Hai sa fim la moda si sa ne aratam interesul fata de subiectele COOL. Saptamana asta: Uganda, Kony, 2012. Hai sa postam, sa share-uim, sa dam like, dar in nici un caz sa nu iesim din case pe 20 aprilie. Atunci o sa dam de doua ori mai multe laicuri. Si pe 21 o sa ne simtim bine in pielea noastra ca ne-am facut datoria, am citit (un miniarticol de 3 randuri), am vazut un clip de 10 minute, am dat like (inca 15 sec cu tot cu login ). Si o sa salvam copii africani cum am salvat-o pe micuta XZ care sufera de nu-mai-stiu-ce-boala cu like si share.
Cand am vazut clipul Kony 2012 nu m-am grabit sa dau like pe facebook, am vrut sa citesc mai mult, sa vad mai multe clipuri, sa fac paralele, sa gandesc putin problema. Si mi-am adus aminte de un documentar despre Rwanda (google it). Probabil nu va ajunge atat de popular niciodata, are mult peste 10 minute, nu e chiar de actualitate si nici un american nu face campanie anul asta.
Si totusi, ne dam sensibili pe facebook, interesati de problemele lumii si in viata de dincolo de tasta ascultam puia (cu p mic) si salam (cu s la fel de mic) si ne facem poze cu monumente despre care nu stim nimic. Si as putea sa fiu omul negru si sa intreb: Cati dintre voi or sa trimita ajutoare, cati vor da like si cati vor sacrifica (fiindca e un mare sacrificiu, doh fataaa) 2 ore din timpul lor( atat de super mega extra ocupat) uitandu-se la un documentar.
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
duminică, 11 martie 2012
vineri, 12 noiembrie 2010
Cred ca omul are ocazia de a schimba cursul lumii si nimeni nu vrea sa-si asume raspunderea.Totusi, schimbare exista.
Cred ca frica e unul dintre cele mai nenorocite sentimente umane. Niciodata cucerita pe deplin, decat de nesabuiti si nebuni, ne stapaneste pana la ultima celula. Imbracata in 1000 de haine diferite, nu parea fi de doua ori aceeasi.
Alegerile nu sunt niciodata numai ale noastre, le impartim cu fiecare eu de ieri si fiecare personaj ce a jucat un rol, cat de mic, undeva mai demult. Timpul si spatiul lucrurilor trecute nu exista decat in constiinta umana. Cand nu mai e frica incepem sa murim.
Pe undeva, libertatea individului s-a pierdut. Odata cu inocenta si incapacitatea de a scrie cuvantul "mama", libertatea omului se pierde pana aproape de sfarsit. Ciudat e ca pornim egali si sfarsim incredibil de departe fata de oricare altul. Constiinta nu lasa sufletul liber; numai sfiintii ar trebui sa fie exceptii aici, iar eu nu
stiu daca exista.
As fi vrut sa-ti fi spus la momentul potrivit cine esti, dar acum, prietene, e prea tarziu. As fi vrut sa-ti fac o icoana si sa te pastrez asa, inert si de neatins. As fi facut icoana pentru fiecare in parte. Iar voi, icoane , sa nu va schimbati defel.
Timpul nu omoara lemnul, il imbatraneste incet, atat. Culoarea e aceeas; aurul la fel. Cel putin in timpul meu, iar eu, ca orice om egocentrist, am sa prefer sa nu inteleg ce se intampla mai departe. Pentru mine, nimic dincolo de mine nu exista.
Dar n-am facut nimic din toate astea, si v-am pastrat oameni si incet incet, imbatraniti si nefiind din lemn, va schimbati si culorile si lumina.
Pe tine, omule, am sa te pretuiesc pana la capat, pentru un moment si atat.
Pe tine, am sa te fac o icoana si am sa te tin ascuns departe de ceilalti.
Tu, copil crestin, esti ultimul moment de slabiciune.
Cred ca frica e unul dintre cele mai nenorocite sentimente umane. Niciodata cucerita pe deplin, decat de nesabuiti si nebuni, ne stapaneste pana la ultima celula. Imbracata in 1000 de haine diferite, nu parea fi de doua ori aceeasi.
Alegerile nu sunt niciodata numai ale noastre, le impartim cu fiecare eu de ieri si fiecare personaj ce a jucat un rol, cat de mic, undeva mai demult. Timpul si spatiul lucrurilor trecute nu exista decat in constiinta umana. Cand nu mai e frica incepem sa murim.
Pe undeva, libertatea individului s-a pierdut. Odata cu inocenta si incapacitatea de a scrie cuvantul "mama", libertatea omului se pierde pana aproape de sfarsit. Ciudat e ca pornim egali si sfarsim incredibil de departe fata de oricare altul. Constiinta nu lasa sufletul liber; numai sfiintii ar trebui sa fie exceptii aici, iar eu nu
stiu daca exista.
As fi vrut sa-ti fi spus la momentul potrivit cine esti, dar acum, prietene, e prea tarziu. As fi vrut sa-ti fac o icoana si sa te pastrez asa, inert si de neatins. As fi facut icoana pentru fiecare in parte. Iar voi, icoane , sa nu va schimbati defel.
Timpul nu omoara lemnul, il imbatraneste incet, atat. Culoarea e aceeas; aurul la fel. Cel putin in timpul meu, iar eu, ca orice om egocentrist, am sa prefer sa nu inteleg ce se intampla mai departe. Pentru mine, nimic dincolo de mine nu exista.
Dar n-am facut nimic din toate astea, si v-am pastrat oameni si incet incet, imbatraniti si nefiind din lemn, va schimbati si culorile si lumina.
Pe tine, omule, am sa te pretuiesc pana la capat, pentru un moment si atat.
Pe tine, am sa te fac o icoana si am sa te tin ascuns departe de ceilalti.
Tu, copil crestin, esti ultimul moment de slabiciune.
vineri, 10 septembrie 2010
Am plecat sa ma pierd
Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.
luni, 30 august 2010
Si caii se iarta
Si mai stiu ca in fiecare zi te duci sa ii vezi si furi un cub de zahar intr-un servetel ascuns in pumn.
E toamna azi, la sfarsitul lui august. Si ploua.
Am invatat de la altii tot ce stiu. Sau am invatat prin ei. Sau pentru ei.
Am fost o noapte la mare, doar o noapte de data asta. Destul cat sa-mi ingrop pantofii in nisip si sa-l car acasa cu mine. N-am maturat 3 zile, doar asa... fiindca nisipul asta imi place si atat.
Pe tine, omule, nu stiu daca te mai cunosc. Nu ti-am mai vorbit de prea mult timp, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu sa-ti vorbesc desi as vrea. Pe tine, te pierd in fiecare zi. Nu fiindca nu te vad, ci fiindca atunci cand o fac, nu stiu ce sa-ti spun. Undeva, ceva s-a schimbat. Si cu toate astea, tie iti multumesc pentru fum. Mai e timp pana maine.
Sau asa pare cand ploua.
"Nu credeam ca exista ceva mai infricosator decat un stejar care fosneste noaptea" mi-a zis cineva odata. Eh, nu stiu cat de intricosator e, dar merita ascultat. Am nimerit pentru o ora intr-un loc in care copacii fosneau. In rest, doar liniste. Undeva in mjlocul orasului asta amarat si aglomerat, am nimerit pentru o ora aici. Imagineaza-ti un film mut in 3d, si doar din cand in cand cate-un zgomot infundat de crengi zvarcolindu-se si cateva funze care se izbesc de pamant. Da, se izbesc, fiindca atunci cand e liniste, frunzele nu cad, lenes, ci se izbesc cu forta. Cad, nu pica. Si se lovesc.
Am spus ca maine e ziua in care ... mereu e maine ziua in care...
Maine am spus de fiecare data. Azi tot maine zic.
Pentru tine, Sophie. Pentru tine toate.
E toamna azi, la sfarsitul lui august. Si ploua.
Am invatat de la altii tot ce stiu. Sau am invatat prin ei. Sau pentru ei.
Am fost o noapte la mare, doar o noapte de data asta. Destul cat sa-mi ingrop pantofii in nisip si sa-l car acasa cu mine. N-am maturat 3 zile, doar asa... fiindca nisipul asta imi place si atat.
Pe tine, omule, nu stiu daca te mai cunosc. Nu ti-am mai vorbit de prea mult timp, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu sa-ti vorbesc desi as vrea. Pe tine, te pierd in fiecare zi. Nu fiindca nu te vad, ci fiindca atunci cand o fac, nu stiu ce sa-ti spun. Undeva, ceva s-a schimbat. Si cu toate astea, tie iti multumesc pentru fum. Mai e timp pana maine.
Sau asa pare cand ploua.
"Nu credeam ca exista ceva mai infricosator decat un stejar care fosneste noaptea" mi-a zis cineva odata. Eh, nu stiu cat de intricosator e, dar merita ascultat. Am nimerit pentru o ora intr-un loc in care copacii fosneau. In rest, doar liniste. Undeva in mjlocul orasului asta amarat si aglomerat, am nimerit pentru o ora aici. Imagineaza-ti un film mut in 3d, si doar din cand in cand cate-un zgomot infundat de crengi zvarcolindu-se si cateva funze care se izbesc de pamant. Da, se izbesc, fiindca atunci cand e liniste, frunzele nu cad, lenes, ci se izbesc cu forta. Cad, nu pica. Si se lovesc.
Am spus ca maine e ziua in care ... mereu e maine ziua in care...
Maine am spus de fiecare data. Azi tot maine zic.
Pentru tine, Sophie. Pentru tine toate.
marți, 10 august 2010
E ciudat sa mergi in fiecare zi cu taxiul
Bai, uite-ma din nou aici.
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?
luni, 5 iulie 2010
Azi e soare, suntem iar visatori
Si daca maine pierd totul si nu mai ramane nimic, tot a meritat. Cand te pierd pe tine, cu tot ce ai, cu ultima cusatura din ultimul amarat de tricou, cand nu mai raman decat eu cu mine si un rucsac in care imi tin casa, adica tot o parte din mine, chiar nu mai am de ce sa ma tem. De fapt, pe tine sa nu te pierzi de tot niciodata, in rest, toate pot fi recladite.
Mi s-a pus pata pe-o chestie si ma uit la oamenii astia cum imi zic, cu ochii mari si maxilare incordate, ca nu e ok. Bai, dar ce sa-i fac daca asa e? Cum sa incerc sa ma multumesc cu atat cand stiu ca nu e suficient?
Bai, omul moare cand uita sa se mai joace. Cand nu mai rade doar asa, ca e soare. Si moare cand nu mai viseaza la nimic.
Visele nu mor niciodata, noi le omoram. Eh, in coma sau nu, ale mele se incapataneaza sa reziste. Legume. Pana la toamna cand ies precum cartofii din pamant. Inca putin. Mai e putin.
Am auzit o chestie interesanta, de fapt am citit... era un forum... in fine.
"Sunt prieteni care ma intraba, cum e pe motor ? Sa-mi iau ?
Nu pot explica cum e pe motor. Adica e ca diferenta dintre timp si eternitate. As avea poate timp sa iti explic, dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi. Trebuie sa te urci ca sa intelegi. Iar eu nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acest pas." Un tip cu 30 de ani de experienta. Norocos, poate.
Daca nu intelegi de ce vreau sa urc azi pe traseul asta pe care l-am mai facut de 10 ori, inseamna ca n-ai vazut ca ploua. Si daca ai sa crezi ca asta o sa ma faca sa ma intorc acasa, inseamna ca nu stii cine sunt.
Daca ne-am multumi cu ce e usor, comod, la indemana, ar fi mai bine? Mai usor, da. Dar unde e satisfactia unei realizari. Nu spun ca trebuie sa-ti rupi gatul ca sa-ti dai seama ca palaria nu pluteste, dar parca e alta stare cand transpiri putin. Poti sa spui: UITE, asta am facut EU. Si n-a fost usor, dar am facut-o. Si parca iti vine sa zambesti mai des.
Si daca ajung pe un drum mai greoi unde as fi ajuns cu pasi moi, tot am sa ma bucur, fiindca drumul in sine, a meritat. Daca e greu nu e neaparat urat, daca e simplu nu inseamna ca e mai bine. Nici daca te dai cu capul de pereti nu inseamna ca iese ok, dar e si asta un drum. Pentru incapatanati, masochisti si oameni care nu vor din a in b printr-o linie.
Viata e un drum, nu o destinatie. Si e prea scurta, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.
Mi s-a pus pata pe-o chestie si ma uit la oamenii astia cum imi zic, cu ochii mari si maxilare incordate, ca nu e ok. Bai, dar ce sa-i fac daca asa e? Cum sa incerc sa ma multumesc cu atat cand stiu ca nu e suficient?
Bai, omul moare cand uita sa se mai joace. Cand nu mai rade doar asa, ca e soare. Si moare cand nu mai viseaza la nimic.
Visele nu mor niciodata, noi le omoram. Eh, in coma sau nu, ale mele se incapataneaza sa reziste. Legume. Pana la toamna cand ies precum cartofii din pamant. Inca putin. Mai e putin.
Am auzit o chestie interesanta, de fapt am citit... era un forum... in fine.
"Sunt prieteni care ma intraba, cum e pe motor ? Sa-mi iau ?
Nu pot explica cum e pe motor. Adica e ca diferenta dintre timp si eternitate. As avea poate timp sa iti explic, dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi. Trebuie sa te urci ca sa intelegi. Iar eu nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acest pas." Un tip cu 30 de ani de experienta. Norocos, poate.
Daca nu intelegi de ce vreau sa urc azi pe traseul asta pe care l-am mai facut de 10 ori, inseamna ca n-ai vazut ca ploua. Si daca ai sa crezi ca asta o sa ma faca sa ma intorc acasa, inseamna ca nu stii cine sunt.
Daca ne-am multumi cu ce e usor, comod, la indemana, ar fi mai bine? Mai usor, da. Dar unde e satisfactia unei realizari. Nu spun ca trebuie sa-ti rupi gatul ca sa-ti dai seama ca palaria nu pluteste, dar parca e alta stare cand transpiri putin. Poti sa spui: UITE, asta am facut EU. Si n-a fost usor, dar am facut-o. Si parca iti vine sa zambesti mai des.
Si daca ajung pe un drum mai greoi unde as fi ajuns cu pasi moi, tot am sa ma bucur, fiindca drumul in sine, a meritat. Daca e greu nu e neaparat urat, daca e simplu nu inseamna ca e mai bine. Nici daca te dai cu capul de pereti nu inseamna ca iese ok, dar e si asta un drum. Pentru incapatanati, masochisti si oameni care nu vor din a in b printr-o linie.
Viata e un drum, nu o destinatie. Si e prea scurta, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.
joi, 3 iunie 2010
12:34:56
Acum doua veri cunosteam dublura unui om al meu. Pana la ultimul punct, pasi lor au fost la fel. Doar anii erau altii.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns.
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.
Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata.
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute.
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric.
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns.
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.
Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata.
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute.
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric.
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.
luni, 24 mai 2010
Dor de orizont si liniste
Am spus asta de n-spe ori: sunt un om norocos. Sa-ti spun si de ce.
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata. Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata.
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte.
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu.
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute?
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata. Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata.
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte.
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu.
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute?
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2
duminică, 23 mai 2010
Pentru prieteni 3. Printre scoici sparte si carbuni arsi, mi-am gasit toate raspunsurile
Bai, stii cum e sa iubesti pana doare? Daca n-ai facut asta, n-ai facut nimic. Sa iubesti un om cu toata fiinta, pana-ti iese sufletul prin piele, pana simti ca nu mai poti si-ti vise sa te ascunzi cu totul in nisip. Ai idee? Ai idee cum e sa iubesti si sa nu astepti nimic in schimb, si sa vrei doar ca un celalalt ipotetic sa fie fericit? Asta e singurul fel in care sentimentul ramane, transformat, mega transformat.Dar cand ai ajuns sa-ti doresti fericirea lui si nimic altceva, atunci ai sa-ti dai seama ca-l iubesti. Nu fara urma de egoism, fiindca undeva egoismul asta e ca o buruiana. Indiferent de ce-l face pe omul ala fericit, indiferent de cat rau iti faci tie, sa-l iubesti inseamna sa-l lasi sa fie fericit. Si el, omul asta, daca te iubeste n-o sa te lase sa sacrifici nimic. E ca o batalie intre care iubeste mai mult, niciodata balanta n-o sa fie dreapta, absolut niciodata. Dar tu, iubind ai sa castigi mai multe. Bai, o sa te doara ca naiba, o sa-ti smulgi parul din cap si-ai sa-l lipesti la loc cu superglue daca asta il face pe ala fericit. Sa te vada cu par.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.
luni, 17 mai 2010
Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?
Chestie noua. Nu.
Mama lor de sfarsituri, nu mi-au placut niciodata. Nici schimbarile. E asa o stare tampita, sa stai ca un stalp in mijlocul patului si sa ta gandesti la toate cele 1224455677 de tampenii care-au contat.
Si omul ala pe care l-am iubit acum 3 ani, si asta de acum 3 luni si omul asta nou, care cred ca-mi place. Si stau si intorc fiecare nenorocita de foaie pe toate partile si nu pot sa ma hotarasc: bai, eu sunt fericita sau nu? Bai, e de bine? Baaai, io imi bag picioarele, vreau sa nu mai simt nimic.
Daca stateam in banca mea, acum eram pe linie dreapta, asteptam cuminte o licenta linistita, ajungeam acasa la 10 si pana in toamna strangeam bani si visam la motor. De luat, nu-mi luam. Dar visam linistit.. Si uite-ma acum aici, singura cuc intr-o camera cu prea multe amintiri, gandindu-ma la cat de aiurea au luat-o lucrurile la vale. Si astept, habar n-am ce, dar astept. Sa vina omul asta si s-arunce cu pietre in geam, sau sa-mi trimita un mesaj de-ala de-al lui. "Cum esti?"
Cum naiba sa fiu? Ca dracu'! Sunt obosita si stau in pijamale si ma gandesc la o zi simpla, fara nimic special si-mi lipseste ziua aia ca painea facuta de mamaie, acum 10 ani. Mama ei de treaba, io ma car. Maaa caaar, ma iau in spate si-o iau pe sine. Unde ajung ajung.
Stai. Pauza. Am facut deja asta. N-a fost asa bine. E al naibii de greu drumul asta.
Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?
Mi-am distrus mainile, serios. Mi-e dor de voi, bai oamenilor. Mie dor de tine omule, mi-esti dor. Tampita treaba, da. Stiu. M-au apucat melancoliile, pacat ca nu pot sa dau merge layers. Putin de aici, putin de acolo.
Am chef de o cafea in Revenge, devreme, cand nu e nimeni si pot sa aud ce se povesteste la masa de-alaturi. Si vreau sa mi se povesteasca de oameni frumosi. Uite de asta mi-e dor. Avea multe parti bune treaba asta. Foarte multe, stiu. Ard. Mama ma-sii, nu mai are nimic. Decat 1579 si una de intrebari. Na! Nu mai e nimic rotund. Multumit? Nu. Stiam eu. Cacat. In ploaie.
Si vecinii au tacut si nu mai e nici o chitara si nici un caine care sa-mi latre in urechi. Si m-as uita la Fashion TV, da' n-am televizor. Si mi s-a terminat si serialul si n-am chef de filme noi.
Am chef sa dorm si sa ploua si sa stau sub patura, sa nu fac nimic. Sa am o bratara pe mana si sa fumez Gold lung. Cu imprumut.
Mama lor de sfarsituri, nu mi-au placut niciodata. Nici schimbarile. E asa o stare tampita, sa stai ca un stalp in mijlocul patului si sa ta gandesti la toate cele 1224455677 de tampenii care-au contat.
Si omul ala pe care l-am iubit acum 3 ani, si asta de acum 3 luni si omul asta nou, care cred ca-mi place. Si stau si intorc fiecare nenorocita de foaie pe toate partile si nu pot sa ma hotarasc: bai, eu sunt fericita sau nu? Bai, e de bine? Baaai, io imi bag picioarele, vreau sa nu mai simt nimic.
Daca stateam in banca mea, acum eram pe linie dreapta, asteptam cuminte o licenta linistita, ajungeam acasa la 10 si pana in toamna strangeam bani si visam la motor. De luat, nu-mi luam. Dar visam linistit.. Si uite-ma acum aici, singura cuc intr-o camera cu prea multe amintiri, gandindu-ma la cat de aiurea au luat-o lucrurile la vale. Si astept, habar n-am ce, dar astept. Sa vina omul asta si s-arunce cu pietre in geam, sau sa-mi trimita un mesaj de-ala de-al lui. "Cum esti?"
Cum naiba sa fiu? Ca dracu'! Sunt obosita si stau in pijamale si ma gandesc la o zi simpla, fara nimic special si-mi lipseste ziua aia ca painea facuta de mamaie, acum 10 ani. Mama ei de treaba, io ma car. Maaa caaar, ma iau in spate si-o iau pe sine. Unde ajung ajung.
Stai. Pauza. Am facut deja asta. N-a fost asa bine. E al naibii de greu drumul asta.
Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?
Mi-am distrus mainile, serios. Mi-e dor de voi, bai oamenilor. Mie dor de tine omule, mi-esti dor. Tampita treaba, da. Stiu. M-au apucat melancoliile, pacat ca nu pot sa dau merge layers. Putin de aici, putin de acolo.
Am chef de o cafea in Revenge, devreme, cand nu e nimeni si pot sa aud ce se povesteste la masa de-alaturi. Si vreau sa mi se povesteasca de oameni frumosi. Uite de asta mi-e dor. Avea multe parti bune treaba asta. Foarte multe, stiu. Ard. Mama ma-sii, nu mai are nimic. Decat 1579 si una de intrebari. Na! Nu mai e nimic rotund. Multumit? Nu. Stiam eu. Cacat. In ploaie.
Si vecinii au tacut si nu mai e nici o chitara si nici un caine care sa-mi latre in urechi. Si m-as uita la Fashion TV, da' n-am televizor. Si mi s-a terminat si serialul si n-am chef de filme noi.
Am chef sa dorm si sa ploua si sa stau sub patura, sa nu fac nimic. Sa am o bratara pe mana si sa fumez Gold lung. Cu imprumut.
joi, 13 mai 2010
Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.
N-am sa ma mai joc. N-am sa ma mai prefac ca nu ma dor atatea lucruri, n-am sa ma prefac ca totul e ok, ca nu mi-e frica, nu ma simt singura si nu ma afecteaza nimic. Am sa recunosc toate astea si am sa spun: ok, sunt doar un amarat de om pierdut undeva intre 100 de alegeri. Si daca sunt alegerile mele, si sunt, am sa le tratez ca atare. N-am sa dau vina pe omul care acum 3 ani m-a facut sa bocesc isteric, nici pe omul care m-a facut sa fiu ceea ce sunt. Nici pe amaratul ala de moment in care mi-am dat seama ca pot si-mi place sa iubesc. N-am sa ma mai prefac ca-mi pasa doar fiindca vreau sa-mi pese, n-am sa ma prefac nici ca nu-mi pasa, cand stiu ca nu e asa. Bai, imi pasa.
N-am sa ma prefac ca nu sunt un om egoist, fiindca sunt. Si n-am sa ma mai ascund, asta e. Fiecare alegere, fiecare decizie, aparent nesemnificativa, vine la un moment dat din urma si ma loveste usor: bah, teapa! Vezi ca am contat?!
N-am sa-mi mai bat capul cu 20 de prostii, n-am sa ma mai complac in situatii tampite, n-am sa ma mai rasucesc de 100 de ori. Chestiia asta e asa cum e si gata. Eu sunt cine sunt si nimic mai mult. Nu mai am chef sa ma gandesc la altii, sa-mi pun probleme morale, sa ma gandesc sa nu deranjez cu nimic. Ghici ce, daca deranjul era asa mare, nu mai eram aici. Dar sunt, nu fiindca e bine, ci fiindca e de preferat.
N-am sa ma mai duc in fata omului ala mic, cu fata blanda si povete, sa-i spun: stiti ca....De-acum am sa-i recunosc in fata: da, dom'le, am dat-o in bara. Asta e ! Acum, in loc sa ne prefacem ca ne certam, hai sa rezolvam problema. Scurt, simplu, clar.
Nu mai pot sa-mi aleg pasii cu grija. Eu nu pot, chiar nu pot. Am nevoie sa pot sa ma manifest, am nevoie sa pot sa spun o tampenie, si tu... vazandu-ma ca bat campii, sa ma ierti. Nu in urma unui proces de gandire, superior si mega pretentios, nu. Am nevoie sa ma ierti fiindca nu poti sa nu o faci. Instinctiv.
Da, am sa ma gandesc la oamenii astia cand fac un lucru, dar n-am sa-i pun mai presus de mine, fiindca facand asta pierdem toti.
Am obosit sa obosesc. Si asta e doar inceputul, am plecat la drum cu picioarele frante. Asta e, fac un popas aici si altul acolo, si pana la urma ajung. N-am sa ma mai mint pe mine ca nu ma doare marele cui din talpa,n-are rost. Pacat ca mi-a luat atata timp sa ma prind. N-am sa mai incerc sa explic ce si cum, bai., ori ma iei asa cum sunt, cu 100 de probleme, ori nu. Si gata.
Nici sa dau explicatii nu mai vreau. Gata. Ma duc unde ma duc si am sa ma descurc cum am sa ma descurc si gata, Daca pic, pic.
Azi nu mai am chef de lucruri complicate. Aveam la un moment dat un plan de bataie, o tinta. O amarata de tinta, in aparenta foarte usor de atins. Nu. Vroiam doar o zi cu soare si orizont si iarba sau nisip. Si o tigara in mana dreapta, in timp ce stanga o tinea pe a ta.Cat de simplu pare, nu? Nu.
Mi-am incarcat bateriile in acelasi loc in care acum un an ascundeam in nisip aspru 1000 de prostii. Printre scoici sparte si carbuni incinsi, mi-am gasit toate raspunsurile.
Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.
Vreau liniste si lucruri simple, macar in aparenta.
Vreau sa pot sa vin in fata ta, omule, si sa-ti spun ca te iubesc, si tu, sa ai ochii deschisi si sa intelegi ce ti se spune. M-am saturat de jocuri tampite cu reguli pe care nu le inteleg fiindca nu sunt in mine. Am sa-mi dau cartiile pe fata: uite-ma! Sunt exact asa cum ma vezi, nu fiindca sunt asa, ci fiindca asa ma vezi tu. E doar o parte din ceea ce sunt. Atat poti sa cunosti din mine.
Nu ma intelegi? Ok, dar nu ma judeca grabit, semanam mai mult decat crezi.
N-am sa ma prefac ca nu sunt un om egoist, fiindca sunt. Si n-am sa ma mai ascund, asta e. Fiecare alegere, fiecare decizie, aparent nesemnificativa, vine la un moment dat din urma si ma loveste usor: bah, teapa! Vezi ca am contat?!
N-am sa-mi mai bat capul cu 20 de prostii, n-am sa ma mai complac in situatii tampite, n-am sa ma mai rasucesc de 100 de ori. Chestiia asta e asa cum e si gata. Eu sunt cine sunt si nimic mai mult. Nu mai am chef sa ma gandesc la altii, sa-mi pun probleme morale, sa ma gandesc sa nu deranjez cu nimic. Ghici ce, daca deranjul era asa mare, nu mai eram aici. Dar sunt, nu fiindca e bine, ci fiindca e de preferat.
N-am sa ma mai duc in fata omului ala mic, cu fata blanda si povete, sa-i spun: stiti ca....De-acum am sa-i recunosc in fata: da, dom'le, am dat-o in bara. Asta e ! Acum, in loc sa ne prefacem ca ne certam, hai sa rezolvam problema. Scurt, simplu, clar.
Nu mai pot sa-mi aleg pasii cu grija. Eu nu pot, chiar nu pot. Am nevoie sa pot sa ma manifest, am nevoie sa pot sa spun o tampenie, si tu... vazandu-ma ca bat campii, sa ma ierti. Nu in urma unui proces de gandire, superior si mega pretentios, nu. Am nevoie sa ma ierti fiindca nu poti sa nu o faci. Instinctiv.
Da, am sa ma gandesc la oamenii astia cand fac un lucru, dar n-am sa-i pun mai presus de mine, fiindca facand asta pierdem toti.
Am obosit sa obosesc. Si asta e doar inceputul, am plecat la drum cu picioarele frante. Asta e, fac un popas aici si altul acolo, si pana la urma ajung. N-am sa ma mai mint pe mine ca nu ma doare marele cui din talpa,n-are rost. Pacat ca mi-a luat atata timp sa ma prind. N-am sa mai incerc sa explic ce si cum, bai., ori ma iei asa cum sunt, cu 100 de probleme, ori nu. Si gata.
Nici sa dau explicatii nu mai vreau. Gata. Ma duc unde ma duc si am sa ma descurc cum am sa ma descurc si gata, Daca pic, pic.
Azi nu mai am chef de lucruri complicate. Aveam la un moment dat un plan de bataie, o tinta. O amarata de tinta, in aparenta foarte usor de atins. Nu. Vroiam doar o zi cu soare si orizont si iarba sau nisip. Si o tigara in mana dreapta, in timp ce stanga o tinea pe a ta.Cat de simplu pare, nu? Nu.
Mi-am incarcat bateriile in acelasi loc in care acum un an ascundeam in nisip aspru 1000 de prostii. Printre scoici sparte si carbuni incinsi, mi-am gasit toate raspunsurile.
Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.
Vreau liniste si lucruri simple, macar in aparenta.
Vreau sa pot sa vin in fata ta, omule, si sa-ti spun ca te iubesc, si tu, sa ai ochii deschisi si sa intelegi ce ti se spune. M-am saturat de jocuri tampite cu reguli pe care nu le inteleg fiindca nu sunt in mine. Am sa-mi dau cartiile pe fata: uite-ma! Sunt exact asa cum ma vezi, nu fiindca sunt asa, ci fiindca asa ma vezi tu. E doar o parte din ceea ce sunt. Atat poti sa cunosti din mine.
Nu ma intelegi? Ok, dar nu ma judeca grabit, semanam mai mult decat crezi.
luni, 3 mai 2010
Inapoi din Vama Veche
Audaces, fortuna juvat!
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.
sâmbătă, 24 aprilie 2010
Contextul conteaza
Tu ce ai vrut sa te faci cand eram mica?
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.
Macara!
Sa moriii tuuuu?
Discutie intre doi oameni care nu au ce sa-si spuna. E periculos sa deschizi subiecte banale cand nu stii langa cine te-ai asezat.
Contextul conteaza. Eram acum cateva saptamani pe strada, nu singura ci cu un tip cu infatisare de om dur. Omul asta, ras in cap, inalt si bine facut imi povestea ceva amuzant cu aerul unui om nervos. Eu aveam zambetul pana la ceafa, trecuse de urechi, si il tineam de mana. Pe el, nu pe zambet, sa fie clar. Am trecut la un moment dat printr-o parcare, pe langa un ins de vreo 50 de ani. Omul asta, cu fata lui de "le-am vazut pe toate" a ramas blocat... s-a uitat lung la noi, ne-a studiat pe fiecare in parte si apoi mi-a aruncat o privire total nelamurita, indignata chiar. Ce a auzit omul asta din discutia noastra? L-a auzit pe tipul asta cum imi spune: Dupa ce ca esti proasta si stii ca esti proasta de ce dreacu' iti mai iei si o ditamai masina? Sa plangi mai mult ca nu esti in stare s-o conduci?
Acum, orice om normal si-ar pune intrebarea: cum de-i permiti sa-ti vorbeasca asa? Iar eu spun, contextul conteaza. Omul asta, de a carui mana ma tineam, imi povestea indignat cum o vedeta blonda de la noi a reusit sa-si ia masina scumpa, a busit-o si in prima zi dupa ce a scos-o din service a busit-o iar. Aaaaaaa...( Asta se intampla cand vorbesti la persoana a doua... )
Ne-am dat seama la 10 pasi dupa, de ce s-a uitat omuletul ala asa urat la noi. Si am ras. Contextul conteaza. Uite cum un om m-a luat pe mine drept o slabiciune de femeie si pe el o bruta.
Eu zic sa nu ne mai dam cu parerea despre orice frantura de poveste auzim, decat la modul "poate ca..." Nu e bine sa fim categorici, cand nu suntem 100% stapani pe situatie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
