Pana cand?

Am intalnit de curand un economist, un om economist. Ne-am lansat intr-o discutie despre om si nevoile lui, si am pierdut amandoi si nimeni nu a castigat. Da, inteleg, omul are nevoie de bani, are nevoie de siguranta, comfort, de placeri ce pot fi castigate prin bani, dar ...  Nu s-au inversat polii pe undeva? Nu s-a pierdut tocmai sensul muncii? Cati lucreaza pentru a supravietui si cati pentru a trai fericiti. Inteleg, sacrificii facem in toate, dar merita sa sacrificam 20 si ceva de ani de viata , in care fericirea sa fie mimata 2-3 saptamani pe vara si atat, pentru ce? Pentru o viata mai buna? Nu. Viata e ceea ce ti se intampla cand esti ocupat cu facutul altor planuri.
Inteleg omul care e nevoit sa munceasca in fiecare zi, cate 16 ore, pentru copii, pentru parinti, pentru un gand , pentru o idee, dar pana cand? Caci si copii vor munci la fel, si vor mima si ei fericirea si la fel ii vor invata pe ai lor. Fericirea nu sta in LCD-uri, in vile luxoase, in masini scumpe sau caviar. Nefericiti pot fi si locuitori de palate si sarmani in cutii de carton, fiindca fericirea e a sufletului si nu a stomacului plin. Da, avem nevoie de hrana si adapost si siguranta, dar acestea sunt doar o baza care-ti permite sa fi mai mult. Am gasit trairi mai sincere in carti decat in paine. Nu se reduce totul la "traiesti ca sa mananci sau mananci pentru a trai"?
Murim fara sa realizam nimic din ce ne-am propus, murim fara sa ne dam seama si uitam de toate visele de cucerire a vietii si uitam de toate ideile care ne-au facut sa iubim si vantul si pamantul si ploaia.
Pentru ce ne dam viata, si pana cand?