M-am gandit la ce s-a intamplat ieri si cum putea sa fie totul pentru mine si m-am speriat. Bai. putea sa fie ala ultimul moment, acolo, asa. Si am vazut omul asta uitandu-se in jos la mine, cu ochii tristi. Ce ai facut?
M-am gandit ca n-am apucat sa vad lucrarea de sfarsit a omului asta, ca n-am apucat sa-i arat altuia ce pot, n-am spus multumesc fiecaruia in parte, n-am facut pe nimeni fericit azi. Ma mai gandeam ca mi-ar fi parut rau (in absurd). Mi-ar fi parut rau ca nu fi impartit inca o zi cu oamenii astia.
Zece intamplari ciudate, si-o minune... M-au adus aici, acum, asa.Un amalgam de decizii si absurditati, m-au adus aici.
Iti multumesc omule, ca ai oprit cand mi-ai vazut mana pe geam si m-ai luat cu tine.
Imi multumesc, tie, ca mi-ai oferit totul si nu mi-ai cerut nimic in schimb. Si-ti mai multumesc ca mi-ai ramas aproape.
Oamo, tie iti multumesc pentru fumul pe care m-ai ajutat sa-l vad. Si pentru folk si Carmina Burana.
Lysis, tu esti altceva. Tu n-ai nevoie de multumiri, tu stii tot. In idee. Pot doar sa-ti multumesc pentru idee, fara tine, n-ar fi fost nimic.
Tu, om frumos, trebuie sa stii doar atat. Nu e doar umilinta. Imi pare rau doar atat: n-am avut curaj cand ar fi fost nevoie.
Iti multumesc, Goldenlocks, ca esti cel mai bland om din lume si-mi ierti orice. Inger frumos.
Si tie, cap de mop, vreau sa-ti multumesc pentru curaj si putere.

Ce mai faci Omule, ce-ti mai fac icoanele?
Fiindca e tarziu si e liniste si pot sa te-ntreb: tu ce mai faci? Cum esti?
Spune-mi fara urma de frica, azi chiar vreau sa stiu. Ce stare te incearca? Uite, incep eu. Azi, sunt nefericita. Am pierdut ceva la care am tinut. Sa spunem ca am pierdut o manusa. Da, exact asta am pierdut. O manusa. Si acum imi pare rau, desi stiam c-am s-o pierd.
Tu cum esti? N-am avut timp sa te-ntreb, am fost prinsa in treburile mele, dar azi vreau sa stiu. Cum esti?

Nu e uman, paganilor! Nu e uman! Si atat. 
Si totusi se intampla.
Pentru ca ne e frica, pentru ca in spatele fiecarei decizii stau 173 de argumente, pentru ca ne e frica sa riscam, pentru ca suntem slabi si n-avem curaj, pentru ca ne gandim "dar daca". Pentru ca nu putem sa fim singuri si fericiti, pentru ca putem sa fim impreuna si nefericiti.
Imagineaza-ti marea. Si nisipul gol si nimeni in jur. Pustiu absolut. Imagineaza-ti marea, nervoasa, un vant sarat, puternic, si el nervos si nisip ud si soare. Imagineaza-ti ca ai ramas aici, absolut singur. Cum esti?
E locul ala, deasupra unui oras pe care-l cunosti. E locul asta, pe care-l cunosti in fiecare anotimp. Imagineaza-ti ca esti acum acolo si e pustiu. Si simti pietrele, pamantul si linistea unui astfel de loc. Loc pe care-l ai, e al tau. Fiindca e in tine. 
Pana la urma, a cui e vina? La capat, in momentul in care s-impart pacatele, a cui e vina? 
Unele "pacate" n-au stapan. Se intampla si atat.
Maine am sa iau o decizie. Maine, nu azi. Vreau sa ma mai bucur o zi de lipsa unei alegeri. Pana maine mai am timp sa mai respir o singura data. Atat. Imi amintesc de asta.
Prefer sa aman o decizie deja luata. Prefer sa n-o spun nimanui, nici mie, cat pot. Fiindca recunoscand-o devine mai concreta, aproape palpabila. Are o viata a ei, traieste. Prefer sa o las sa doarma pana in ultimul moment. Prefer sa ma mint. Constient.
Si daca stii unde ai sa ajungi, ce si cum se va-ntampla, daca ai vazut in tine rezultatul, de ce frica ? Daca ai gandit un lucru inseamna ca l-ai facut deja, in tine. Si daca e facut si gata, de ce mai e frica?

12:34:56

Acum doua veri cunosteam dublura unui om al meu. Pana la ultimul  punct, pasi lor au fost la fel. Doar anii erau altii.
Atunci am ridicat din spranceana si am zis: uaaau, se mai intampla...
Acum un an eram la Sibiu, intr-o incercare de a fugi de orasul asta si de oamenii de-aici. Acum doua saptamani un om pe care l-am cunoscut acolo a intrat in peisajul celor de aici. Coincidenta amuzanta. Lumea e mica, mult prea mica.
Am evitat o zi jumatate de "oras" ca sa nu ma trezesc in fata unui om. M-am asezat cuminte la o masa ferita, aleasa oarecum cu grija. Am intors capul si-am dat nas in nas cu placuta lui de inmatriculare.
Am vorbit cu primul om care mi-a iesit in cale, la 277 km de casa. Dupa 56 de minute si 2 ore aflu ca avem "prieteni" comuni. Oameni pe care eu ii vad in fiecare zi, si el din cand in cand. Acum o luna si 5 zile.
In celalalt capat al orasului, departe de tot ce e al meu, m-am asezat la o masa cu prieteni pe care-i cunosc de-o viata. Un singur om pe care nu-l stim. Omul asta ma cunoaste pe mine, printr-o coincidenta absurda.Inceputul lui mai.
Am asteptat 3 ani ca un om sa se mute mai aproape. Trei ani am asteptat amaratul ala de ok cu planul gata pana la ultimul punct. Cand a venit, eu am fost nevoita sa plec. Am facut schimb de vecini.
La 17 ani imi petreceam serile pe terasa colegei mele si visam sa ne mutam acolo impreuna. Ea a plecat acum ceva timp, eu acum am ajuns. 
Yahoo mi-a dat doua sugestii la partea de "connections". Prima oara: mi-am mai sifonat constiinta cu alegerea asta acum cateva luni departe de tasta.
Am apasat pe "x"-uletul  spanzurat in colt si un alt id mi-a aparut mandru pe ecran. Yahoo imi rade in fata. Daca data viitoare ma pune sa aleg intre metal si sticla ii ridic statuie. Pot sa dau cu banul la tasta? Nu? Pacat...
Ieri am revazut un loc in care n-am mai pus piciorul de un an. Ora de pe bon a fost 12:34:56. Am ras 10 minute cu hartia in fata. Asta a fost o chestie foarte tare! Permutari.
Cred ca cineva, acolo sus, s-a plictisit. Sau poate vrea sa-mi spuna sa joc la loto. Ca in bancul cu Ion, potopul si barca.
Clar e ca-mi fac o lista cu toti oamenii pe care-i stiu si un chestionar cu locuri, institutii si preocupari. Macar sa stiu de la-nceput ca stau la masa cu omul care a locuit inaintea mea in casa asta.
Am trecut in fiecare zi, timp de cativa ani, pe langa omul de care aveam sa depind la un moment dat si daca mi-ar fi zis cineva "Uite, omul asta o sa te schimbe!" i-as fi ras in fata. 
Am avut un om langa mine cativa ani si nu l-am vazut mai mult decat o silueta  si brusc a devenit mult mai mult de-atat. Ciudat cum lucrurile se rastoarna si te trezesti in fata unor situatii total neprevazute. 
De acum, am sa raspund cu "poate" si nu cu acel "Nu" categoric. 
E clar ca nimic nu iese cum te astepti si oamenii care conteaza iti ies in cale in cel mai ciudat moment.

Za 9

(1) Fine: This is the word women use to end an argument when they think they are right and you need to shut up.
(2) Five Minutes: If she is getting dressed, this means a half an hour. Five minutes is only five minutes if you have just been given five more minutes to watch the game before helping around the house.
(3) Nothing: This is the calm before the storm. This means something, and you should be on your toes. Arguments that begin with nothing usually end in fine.
(4) Go Ahead: This is a dare, not permission. Don’t Do It!
(5) Loud Sigh: This is actually a word, but is a non-verbal statement often misunderstood by men. A loud sigh means she thinks you are an idiot and wonders why she is wasting her time standing here and arguing with you about nothing. (Refer back to # 3 for the meaning of nothing.)
(6) That’s Okay: This is one of the most dangerous statements a women can make to a man. That’s okay means she wants to think long and hard before deciding how and when you will pay for your mistake.
(7) Thanks: A woman is thanking you, do not question, or faint. Just say you’re welcome. (I want to add in a clause here – This is true, unless she says ‘Thanks a lot’ – that is PURE sarcasm and she is not thanking you at all. DO NOT say ‘you’re welcome’ . that will bring on a ‘whatever’).
(8) Whatever: Is a woman’s way of saying take a hike!

(9) Don’t worry about it, I got it: Another dangerous statement, meaning this is something that a woman has told a man to do several times, but is now doing it herself. This will later result in a man asking ‘What’s wrong?’ For the woman’s response refer to # 3.

  Aici originalul.

Facusem o boacana si stiam. Am un talent uimitor cand e vorba de a da cu bata-n balta, recunosc. Sunt, la capitolul asta, un supraom.
Am facut o greseala, dar nu mi-am dat seama pana nu i-am auzit vocea "Tu nu esti acasa?". Nu, nu eram. Am ajuns pana la usa si atat. N-am apucat sa intru.
Am ajuns apoi, cu un taxi, la ceea ce credeam eu ca o sa fie un refugiu. Abia cand i-am vazut privirea mi-am dat seama ca de data asta, am depasit o limita. N-a vrut sa vorbeasca cu mine, nici sa-i spun ce s-a intamplat n-a vrut.
Omul asta nu ma vroia acolo dar nici nu ma lasa sa plec, in noaptea aia am distrus o idee. Imi pare rau. Ca n-am fost acasa. Si pentru restul.
De obicei, eu sunt omul nervos care la 3 se supara, sare garduri, tranteste usi si distruge ce-apuca. Ma uit la el cum incearca sa doarma, stiu ca e obosit, ca a avut o zi lunga, si stiu ca eu sunt de vina. Parca s-a izbit ceva la un moment dat, parca. Eram nervoasa si n-apucasem sa-mi termin proiectul pentru a doua zi. Nici nu l-am mai terminat. Liniste, tensiune si din cand in cand cate-un @#$%$%%^ #$$%^^^&^## ##$^^&&. " Bai, tu iti dai seama ce mi-ai facut?!?!?"
Vrei sa plec? "Nu."
N-am plecat.
Stiu ca eram putin fericita, putin de tot. Bai, era prima oara cand vedeam sub masca aia de om super sigur pe sine, care n-are nevoie de iubire sau prostii de-astea. Bai, poti sa fi dezamagit numai daca iti pasa, si te doare tot atunci. Ciudat moment.
Am plecat impreuna, dimineata. Abia-mi vorbea si treaba nu era deloc frumoasa. Dupa 3 ore, nimic nu se schimba. Cutite peste tot. Dupa 3 ore si 4 minute, sunt chemata in alta sala. Imi strang lucrurile si ma grabesc sa ies. Ma trezesc cu omul asta in fata, imi prinde mana, imi saruta obrazul si-mi spune " te astept, da?"
Cand si ce s-a schimbat? Am aflat tarziu dupa.

Am dat peste un post cu reguli de blogger. Cele 10 porunci adaptate. Era una cu "sa nu fi hater". Buuun asa. Hai sa incercam sa nu fim, cu accent pe "sa incercam".
N-am sa-mi cer scuze daca supar pe cineva, intentia mea nu e nici sa jignesc, nici sa schimb lumea. Dar daca pe alocuri unul sau altul se simte lovit, n-am decat sa-l iau ca pe o victima inevitabila. 
Hai sa va spun ce nu-mi place mie la orasul asta: bucurestenii ingamfati. Astia care stau la 1am in spatele blocului si asculta manele la telefon si se cred ei insisi mari cantareti de muzica lautareasca. Nu-mi plac cocalarii nascuti cu "@#$%" in gura, nici indivizii frustrati care dau palme pe fund sau striga "hei, papushe, vrei sa..." Nu-mi plac cocalaresele care rumega ciunga in metrou si-si injura copii de 3 ani fiindca ele nu sunt in stare sa fie mame. Nu-mi plac oamenii care se uita la un amarat si se prefac ca nu-i vad sangele de pe fata. Nu-mi plac parintii copiilor care batjocoresc, nici faptul ca la 2 dimineata nu pot sa ma plimb pe orice strada. Mi se par stupizi soferii care-ti inchid usile in nas si se cred mari zmei. Nu-mi place sa ma duc in A,B,C locuri din cauza unor indivizi care au impresia ca trebuie sa porti mini si tocuri cui ca sa fii femeie.
Nu-mi plac nici tatele care arunca laturi de la etajul 4, nici tatele care arunca cojile de ceapa pe geam. 
Imi sunt dragi, in schimb, oameni care hranesc pescarusii, care ies primavara la curatenie, oamenii care-ti inting o mana cand pici pe gheata. Astia care isi duc copii dimineata la scoala si seara in parc si nu injura si nu distrug nimic. Ii apreciez pe oamenii care spun ca "ai ochi frumosi" nu ca "esti buna". Oamenii astia oameni, fara apucaturi de cuceritori de mahala, ei sunt cei care merita sa fie aici. Nu inteleg de ce te-ascunzi in spatele unui statut de "bucurestean" si iei personal orice critica adusa orasului mama. N-am sa cred ca nu ti s-a urat niciodata de el, ca n-ai vrut sa-l parasesti nici macar pentru o zi, pentru simplul fapt ca nu-l mai suporti. Daca n-ai simtit nevoia sa fugi inseamna ca nu i-ai cunoscut toate colturile.

Dor de orizont si liniste

Am spus asta de n-spe ori: sunt un om norocos. Sa-ti spun si de ce. 
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata.  Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
 
Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata. 
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte. 
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu. 
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute? 
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2