Pana cand?

Am intalnit de curand un economist, un om economist. Ne-am lansat intr-o discutie despre om si nevoile lui, si am pierdut amandoi si nimeni nu a castigat. Da, inteleg, omul are nevoie de bani, are nevoie de siguranta, comfort, de placeri ce pot fi castigate prin bani, dar ...  Nu s-au inversat polii pe undeva? Nu s-a pierdut tocmai sensul muncii? Cati lucreaza pentru a supravietui si cati pentru a trai fericiti. Inteleg, sacrificii facem in toate, dar merita sa sacrificam 20 si ceva de ani de viata , in care fericirea sa fie mimata 2-3 saptamani pe vara si atat, pentru ce? Pentru o viata mai buna? Nu. Viata e ceea ce ti se intampla cand esti ocupat cu facutul altor planuri.
Inteleg omul care e nevoit sa munceasca in fiecare zi, cate 16 ore, pentru copii, pentru parinti, pentru un gand , pentru o idee, dar pana cand? Caci si copii vor munci la fel, si vor mima si ei fericirea si la fel ii vor invata pe ai lor. Fericirea nu sta in LCD-uri, in vile luxoase, in masini scumpe sau caviar. Nefericiti pot fi si locuitori de palate si sarmani in cutii de carton, fiindca fericirea e a sufletului si nu a stomacului plin. Da, avem nevoie de hrana si adapost si siguranta, dar acestea sunt doar o baza care-ti permite sa fi mai mult. Am gasit trairi mai sincere in carti decat in paine. Nu se reduce totul la "traiesti ca sa mananci sau mananci pentru a trai"?
Murim fara sa realizam nimic din ce ne-am propus, murim fara sa ne dam seama si uitam de toate visele de cucerire a vietii si uitam de toate ideile care ne-au facut sa iubim si vantul si pamantul si ploaia.
Pentru ce ne dam viata, si pana cand?

Cred ca omul are ocazia de a schimba cursul lumii si nimeni nu vrea sa-si asume raspunderea.Totusi, schimbare exista.
Cred ca frica e unul dintre cele mai nenorocite sentimente umane. Niciodata cucerita pe deplin, decat de nesabuiti si nebuni, ne stapaneste pana la ultima celula. Imbracata in 1000 de haine diferite, nu parea fi de doua ori aceeasi. 
Alegerile nu sunt niciodata numai ale noastre, le impartim cu fiecare eu de ieri si fiecare personaj ce a jucat un rol, cat de mic, undeva mai demult. Timpul si spatiul lucrurilor trecute nu exista decat in constiinta umana.  Cand nu mai e frica incepem sa murim.
Pe undeva, libertatea individului s-a pierdut. Odata cu inocenta si incapacitatea de a scrie cuvantul "mama", libertatea omului se pierde pana aproape de sfarsit. Ciudat e ca pornim egali si sfarsim incredibil de departe fata de oricare altul. Constiinta nu lasa sufletul liber; numai sfiintii ar trebui sa fie exceptii aici, iar eu nu
stiu daca exista.
As fi vrut sa-ti fi spus la momentul potrivit cine esti, dar acum, prietene, e prea tarziu. As fi vrut sa-ti fac o icoana si sa te pastrez asa, inert si de neatins. As fi facut  icoana pentru fiecare in parte. Iar voi, icoane , sa nu va schimbati defel.
Timpul nu omoara lemnul, il imbatraneste incet, atat. Culoarea e aceeas; aurul la fel. Cel putin in timpul meu, iar eu, ca orice om egocentrist, am sa prefer sa nu inteleg ce se intampla mai departe. Pentru mine, nimic dincolo de mine nu exista.
Dar n-am facut nimic din toate astea, si v-am pastrat oameni si incet incet, imbatraniti si nefiind din lemn, va schimbati si culorile si lumina.
Pe tine, omule, am sa te pretuiesc pana la capat, pentru un moment si atat.
Pe tine, am sa te fac o icoana si am sa te tin ascuns departe de ceilalti.
Tu, copil crestin, esti ultimul moment de slabiciune.

Am plecat sa ma pierd

Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.

Si caii se iarta

Si mai stiu ca in fiecare zi te duci sa ii vezi si furi un cub de zahar intr-un servetel ascuns in pumn.
E toamna azi, la sfarsitul lui august. Si ploua.
Am invatat de la altii tot ce stiu. Sau am invatat prin ei. Sau pentru ei.
Am fost o noapte la mare, doar o noapte de data asta. Destul cat sa-mi ingrop pantofii in nisip si sa-l car acasa cu mine. N-am maturat 3 zile, doar asa... fiindca nisipul asta imi place si atat.
Pe tine, omule, nu stiu daca te mai cunosc. Nu ti-am mai vorbit de prea mult timp, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu sa-ti vorbesc desi as vrea. Pe tine, te pierd in fiecare zi. Nu fiindca nu te vad, ci fiindca atunci cand o fac, nu stiu ce sa-ti spun. Undeva, ceva s-a schimbat. Si cu toate astea, tie iti multumesc pentru fum. Mai e timp pana maine.
Sau asa pare cand ploua.
"Nu credeam ca exista ceva mai infricosator decat un stejar care fosneste noaptea" mi-a zis cineva odata. Eh, nu stiu cat de intricosator e, dar merita ascultat. Am nimerit pentru o ora intr-un loc in care copacii fosneau. In rest, doar liniste. Undeva in mjlocul orasului asta amarat si aglomerat, am nimerit pentru o ora aici. Imagineaza-ti un film mut in 3d, si doar din cand in cand cate-un zgomot infundat de crengi zvarcolindu-se si cateva funze care se izbesc de pamant. Da, se izbesc, fiindca atunci cand e liniste, frunzele nu cad, lenes, ci se izbesc cu forta. Cad, nu pica. Si se lovesc.
Am spus ca maine e ziua in care ... mereu e maine ziua in care...
Maine am spus de fiecare data. Azi tot maine zic.
Pentru tine, Sophie. Pentru tine toate.

free your mind

Buna ziua. Azi ma numesc Ana si lucrez intr-un Mall, la raionul de dulciuri de lux.
Azi, un domn e amuzat de pierce-urile mele si ne lansam intr-o disputa prietenoasa, exact cat dureaza marea tranzactie.
Azi, un copil rade uitandu-se la mine, strambandu-ma de dupa vitrine. Rad si eu.
Azi, o pereche se tachineaza in fata casei de marcat. Motivul e evident: eu vand martipan.
Azi, un sef da vina pe mine iar eu n-am gresit cu nimic. De data asta.
Azi, vecini de-alaturi sunt in razboi. Le sugerez o sedinta de Fight Club.
Azi pentru 10 min a fost minivacanta, ploaie. Tot azi, pentru 10 minute a nins. In alta parte.
Azi vreau sa plec la mare, sa-mi scot uniforma asta stupida, sa-mi desfac parul care plange sa fie desfacut, vreau sa-mi sterg praful de pe umeri si sa ma ingrop toata in nisip.
Azi am fumat 10 tigari in 10 minute.
Azi a fost o zi ca oricare alta. Maine, poate, am sa fac ce spun. Poate maine. Maine am zis de fiecare data. Azi tot maine zic.

"Frate, traieste tu daca vrei."

"Portarul inaripat mai tine intins
un cotor de spada fara de flacari,
nu se lupta cu nimeni,
dar se simte invins."


Prietene, azi nu vreau sa te stiu. Azi, prietene, nu te cunosc.
Am vrut sa te sun, sa-ti spun ca intreaba marea de tine, dar n-am facut-o. Nu-mi pare rau. Uneori e mai bine sa nu spui nimic. Tacerea e a ta. Tristetea e a ta. Azi nu te cunosc pentru tine.
Tot azi ma bucur ca esti bine.

Eu.

Sunt ok. Doar mor. Atata tot.

E ciudat sa mergi in fiecare zi cu taxiul

Bai, uite-ma din nou aici.
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
 Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?