Am plecat sa ma pierd

Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.

free your mind

Buna ziua. Azi ma numesc Ana si lucrez intr-un Mall, la raionul de dulciuri de lux.
Azi, un domn e amuzat de pierce-urile mele si ne lansam intr-o disputa prietenoasa, exact cat dureaza marea tranzactie.
Azi, un copil rade uitandu-se la mine, strambandu-ma de dupa vitrine. Rad si eu.
Azi, o pereche se tachineaza in fata casei de marcat. Motivul e evident: eu vand martipan.
Azi, un sef da vina pe mine iar eu n-am gresit cu nimic. De data asta.
Azi, vecini de-alaturi sunt in razboi. Le sugerez o sedinta de Fight Club.
Azi pentru 10 min a fost minivacanta, ploaie. Tot azi, pentru 10 minute a nins. In alta parte.
Azi vreau sa plec la mare, sa-mi scot uniforma asta stupida, sa-mi desfac parul care plange sa fie desfacut, vreau sa-mi sterg praful de pe umeri si sa ma ingrop toata in nisip.
Azi am fumat 10 tigari in 10 minute.
Azi a fost o zi ca oricare alta. Maine, poate, am sa fac ce spun. Poate maine. Maine am zis de fiecare data. Azi tot maine zic.

E ciudat sa mergi in fiecare zi cu taxiul

Bai, uite-ma din nou aici.
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
 Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?

Azi e soare, suntem iar visatori

Si daca maine pierd totul si nu mai ramane nimic, tot a meritat. Cand te pierd pe tine, cu tot ce ai, cu ultima cusatura din ultimul amarat de tricou, cand nu mai raman decat eu cu mine si un rucsac in care imi tin casa, adica tot o parte din mine, chiar nu mai am de ce sa ma tem. De fapt, pe tine sa nu te pierzi de tot niciodata, in rest, toate pot fi recladite.
Mi s-a pus pata pe-o chestie si ma uit la oamenii astia cum imi zic, cu ochii mari si maxilare incordate, ca nu e ok. Bai, dar ce sa-i fac daca asa e? Cum sa incerc sa ma multumesc cu atat cand stiu ca nu e suficient?
Bai, omul moare cand uita sa se mai joace. Cand nu mai rade doar asa, ca e soare. Si moare cand nu mai viseaza la nimic.
Visele nu mor niciodata, noi le omoram. Eh, in coma sau nu, ale mele se incapataneaza sa reziste. Legume. Pana la toamna cand ies precum cartofii din pamant. Inca putin. Mai e putin.
Am auzit o chestie interesanta, de fapt am citit... era un forum... in fine.
"Sunt prieteni care ma intraba, cum e pe motor ? Sa-mi iau ?
Nu pot explica cum e pe motor. Adica e ca diferenta dintre timp si eternitate. As avea poate timp sa iti explic, dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi. Trebuie sa te urci ca sa intelegi. Iar eu nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acest pas." Un tip cu 30 de ani de experienta. Norocos, poate.
Daca nu intelegi de ce vreau sa urc azi pe traseul asta pe care l-am mai facut de 10 ori, inseamna ca n-ai vazut ca ploua. Si daca ai sa crezi ca asta o sa ma faca sa ma intorc acasa, inseamna ca nu stii cine sunt.
Daca ne-am multumi cu ce e usor, comod, la indemana, ar fi mai bine? Mai usor, da. Dar unde e satisfactia unei realizari. Nu spun ca trebuie sa-ti rupi gatul ca sa-ti dai seama ca palaria nu pluteste, dar parca e alta stare cand transpiri putin. Poti sa spui: UITE, asta am facut EU. Si n-a fost usor, dar am facut-o. Si parca iti vine sa zambesti mai des.
Si daca ajung pe un drum mai greoi unde as fi ajuns cu pasi moi, tot am sa ma bucur, fiindca drumul in sine, a meritat. Daca e greu nu e neaparat urat, daca e simplu nu inseamna ca e mai bine. Nici daca te dai cu capul de pereti nu inseamna ca iese ok, dar e si asta un drum. Pentru incapatanati, masochisti si oameni care nu vor din a in b printr-o linie.
Viata e un drum, nu o destinatie. Si e prea scurta, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.

12:34:56

Acum doua veri cunosteam dublura unui om al meu. Pana la ultimul  punct, pasi lor au fost la fel. Doar anii erau altii.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns. 
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul  spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.
Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata. 
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta  si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute. 
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric. 
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.

Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?

Chestie noua. Nu.
Mama lor de sfarsituri, nu mi-au placut niciodata. Nici schimbarile. E asa o stare tampita, sa stai ca un stalp in mijlocul patului si sa ta gandesti la toate cele 1224455677 de tampenii care-au contat.
Si omul ala pe care l-am iubit acum 3 ani, si asta de acum 3 luni si omul asta nou, care cred ca-mi place. Si stau si intorc fiecare nenorocita de foaie pe toate partile si nu pot sa ma hotarasc: bai, eu sunt fericita sau nu? Bai, e de bine? Baaai, io imi bag picioarele, vreau sa nu mai simt nimic.
Daca stateam in banca mea, acum eram pe linie dreapta, asteptam cuminte o licenta linistita, ajungeam acasa la 10 si pana in toamna strangeam bani si visam la motor. De luat, nu-mi luam. Dar visam linistit.. Si uite-ma acum aici, singura cuc intr-o camera cu prea multe amintiri, gandindu-ma la cat de aiurea au luat-o lucrurile la vale. Si astept, habar n-am ce, dar astept. Sa vina omul asta si s-arunce cu pietre in geam, sau sa-mi trimita un mesaj de-ala de-al lui. "Cum esti?"
Cum naiba sa fiu? Ca dracu'! Sunt obosita si stau in pijamale si ma gandesc la o zi simpla, fara nimic special si-mi lipseste ziua aia ca painea facuta de mamaie, acum 10 ani. Mama ei de treaba, io ma car. Maaa caaar, ma iau in spate si-o iau pe sine. Unde ajung ajung.
Stai. Pauza. Am facut deja asta. N-a fost asa bine. E al naibii de greu drumul asta.
Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?
Mi-am distrus mainile, serios. Mi-e dor de voi, bai oamenilor. Mie dor de tine omule, mi-esti dor. Tampita treaba, da. Stiu. M-au apucat melancoliile, pacat ca nu pot sa dau merge layers. Putin de aici, putin de acolo.
Am chef de o cafea in Revenge, devreme, cand nu e nimeni si pot sa aud ce se povesteste la masa de-alaturi. Si vreau sa mi se povesteasca de oameni frumosi. Uite de asta mi-e dor. Avea multe parti bune treaba asta. Foarte multe, stiu. Ard. Mama ma-sii, nu mai are nimic. Decat 1579 si una de intrebari. Na! Nu mai e nimic rotund. Multumit? Nu. Stiam eu. Cacat. In ploaie.
Si vecinii au tacut si nu mai e nici o chitara si nici un caine care sa-mi latre in urechi. Si m-as uita la Fashion TV, da' n-am televizor. Si mi s-a terminat si serialul si n-am chef de filme noi.
Am chef sa dorm si sa ploua si sa stau sub patura, sa nu fac nimic. Sa am o bratara pe mana si sa fumez Gold lung. Cu imprumut.

Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.

N-am sa ma mai joc. N-am sa ma mai prefac ca nu ma dor atatea lucruri, n-am sa ma prefac ca totul e ok, ca nu mi-e frica, nu ma simt singura si nu ma afecteaza nimic. Am sa recunosc toate astea si am sa spun: ok, sunt doar un amarat de om pierdut undeva intre 100 de alegeri. Si daca sunt alegerile mele, si sunt, am sa le tratez ca atare. N-am sa dau vina pe omul care acum 3 ani m-a facut sa bocesc isteric, nici pe omul care m-a facut sa fiu ceea ce sunt. Nici pe amaratul ala de moment in care mi-am dat seama ca pot si-mi place sa iubesc. N-am sa ma mai prefac ca-mi pasa doar fiindca vreau sa-mi pese, n-am sa ma prefac nici ca nu-mi pasa, cand stiu ca nu e asa. Bai, imi pasa.
N-am sa ma prefac ca nu sunt un om egoist, fiindca sunt. Si n-am sa ma mai ascund, asta e. Fiecare alegere, fiecare decizie, aparent nesemnificativa, vine la un moment dat din urma si ma loveste usor: bah, teapa! Vezi ca am contat?!
N-am sa-mi mai bat capul cu 20 de prostii, n-am sa ma mai complac in situatii tampite, n-am sa  ma mai rasucesc de 100 de ori. Chestiia asta e asa cum e si gata. Eu sunt cine sunt si nimic mai mult. Nu mai am chef sa ma gandesc la altii, sa-mi pun probleme morale, sa ma gandesc sa nu deranjez cu nimic. Ghici ce, daca deranjul era asa mare, nu mai eram aici. Dar sunt, nu fiindca e bine, ci fiindca e de preferat.
N-am sa ma mai duc in fata omului ala mic, cu fata blanda si povete, sa-i spun: stiti ca....De-acum am sa-i recunosc in fata: da, dom'le, am dat-o in bara. Asta e ! Acum, in loc sa ne prefacem ca ne certam, hai sa rezolvam problema. Scurt, simplu, clar.
 Nu mai pot sa-mi aleg pasii cu grija. Eu nu pot, chiar nu pot. Am nevoie sa pot sa ma manifest, am nevoie sa pot sa spun o tampenie, si tu... vazandu-ma ca bat campii, sa ma ierti. Nu in urma unui proces de gandire, superior si mega pretentios, nu. Am nevoie sa ma ierti fiindca nu poti sa nu o faci. Instinctiv.
Da, am sa ma gandesc la oamenii astia cand fac un lucru, dar n-am sa-i pun mai presus de mine, fiindca facand asta pierdem toti.
Am obosit sa obosesc. Si asta e doar inceputul, am plecat la drum cu picioarele frante. Asta e, fac un popas aici si altul acolo, si pana la urma ajung. N-am sa ma mai mint pe mine ca nu ma doare marele cui din talpa,n-are rost. Pacat ca mi-a luat atata timp sa ma prind. N-am sa mai incerc sa explic ce si cum, bai., ori ma iei asa cum sunt, cu 100 de probleme, ori nu. Si gata.
Nici sa dau explicatii nu mai vreau. Gata. Ma duc unde ma duc si am sa ma descurc cum am sa ma descurc si gata, Daca pic, pic.
 Azi nu mai am chef de lucruri complicate. Aveam la un moment dat un plan de bataie, o tinta. O amarata de tinta, in aparenta foarte usor de atins. Nu. Vroiam doar o zi cu soare si orizont si iarba sau nisip. Si o tigara in mana dreapta, in timp ce stanga o tinea pe a ta.Cat de simplu pare, nu? Nu.
Mi-am incarcat bateriile in acelasi loc in care acum un an ascundeam in nisip aspru 1000 de prostii. Printre scoici sparte si carbuni incinsi, mi-am gasit toate raspunsurile.
Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.
Vreau liniste si lucruri simple, macar in aparenta.
Vreau sa pot sa vin in fata ta, omule, si sa-ti spun ca te iubesc, si tu, sa ai ochii deschisi si sa intelegi ce ti se spune. M-am saturat de jocuri tampite cu reguli pe care nu le inteleg fiindca nu sunt in mine. Am sa-mi dau cartiile pe fata: uite-ma! Sunt exact asa cum ma vezi, nu fiindca sunt asa, ci fiindca asa ma vezi tu. E doar o parte din ceea ce sunt. Atat poti sa cunosti din mine.
Nu ma intelegi? Ok, dar nu ma judeca grabit,  semanam mai mult decat crezi.

Inapoi din Vama Veche

Audaces, fortuna juvat!
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.

Contextul conteaza

Tu ce ai vrut sa te faci cand eram mica?  
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul  "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.

Are you happy?

http://www.makemymood.com/2009/09/03/are-you-happy/

UNARTE se trezeste primavara

UNARTE-Universitatea Nationala de ARTE: avem expozitii, vindem chestii, ne laudam ca stim sa facem "arta", vrem sa ne bagati in seama. Nu mereu, dar din cand in cand meritam.

"Fix 2 luni". Nu chiar dar tot cam pe-acolo. A venit profu' saptamana asta si ne-a trantit-o: "Fix 2 luni pana la licenta. De azi, fix 2 luni."   Au trecut cateva zile de cand a binevoie a ne informa ca am ramas in pana de timp. Timp de finalizat proiecte, avem. Timp sa ne obisnuim cu ideea ca e gata, finish, no more, za end, nu.
"Artistii" sunt agitati. Misuna. Pe 24 puteti cumpara bucati de arta la .....sincer, am uitat iar locul ( e a 4 oara can intreb :unde era chestiia aia cu vanzare?). Am sa revin. In mai va fi Ziua Portilor Deschise. Asta e cam asa: se face curat in ateliere, ne gatim frumos, stergem praful, ducem gunoiul si expunem ce avem mai bun. Asta in ateliere.Curtea,(da, avem curte interioara, cu copaci si catei, sac!).... curtea asta o sa fie plina sau semi-manzgalita de corturi in care fiecare sectie se lauda cu ce are. Poti sa cumperi lucrari realizate de studenti, poti sa pui cate intrebari vrei legate de tehnici, materiale sau in mare cam despre orice: pentru asta suntem la datorie. Acum cativa ani am nimerit in mijlocul unui gratar uuuuuu.... pe la pranz. Am servit o singura data ziua asta de dimineata, cand eram inca la liceu si vroiam sa vin in recunoastere. Veni vidi vici... Buuuun, pe seara, dupa ce vizitatorii se duc la casele lor sau sunt dati afara incepe Noaptea Portilor Deschise. Doar pentru studentii de la UNARTE. Se poate intra cu legitimatie falsa, testat. Noaptea e cam asa: Se incepe pe seara, cand inca mai e lumina dar incepe sa se lase frigul. Avem muzica, scena si lumini colorate, bere din plin, prezenta din plin, chef de chestii stupide si haos. Anul trecut facultatea a reusit sa-si ia amenda si s-a dat stingerea devreme, pe la 1-2 am. In alte dati a tinul pana spre dimineata. Oricum, daca ai chef sa vezi ce inseamna sa fii student la arte, esti binevenit.
O zi decurge cam asa: Dimineata sau pe la pranz servesti pe post de ghid intr-un cort in curtea FADD
(Facultatea de Arte Decorative si Design), stai in post pana spre seara sau faci o pauza si schimbi locatia (caminul e la 10 minute de mers lenes, atelierele sunt la indemana, cel mai apropiat bar e la 20 de m de poarta facultatii, Cismigiul la 5 minute/ daca nu vrei sa te duci acasa). Pe seara te intorci si incepi ritualul de pierderea a timpului. De obicei se tine cont de "colegi", in sensul ca ne strangem in card in functie de grupa. Nu e un musai si nici o chestie batuta in cuie. E aproape imposibil sa nu cunosti pe cineva de la masa de alaturi. Intotdeauna cineva cunoaste pe cineva care il stie pe x si z si a fost fost coleg cu fratele lui y si etc... N-ai cum sa critici o chestie fara sa ajunga vestea in cealalta facultate in 15 minute. Testat.
UNARTE e formata din 3 facultati,FAP (Arte Plastice), FADD(Arte Decorative si Design), FITA(Istoria si Teoria Artei). Avem 3 sedii, la 2 minute de mers pe jos. De notat ca nu e facultatea si sediul. Suntem usor dezorganiozati. Cursuri de tin in 3 locuri,uneori si prin camin. Ateliere sunt din plin peste tot.

IMMD sau ce m-a facut sa rad de Paste

Vremurile se schimba, tineretul nu mai e ce a fost odata.... eeeee nuuuuuuu...Pfff, ba e exact acelasi "chec" in alt ambalaj. Sunt pe strada, caut una bucata magazin deschis in aceasta zi de maaare sarbatoare. Vad una bucata pusti funcky. Frizura de ciob si baie, fixativ la greu, pantaloni unisex si hanorac in patratele. Tipicul pusti rebel wannabe, cu atitudine de om cool si cunostinte de viata nule. N-am nimic cu el, serios, dar asta e adevarul curat. Abia iesit de la dus. Sau Du$uLeTz, ca sa fiu pe val. Buuun, ce face rebelul nostru? Merge pe strada, cu un buchet maare de flori si parintii in stanga. ASTA DA!! Cel mai probabil in vizita la nasi sau bunici, exact ce faceam si noi "pe vremea noastra". De sarbatori ne carau tatii si mamele, cu forta sau vorba dura, ne amenintau ca nu ne mai luam alocatia sau ne fortau ca "asa se face".  Nimic nu s-a schimbat, si eu faceam la fel. Ma duceam ca nu aveam de ales, imi bagam picioarele in tot neamul si in toata sarbatoarea lor si inainte sa ies din casa ma certau ai mei: asta nu e tinuta decenta!!! Tu nu mergi asa cu mine pe strada!!!! Dar pana la urma n-aveau ce face fiindca alte haine n-aveam mai "decente". It made my day. Uite omul rebel, cel mai cool din liceu, clasa a 10-a, neinteles, el e un independent, un om atipic, proscris, de la 12 ani se descurca singur ( se sterge la fund singur adica). Uite tipul dur acum, cum merge cu tata si mama si capul plecat sa nu cumva sa-l vada cineva. Nimic nu s-a schimbat, doar ambalajul. Continutul e acelasi, fix acelasi. Tot neintelesi se cred, tot copii sunt, doar ambalajul difera. Noi n-am avut atatea magazine pe gustul nostru, nici banii atat de multi. Noi ne-am imbracat de la frati, noi ne ascundeam mai bine cand fumam in coltul blocului, noi nu aveam atatea variante, dar in mare suntem la fel. Ce conteaza ramane constant. L-am vazut pe pustiul asta si pe ai lui si mi-am adus aminte de mine si al meu frate, si cum ne carau pe noi parintii in vizita la matusi. Uram vizitele alea si ma plictiseam groaznic, comentam si amenintam ca nu vin nu vin nu vin... si tot acolo ma duceam fiindca nu aveam de ales. Noi toti faceam asta, noi toti am facut pe rebelii. FUNNY FUNNY DAY...

Evenimente din categoria : DADADADADDADADADDADADADADADDA

Anul asta incepe bine. Teoretic. Uite acum as vrea sa am bani in plus sau pile la bilete. Primavara inseamna muzica buna. Si vara promite...

16 mai: AC DC.... Vreau si eu sa fiu acolo, bilete de la 120 la aproape 500. Eu zic ca merita, macar un loc amarat...

31 mai: Michael Flatley...Pentru cei care iubesc muzica irlandeza, maestrul vine aproape de casa. Am ratat acum un an un spectacol, banuiesc ca am sa-l ratez si anul asta. Din pacate. Sper doar sa nu vina vreo calamitate pana fac eu rost de un bilet la ceea ce numesc eu "dans absolut". Pentru cunoscatori. Daca nu poti sa intelegi de ce unii se uita cu ochii cat cepele la picioarele lor, n-are rost sa vii. Lord of the dance. Bilete de la 100 la 350. Merita toti banii.

18 iunie: Aerosmith...eh, mai venim de-acasa, nu? De la 140 pana la aproape 600. Depinde de pretentii, dar deh, e Aerosmith si nimeni nu vine la 4 ace. Oricum, e din categoria DADADADADADADADDAD,vreau sa  fiu si eu acolo!

20 iulie: The Cranberries: Iar o chestie pe care as vrea sa o trec in lista. Mai vedem... Preturi intre 100 si ceva-200. Sper sa nu fi incurcat borcanele, sper... nu sunt foarte sigura. M-am pierdut pe la jumatatea drumului ascultand Zombie.
Daca vrei sa ma verifici uite aici.

Carole King: Home Again

Din cand in cand suntem singuri. Sau departe de ce numim "acasa". Se mai intampla, e ok. Cel putin cat inca mai tinem de anumite lucruri, ca si cum am tine un capat de ata. Daca celalalt e bine legat undeva o sa fim ok, oriunde. N-avem cum sa ne pierdem. Si daca la capatul asta mai stau si oameni de paza, chiar n-ai cum sa patesti nimic rau. E un drum sigur, have fun!

Incercand sa-i arat unui om ca e frumos

Cred ca am ajuns la un punct anume, genul de moment in care te opresti si intorci capul in toate directiile. "Buuun, si acum? Incotro?" Treaba e serioasa, de data asta... ciudat...
Noi, animalele astea pe doua picioare tindem sa fim pesimisti. Vedem mai intai partea proasta a lucrurilor sau partea mai putin buna. Mai putin. Si tot pe asta o tinem minte.
Daca iti spun ca esti un om extraordinar dar uneori ma enervezi tu ai sa ramai cu impresia ca nu te vreau. Paaai, cine e copil acum?
Pornind de la "Totul sau nimic". Acum zeci si sute de ani asa credeam si eu. Totul sau nimic, fara discutie. Doar ca eu vedeam asta de pe malul celalalt. Ori eu sunt Tot ori nu-s deloc. Si nu aveam de gand sa ma multumesc cu mai putin, nici macar cu un extraordinar. Iti dai seama, nu aveam de gand sa ma multumesc nici macar cu un extraordinar! Si mi-a picat fisa la un moment dat... e asa o prostie...
Noi suntem doar oameni,absolut nimic mai mult. Nu exista absolut, nu pentru noi. Sa cauti "Tot-ul" ala intreamna sa cauti exact perfectiunea, sa te intorci la androginul ala ipotetic. Sunt 6 miliarde de oameni, chiar crezi ca e vreo sansa sa castigi?
Noi, ca niste muritori amarati, n-avem voie in partea asta de casa. E o usa mare de fier, si scrie pe ea:Accesul interzis fapturilor fizice. Si cu o nota ironica, e o continuare: Aceasta zona este patrulata si pazita de pisici. Ha ha, pisicile sunt draci, got it?!
E o problema, mai ales cand tu vrei mai mult de la tine. Mai omule, ai nevoie de oameni. Din cand in cand, nu mereu, dar din cand in cand avem nevoie si de oameni. Chiar avem nevoie sa ne pierdem putin in peisaj, dincolo de eul nostru extraordinar sau de perfectiunea ipotetica de care dispunem. Din cand in cand e bine sa fim doar ok. Nu extraordinari, nu genii, nu oameni alesi, ci doar ok. Sunt si zile de-astea. Obisnuieste-te cu ideea, nu ai cum sa fii perfect, fiindca nici ceilalti nu sunt. E partea aia din alchimie, schimbul echivalent. Oamenii sunt egali. De-asta au si defecte, sa ai de unde alege. Dar om perfect n-ai sa gasesti, nici macar perfect pentru tine. Asa ca renunta la ideea de a fi tu insuti perfect. Unii iubesc si pistruii si o fire nervoasa. Aceeasi te vor pentru ceea ce esti, si nu cauta mai mult decat poti sa oferi.

Fairy tale vs Xena

Am o colega in atelier... o romantica. Odata la cateva luni se indragosteste si de fiecare data el e printul pe musca alba.
Niciodata nu mi-a placut ideea cu printul care vine si salveaza biata fata. Amarata de ea, ea nu e in stare sa-si duca mana la gura asa ca i-o duce el la ceafa. Chmm chmm. Sarmana fata e varza.
Uite ce ne invata astia de la Disney. O fata frumoasa si bogata (nu-mi aduc aminte sa fi spus de Alba ca Zapada ca era si membru Mensa) o sa si-o ia in barba si taman atunci o sa vina si printul blond pe cal balai. Ca deh, pe jos nu poate. In zilele noastre asta s-ar traduce asa: o pitzi frumoasa o sa si-o ia in barba si o sa coboare el, balaiul, dintr-o limuzina alba. In fata la Bamboo.
Varianta numarul doi: ea e saraca lipita pamantului, el.. cu bani... doh( cine a auzit de vreun fecior sarac sa ia fata saraca si sa mai fie si erou?!?!?). Buun, si ea e de-o frumusete rara si el o iubeste sincer. In limbaj civil: ea e o frumusica ce promite multe, el e un baiatu' lu' tata gealat. Are si el limuziiinaa, sac.
Tot din povesti aflam ca ea trebuie sa fie o feminina, sa cante, sa fie ca un cal naravas sau ca un mielusel. Trebuie sa poarte rochii si sa zambeasca frumos. Nimeni nu-i cere chimie sau mai stiu eu ce cultura generala... nooo. Poti sa fi regina si fara, poti sa faci copii reusiti si fara. Plus ca ai un job asigurat: sa fi frumoasa. E si asta o munca... o ...aa... meserie? Tu ce vrei sa fii cand o sa te faci mare? Frumoasa. Hmmm.... Eu am vrut sa ma fac macara...
Trecem peste...
Revin la partea cu printesa si fata sarmana. De ce nu e nicio poveste cu printul adormit si viteaza printesa care se bate cu zmeii? E posibil sa fie, recunosc,doar ca eu nu stiu. Treaba asta m-a obsedat dintotdeauna. Unde Doamne-iarta-ma sunt femeile puternice? O vreau pe Xena inapoi...
Imaginea asta despre iubire distruge tot. E o exagerare care distruge tot farmecul. Pustii astia, inainte sa apuce sa iubeasca isi fac o imagine ca-n filme. Sigur ca fata vrea s-o iei de mana, si sigur vrea o salata si apoi un desert pe care sa-l share-uiti (igienic nu? e prima intalnire). Si cu siguranta, prima noapte impreuna o sa fie ca-n filme: o sa apuci sa faci si baie cu spuma loooz, o cina romantica, dansati pe clasici desculti si mai apucati si masajul timid si restul. Toate intr-o seara.  Ca-n filme. Si daca se poate, si putin slow motion... sa vezi fiecare picatura de sampanie cum se lipeste de pereti. Aha.. si Zuuuperman? Zuperman ce spune?
Asa si viziunea asta despre relatii: femeia vrea sa fie protejata, trebuie sa i se aduca flori in fiecare zi si ea, ca dovada a iubirii mirobolante, iti aduce mancarea pe tava de argint si-ti spala si sosetele.
Sarmana Cenusareasa, ce si-a mai dorit ea sa se intoarca in casa aia amarata dupa ce-a spalat 2 sosete.
Si ca sa inchei inutila mea incercare de a trezi la realitate o lume intreaga (biiine, cativa stiu deja asta...biiine, cativa mai multi): Bai, iti spun sincer: nu-mi plac florile, sa nu care-cumva sa-mi aduci mortaciuni de-astea. Si mai sunt si altele ca mine. Sac!

Pentru prieteni (2)

Prietene, cred ca timpul nostru a fost frumos. Si mai cred c-a meritat. Si mai stii ce? Merita si-acum.
"Si sa ne gandesti pe fiecare in parte. Si sa ne razgandesti."
Fiecare cu piticii lui. Serios. Sa fac legatura: Eram odata in liceu si m-am dus in vizita la o colega. Erau doua fete, lucrau pentru diploma, ca niste intarziate ce erau. Si erau obosite, aveam doar cani murdare de cafea, nu mai iesisera din casa de 3 zile. Cred ca au uitat atunci si ce e aia apa si ce inseamna sa iesi din pijamale. Si cum m-am dus eu la ele sa le verific pulsul, sa le duc o coaja de paine sau mai stiu eu ce... le gasesc razand. Razand de oboseala. Ai vazut vre-un om razand de oboseala? Daca nu...n-ai vazut nimic. Eh, ascultau fetele astea Planeta Moldova, si radeau. Si eu incercam sa-mi chinui neuronii si sa ma prind de partea amuzanta. Si nu m-am prins. Abia tarziiiu tarziu de tot mi-a picat fisa: nu era nimic amuzant. Absolut deloc. Oamenii astia radeau fiindca erau beti, de oboseala. Daaa, o urma de fun era, dar nu asta ii facea sa rada.
Eram intr-o zi la Mogosoaia, era cald, soare, si destul de pustiu. Am alergat 10 minute si-am gafait alte 20. Am incercat sa invat exercitii de "relaxare" si nu mi-a iesit. M-am enervat. Pana la urma am reusit sa stricam un aparat foto ( e si acum un mister), am mai reusit sa adunam o zi in care sa ne simtim bine impreuna. O zi in care eram noi, trei oameni si 7 caini si nimeni nu avea nicio problema. Si era cald, era bine. Vara. Si o gradina frumoasa.
Acum ceva timp eram down si m-a sunat un om si mi-a zis "hug"? Si a venit omul asta si m-a ascultat cu toate problemele mele, mici si mari, reale sau doar exagerari. Si am primit partea mea de hug, si incurajarile de care aveam nevoie. Nimic mai mult si absolut nimic mai putin.
Sunt unii oameni pe care-i stiu de cand eram un copchil murdar de tarana pana la coate. Toti eram asa atunci. Si alergam desculta sau cu papuci de guma. Cine stie papucii de guma? Aia da papuci... Eram eu cu oamenii astia si dormeam in poiana, rezemati de fantana, cu patura sub noi si o alta peste. Ghemotoci. Si ne trezeam dimineata si nu stiam de unde s-apucam ziua, si era nici lumina, nici intuneric. Doar dimineata devreme si frig in oase. Si seara, inainte sa adormim, noi si tantarii, ne uitam la stele si numaram avioanele. Eram mici si prosti, da' era asa frumos...
Prietene, cred ca ne-a fost bine pana aici. Chiar foarte bine. Sunt un om bogat, clar. Sunt un om foarte bogat, doar asa...n-am nevoie de bani. Renunt si la tigari si la Cola. Te am pe tine.

Pentru prieteni

Are o prietena de-a mea, pe blog, un citat. Marin Sorescu: Paracliserul. Si suna asa : „Şi să ne gândeşti pe fiecare în parte de la început. Şi să ne răzgândeşti de la început. Şi nici să nu ne mai faci! Şi să ne laşi în pace! - (Ţipând.) Să ne laşi în pace, Doamne!”... „- (Meditând.) Muribunzii ar putea, cu ultima suflare, să-nvârtă nişte roţi atât de puternice, încât să scoată pământul din zona noastră nenorocită. Numai că nu le dă prin gând să sufle toţi odată. Murim dezorganizat, asta e.” „- (Curios.) Se poate suferi şi în afara iadului? S-a dat drumul? S-a generalizat?” "Si acuma stau in fata Ta si te intreb : Ce mai faci Doamne? Ce-ti mai fac icoanele?" 
Incercam sa inteleg asta la un moment dat si n-am reusit. Ma depasea chestia asta. Toata treaba, fiecare cuvant separat si toate la un loc.
M-am intalnit azi cu ea si am incercat sa vorbim de moralitate. Nu, nu teorie ci aplicata. Si mi-am adus aminte de blogul ei si de citatul asta. Si deodata parca l-am inteles altfel. Putin mai mult. Nu de tot, nu pot inca. Poate, pana la urma...
Acum cateva zile il citeam si incercam sa ma fac pe mine sa inteleg. A iesit, cat de cat. Azi am inteles putin mai multe, maine, daca am noroc...poate inca putin. Inca doua cuvinte. Nu cer mai mult. Invat sa am rabdare cu mine. Pana la urma am sa ajung acolo, nu ma mai grabesc.
Vorbind de moralitate si de greseli, azi am gresit fata de un om la care tin. Si ieri la fel. La fel in toate zilele din ultimele doua saptamani. Pentru ce? Nu stiu inca, serios. E doar o chestie prin care trec acum. Si vorbind cu omul asta azi, m-a intrebat: merita? Si nu cred ca i-am dat un raspuns clar. Merita sa risti sa pierzi un om important pentru un lucru de care nu esti sigur? Merita? Nu, clar. Nu merita. Sper doar ca omul asta, fata de care gresesc, sa fie mai cu cap decat mine si sa vada lucrurile mai detasat. Fiecare greseste, de cele mai multe ori gresim fata de oamenii astia pe care ii iubim mai mult.
Tu, cand ai sa citesti ce-ti scriu eu, sa stii. N-am sa pun niciodata nimic inaintea ta, fiindca tu, omule, nu mi-ai facut decat bine. Si pana la urma, faptul ca mi-ai fost varianta cea noua si feminina a prietenului grec e cel mai important. Si trebuie, trebuie sa ramai asa pana la capat. Scoala aia nu se face singura, si nici ideea nu e fara tine.Si omule, tu stii, in toata inteligenta ta, fiindca stii ca esti un om inteligent...tu, tu  stii ce pretentii sa ai de la un copil care se arunca-nainte.

"Trenduri" care merita distruse

Am gasit la un moment dat pe Sfantul Google, o chestie foarte misto. Trenduri care trebuie sa dispara in anul asta nou. Buuun, hai sa le adunam. Incep cu ce am gasit acolo si adaug de la mine ce mai gasesc. Desigur, poate fi si o leapsa daca cineva vrea.
1- Trupele obosite care se incapataneaza sa se agate de fostul succes. It is over! Obisnuieste-te cu ideea. Sunt mule afara, avem si noi cateva pe-aici.
2-Cine nu stie ce-s aia uggs n-a pierdut nimic. Sunt incaltarile alea oarecum inutile, ca niste sosete de iarna de purtat pe afara. Si partea care deranjeaza cel mai mult e ca multe le poarta cu fuste de vara si bluze tot de-acolo. Cum sa stai cu picioarele in blana cand transpiri in tricou? Huh? Huh?Eeee, ce stiu eu? Arta cere sacrificii.
3-Cocalaaariii. Minunati cocalarus retardus si mister muscholo ipocritus sunt unele dintre speciile cele mai nesuferite. Urati de la natura, insuportabili ca oameni, acestia nu fac altceva decat sa ne faca ochii sa sangereze, nasul sa se autodistruga si creierul sa fiarba. De ce? Pai, poate ca-s rea, da' a vazut cineva vre-un gealat imbracat in gigolo italiano, cu "fah" in gura si p*&a la fel  si care sa fie si destul de destept?
4-Twilight. N-am vazut filmul, de ce? Fiindca nu-s masochista si nu vreau sa visez  urat. Dar toata chestia asta ma depaseste. Ce-i cu marele tam tam? Care e faza? E doar un film prost, nimic mai mult...hai sa trecem peste...
5-FML: pentru cei care nu stiu despre ce e vorba. E un site destul de funny, plin cu intamplari de genul Fir-ar, am comis-o. (varianta cenzurata). Pana aici totul ok, nu? Buuuun, problema e ca a degenerat in ceva mai lame. Cum? Simplu: daca la inceput erau chestii la care ziceai WTFFFFFFF acum au ajuns sa fie ceva mai chill. Eh...  Oamenilor le place sa  se planga, sa isi planga de mila. Pff, deja FLM mi-am rupt o unghiuta....
6- Emisiunile penibile de la TV. E suficient sa enumar categorii: agatatul la tv in "emisiune", schimbatul familiilor si bagatul nasului acolo unde nu ai treaba, uuuu... mai sunt si alea cu inselatul? Nu m-am mai uitat de cateva luni, deci nu mai cunosc peisajul, dar banuiesc ca prostul gust e tot la el acasa la TV.
7-EMOs. Prea mult pentru mine. Adica, ok...funny primii doi ani... dar gata. O singura chestie mi se mai pare "amuzanta". A vazut cineva emo mai mare de 18 ani? Nu. De ce? Fiindca pana la 18 ori se sinucid ori le trece.
8-Ochelarii de soare au o utiliate a lor, dincolo de faptul ca arata bine. Nu noaptea in cluburi, nu intr-o zi fara soare si nu in casa. Atunci sunt pur si simplu penibili. Plus ca toata gloata poarta acelari model...bleah
9-Grupurile si invitatiile de pe Facebook, hi5 si Netlog. (etc) Cu totii stim ca sunt nesuferite, inutile. Ca niste mass-uri pe mess. Putem sa ne lipsim...
10-Oja loooz sau looosiu-looz sau olaaanj-lozaliu. Daca mai var o unghiuta in vreo culoare de-asta am sa vomit. Ca sa nu mai spun de rujurile care se asorteaza... Uh,habar n-am cum am rezistat fara... dar sunt sigura ca am sa rezist in continuare. HA ha
11- Frizura aia cu bretonul prins stupid ca un mot in varful capului. La origini era ok, dar nu nu nu nu si nu. Ori imprumuti o chestie bine, ori te lasi, dar nu furi pe jumatate. Motul ala, asa cum e purtat de turma, e oribil. Din categoria NU NU NU NU NU NU NU
12-Tendinta de a fi artist. Toti vor sa faca arta, toti stiu sa cante, toti fac design... nu. Nu oricine stie sa scrie poezie, nu oricine stie sa manzgaleasca o foaie e artist, nu oricine stie sa deseneze o haina e dizainar. Ok? Ok? Serios acum... Inteleg ca toate chestiile astea sunt subiective, dar na... niste criterii au si ele...
13-Poze funny pe mail. Am avut 3 zile fara net. Verific mail-ul in sfarsit: 43. 20 numai "chestii funny". Varianta mass-ului pe mail. NU mai vrem.

Pastrez o siguranta in faptul ca dainuie

De maine incepe the countdown. Ultima cursa inainte sa spun gata, am intrat in ultimul semestru de facultate. Nu pare mare lucru, dar pentru mine e. Nu m-am gandit niciodata la ce o sa fac dupa, de fapt nu mi-am putut imagina niciodata o lume fara scoala. Da, sunt si am fost o tocilara. I'm a geek, and proud of it! Cand pustimea fugea de la scoala eu abia asteptam sa ma duc. De fugit, fugeam si eu din cand in cand, dar ideea ca e acolo, scoala asta in care sa ma duc si sa ma simt acasa... ideea asta ma facea sa ma simt atat de vie. Si ca un om care iubeste mirosul de carte si caruia ii place sa invete in fiecare zi ceva, o sa-mi lipseasca. Or sa-mi lipseasca si colegii, pe care n-am apucat sa ii cunosc, or sa-mi lipseasca si unii profesori pe care nu am apucat sa ii apreciez la adevarata valoare. Or sa-mi lipseasca si sevaletele astea vechi si rupte, si scaunele tipice de atelier, pe care le-am cunoscut acum 8 ani. Si atelierul asta murdar, prafuit, in care miroase a diluanti si pamant, si el o sa-mi lipseasca. Nu m-am hotarat daca am sa dau masterul mai departe tot aici. Nu stiu inca daca e un "pa pa" de o vara  sau forever. Si ma cam sperie treaba asta, nu ma impac bine cu sfarsiturile. De nici un fel. Mi-a zis odata un prieten ca el, atunci cand a plecat de acasa, din Botosani, nu stia ca nu se mai intoarce. El plecase fara sa stie ca e ultima oara cand o sa-i spuna "acasa". Dupa , au plecat si ai lui. Si orasul ala l-a pierdut pe prietenul meu, fara sa stie niciunul.
M-am obisnuit cu lumea asta si stiu ca nu e asa grav ce e dincolo de peretii astia intre care m-am inchis, dar e asa comod si bine aici.
Maine incepe ultima saptamana din semestru. De maine incep lucrul serios, ca in fiecare an. Pe ultima suta de metri, recuperez ce-am pierdut in cateva luni. Si apoi, dupa examene, o sa-mi dau seama ca s-a cam terminat.
Chiar nu-mi dau seama unde s-au dus anii de studentie.  Parca ieri eram in anul 1 si stateam in Cismigiu si era soare si ne faceam planuri... si ce plaaaanuri. Aveam atatea de facut...trebuia sa fi cucerit 5 lumi pana acum. Nu-mi plac schimbarile, chiar daca stiu ca sunt necesare, chiar daca sunt in bine, chiar daca daca daca. Nu-mi place sa pierd nimic. Nici oameni, nici locuri, nici timpuri. Si evident ca toate se pierd intr-un fel. Doar eu, noi, ramanem cu impresia ca mai pastram ceva. E ca o minciuna dulce si copilaroasa. Pastram doar o siguranta in faptul ca dainuie, nimic nu se pierde si toate raman tocmai fiindca au fost. Ne mintim bine. Frumos. Si asta e mai important.