-a simtit ofensata. Ma simt nevoita sa mentionez ca nu-mi sta in caracter sa jignesc si mesajul asta nu spunea nimic in afara adevarului, in mare ca machiajul ala e stupid (si chiar e, alb, roz sau albastru pana la sprancene e stupid in afara unui studio, a teatrului, circului,etc). Asa cum ma asteptam am primit un raspuns, si aici incepe partea amuzanta: "draga mea..dk nutzi convinde d mn..nu`mi mai vizita profilu`:p
nu`tzi dai seama ca`mi faci reclama?" M-am amuzat teribil si mi-am dar seama ca am facut o descoperire formidabila: am descoperit cum sa fi sigur ca ai dat peste o pitzi veritabila. Daca iti raspunde cu "draga", "nutzi" ,"nu 'tzi dai seama" si piesa de rezistenta, cheia de bolta, cireasa de pe tort "reclama". Ma intreb asa, retoric, de ce si-a facut profilul public, oare pentru a primi 1000 de mesaje cu "vaaai, ce buna ejti" sau" te iubesc,fah". Profilul e public, dar deschis numai parerilor bune, sta imi pare chiar tare.Ma indoiesc ca tipa asta stie ce inseamna a face reclama sau macar care sunt regurile principale ale gramaticii. Dar pana la urma nu s-a inselat asa tare, pana sa primesc mesajul ei ma gandeam sa o pastrez pentru mine dar m-am razgandit si m-am decis sa-i fac reclama. Abia astept sa-i vad reactia dupa ce va primi un mesaj cu un link anume.
Ah, da, era sa uit, si-a facut intre timp profilul privat. I win! I win!

The Evolution of Dance

Judson (Jud) Laipply e un comediant american din Ohio. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este Evolution of Dance, a doua in topul celor mai vizualizate clipuri, prima in topul celor mai favorite pe YouTube, cu peste 115,682,172 vizualizari pana in Martie 2009. A fost cel mai cel mai popular clip de pe YouTube pentru aproape 2 ani .
Clic pe video, fa-te comod, vizualizeaza, razi , copy link location, paste! Felicitari, tocmai ai trimis unul din extrem de rarele mass-uri folositoare. :P

luni, 2 martie 2009

Asteptandu-ma sa ajung aici mult mai tarziu ma incearca o stare de neliniste. Stiu ca aproape tot ce am vrut vreodata e aici, la o aruncatura de bat. Imi pare ca e suficient sa intind o mana si am ajuns. Asta uneori. Tot ce am vrut sa am pana la un punct e deja aici, mult mai devreme decat m-as fi asteptat. Si asta imi creeaza o stare de neliniste, parca nesiguranta, parca frica... Imi dau seama acum ca nu m-am asteptat niciodata sa ajung aici si e oarecum amuzant daca aleg sa vad lucrurile asa. Ma mai incearca si o totala lipsa de entuziasm, desi stiu ca ar trebui sa fiu pe pereti, sa rad, sa dau de baut, sa imi fac griji macar daca nu sa ma bucur. Problema e nu ca s-a intamplat, ci ca s-a intamplat acum. Si m-am trezit asa pe intuneric, fiindca eu credeam ca mai e timp. Ca in fata unul examen la care stii dar parca ai mai arunca un ochi pe carte, nu te ajuta cu nimic concret dar vrei tu sa arunci un ochi pe carte.
Oamenii sunt ciudati. Cauta mereu nod in papura, unde ceva nu merge perfect nu spun ca e bine spun ca nu e perfect, daca ceva e aproape perfect se poate si mai bine, daca e atat de perfect incat nu mai e nimic de criticat inventam defecte. Si e pacat ca nu ne mai multumim cu chestii marunte sau lucruri usoare. Trebuie sa complicam totul, mereu. Acum ceva timp un "ube" era suficient, acum vrem mai mult, ne imbacsim in propiile cerinte si sufocam ce e adevarat si frumos asa cum e, pur, simplu, direct. Acum ceva timp era suficient sa citim o carte si sa traim in cartea asta, acum trebuie sa-i furam farmecul dezbatand-o la nesfarsit. Ne bucuram la cea mai mica urma de succes, acum e atat de mult praf, atat de multa munca fara chef incat a disparut starea asta de fericire in care razi si razi si parca nimic nu te-ar putea aduce jos.
Oamenii uita sa mai fie ei insisi, sa se bucure de reusite, cat de mici. Sa rada cu gura pana la urechi de lucruri stupide. Oamenii au uitat sa fie copii si sa viseze, au uitat incet incet, si inca uita, sa fie ei insisi. Au mai ramas cativa care par a-si pastra din farmec, sunt aceia care stiu ca timpul trece si praful se asterne dar au ales sa faca ceva din asta. De ce sa accepti un lucru asa cum e si sa nu faci nimic cand e atat de bine si doar putin mai greu sa constientizezi un lucru si sa il schimbi dupa plac?