.

     In curand se va implini un an de cand am pierdut un prieten. Imi amintesc ziua in care am aflat si-mi amintesc ca am sunat 5 oameni in 10 minute. Mi se parea incredibil ca toate isi urmeaza cursul asa firesc, colegi lucrau nestingheriti, era muzica in ateliere si nu intelegeam de ce.
     Cam pe-acum trece un an de cand am fumat ultima tigara impreuna si imi amintesc acea zi si nu pot sa nu ma intreb ce ar fi fost daca as fi stiut ce avea sa urmeze.
Stiu ca fumam un mentol in curtea facultatii si sorbeam o cafea rece si stiu ca imi tinea companie prietenul meu cu ochelari semiluna si vorbeam despre lucruri neimportante; ce prof e greu de tolerat, ce colegi ne enerveaza si cat mai avem pana sa gasim un scop mai mare. Imi amintesc ca vorbeam despre bijuterii si colaje si despre atelierul de bijuterie si casa mea de la Rosetti. Eu aveam o cafea si el o bere.
Stiu ca am stat in atelier cu totii, ca niciodata, cativa colegi care nu-mi mai erau colegi, prietenul meu cu ochelari semiluna si noi care am mers mai departe. Stateam de vorba si ne aduceam aminte cand si cum ne-am cunoscut.
     Noi nu am pornit cu dreptul, ne-am certat si am tipat si am fost rai, dar cand am avut nevoie de cineva mi-a fost alaturi. Asta e frumusetea unei astfel de legaturi.  Nu avea omul asta niciun motiv sa ma ajute, altul decat  "asa era corect", dar a facut-o si ma bucur, fiindca am apucat sa il cunosc. Imi aduc aminte de serile in care primeam un telefon la 11:"eu  ies sa beau o bere si sa mananc clatite pufoase", cu prietenul meu care imi vorbeste despre baiatul lui si despre sotie, iar eu ma plang ca nimeni nu ma intelege si am chef sa plec la mare.
     Imi amintesc ca a venit sa ne felicite cand ne-am dat  licenta, ploua si era vara si era cald. Imi amintesc ca am ramas doar doi si l-am asteptat fiindca venea cu trenul de departe.

     Imi lipseste omul asta care m-a invatat sa accept ce am si sa apreciez oamenii pentru ceea ce sunt, si-mi va lipsi acest om din ce in ce mai mult. Imi dau seama cat e de greu sa gasesti oameni in care sa ai incredere ca iti vor fi alaturi fara niciun motiv ascuns, oameni care sa te asculte si sa te inteleaga fara sa critice, oameni sinceri si deschisi a caror prezenta e intotdeana dorita.
     Noi l-am pierdut si ma intreb cati isi mai amintesc de el, caci eu il vad de fiecare data cand trec pe strada pe langa un om cu ochelari semiluna, si il aud cand ascult Emiliana Torrini si parca imi amintec cum imi spunea "mai am cate ceva sa iti arat, o sa-ti placa, e but tipul/ tipa".

     Prietene, ne lipsesti.