Cred ca omul are ocazia de a schimba cursul lumii si nimeni nu vrea sa-si asume raspunderea.Totusi, schimbare exista.
Cred ca frica e unul dintre cele mai nenorocite sentimente umane. Niciodata cucerita pe deplin, decat de nesabuiti si nebuni, ne stapaneste pana la ultima celula. Imbracata in 1000 de haine diferite, nu parea fi de doua ori aceeasi. 
Alegerile nu sunt niciodata numai ale noastre, le impartim cu fiecare eu de ieri si fiecare personaj ce a jucat un rol, cat de mic, undeva mai demult. Timpul si spatiul lucrurilor trecute nu exista decat in constiinta umana.  Cand nu mai e frica incepem sa murim.
Pe undeva, libertatea individului s-a pierdut. Odata cu inocenta si incapacitatea de a scrie cuvantul "mama", libertatea omului se pierde pana aproape de sfarsit. Ciudat e ca pornim egali si sfarsim incredibil de departe fata de oricare altul. Constiinta nu lasa sufletul liber; numai sfiintii ar trebui sa fie exceptii aici, iar eu nu
stiu daca exista.
As fi vrut sa-ti fi spus la momentul potrivit cine esti, dar acum, prietene, e prea tarziu. As fi vrut sa-ti fac o icoana si sa te pastrez asa, inert si de neatins. As fi facut  icoana pentru fiecare in parte. Iar voi, icoane , sa nu va schimbati defel.
Timpul nu omoara lemnul, il imbatraneste incet, atat. Culoarea e aceeas; aurul la fel. Cel putin in timpul meu, iar eu, ca orice om egocentrist, am sa prefer sa nu inteleg ce se intampla mai departe. Pentru mine, nimic dincolo de mine nu exista.
Dar n-am facut nimic din toate astea, si v-am pastrat oameni si incet incet, imbatraniti si nefiind din lemn, va schimbati si culorile si lumina.
Pe tine, omule, am sa te pretuiesc pana la capat, pentru un moment si atat.
Pe tine, am sa te fac o icoana si am sa te tin ascuns departe de ceilalti.
Tu, copil crestin, esti ultimul moment de slabiciune.

Am plecat sa ma pierd

Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.

Si caii se iarta

Si mai stiu ca in fiecare zi te duci sa ii vezi si furi un cub de zahar intr-un servetel ascuns in pumn.
E toamna azi, la sfarsitul lui august. Si ploua.
Am invatat de la altii tot ce stiu. Sau am invatat prin ei. Sau pentru ei.
Am fost o noapte la mare, doar o noapte de data asta. Destul cat sa-mi ingrop pantofii in nisip si sa-l car acasa cu mine. N-am maturat 3 zile, doar asa... fiindca nisipul asta imi place si atat.
Pe tine, omule, nu stiu daca te mai cunosc. Nu ti-am mai vorbit de prea mult timp, nu mai stiu cine esti, nu mai stiu sa-ti vorbesc desi as vrea. Pe tine, te pierd in fiecare zi. Nu fiindca nu te vad, ci fiindca atunci cand o fac, nu stiu ce sa-ti spun. Undeva, ceva s-a schimbat. Si cu toate astea, tie iti multumesc pentru fum. Mai e timp pana maine.
Sau asa pare cand ploua.
"Nu credeam ca exista ceva mai infricosator decat un stejar care fosneste noaptea" mi-a zis cineva odata. Eh, nu stiu cat de intricosator e, dar merita ascultat. Am nimerit pentru o ora intr-un loc in care copacii fosneau. In rest, doar liniste. Undeva in mjlocul orasului asta amarat si aglomerat, am nimerit pentru o ora aici. Imagineaza-ti un film mut in 3d, si doar din cand in cand cate-un zgomot infundat de crengi zvarcolindu-se si cateva funze care se izbesc de pamant. Da, se izbesc, fiindca atunci cand e liniste, frunzele nu cad, lenes, ci se izbesc cu forta. Cad, nu pica. Si se lovesc.
Am spus ca maine e ziua in care ... mereu e maine ziua in care...
Maine am spus de fiecare data. Azi tot maine zic.
Pentru tine, Sophie. Pentru tine toate.

free your mind

Buna ziua. Azi ma numesc Ana si lucrez intr-un Mall, la raionul de dulciuri de lux.
Azi, un domn e amuzat de pierce-urile mele si ne lansam intr-o disputa prietenoasa, exact cat dureaza marea tranzactie.
Azi, un copil rade uitandu-se la mine, strambandu-ma de dupa vitrine. Rad si eu.
Azi, o pereche se tachineaza in fata casei de marcat. Motivul e evident: eu vand martipan.
Azi, un sef da vina pe mine iar eu n-am gresit cu nimic. De data asta.
Azi, vecini de-alaturi sunt in razboi. Le sugerez o sedinta de Fight Club.
Azi pentru 10 min a fost minivacanta, ploaie. Tot azi, pentru 10 minute a nins. In alta parte.
Azi vreau sa plec la mare, sa-mi scot uniforma asta stupida, sa-mi desfac parul care plange sa fie desfacut, vreau sa-mi sterg praful de pe umeri si sa ma ingrop toata in nisip.
Azi am fumat 10 tigari in 10 minute.
Azi a fost o zi ca oricare alta. Maine, poate, am sa fac ce spun. Poate maine. Maine am zis de fiecare data. Azi tot maine zic.

"Frate, traieste tu daca vrei."

"Portarul inaripat mai tine intins
un cotor de spada fara de flacari,
nu se lupta cu nimeni,
dar se simte invins."


Prietene, azi nu vreau sa te stiu. Azi, prietene, nu te cunosc.
Am vrut sa te sun, sa-ti spun ca intreaba marea de tine, dar n-am facut-o. Nu-mi pare rau. Uneori e mai bine sa nu spui nimic. Tacerea e a ta. Tristetea e a ta. Azi nu te cunosc pentru tine.
Tot azi ma bucur ca esti bine.

Eu.

Sunt ok. Doar mor. Atata tot.

E ciudat sa mergi in fiecare zi cu taxiul

Bai, uite-ma din nou aici.
Cate am vrut sa va povestesc, sa va spun despre ieri si despre toate lucrurile alea marunte care-mi sunt dragi. Am vrut, de pilda, sa va spun ca ieri a fost o zi frumoasa, ca marti am vazut un sticker simpatic, as fi vrut sa va spun ca am mai invatat cateva lucruri in ultimele zile. Si printre altele as fi vrut sa va spun ca timpul nu mai exista. Joi n-a fost joi, azi e duminica, si de maine... de maine e decembre. Saptamana viitoare o ia anul de la capat. Rewind.
Am nimerit intr-o zi in plin soare, era august. 2 sau 3. Si mi-a picat fisa, bai, e august... unde s-a dus vara? Dincolo de stupiditatea unei astfel de constatari, unde s-a dus vara? Cu toate mirobolantele ei planuri? Unde-s plajele si nisipul si unde s-au ascuns biletele de la concerte, unde-s chitarile, serile reci la o terasa, unde s-au dus verile alea pe care mi le-aduceam aminte pana ieri?
Eu n-am invatat sa traiesc in timp, inca mai am de lucru la asta. Eu nu stiu cate zile are o saptamana in calendar, stiu cat mai am pana plec, pana vin, pana se termina sau pana incepe.
Cum ii arati unui om cine esti? Cum il faci sa te cunoasca fara sa-i dai o foaie cu ditamai lista de experiente si "reusite"? Daca ma cunosti asa, de capul tau, ai sa vrei sa ma vezi asa cum ai vrea tu sa fiu, dar cum eu nu ma incadrez in tiparul asta (si ti-am mai spus) ai sa te superi cand, incet incet, dupa o replica mai acida sau in urma unui gest mai atipic, ai sa-ti dai seama cu cine stai la masa. Pai, te intreb, a cui e vina?
 Am zis ca fac lista aia cu oameni, apoi am zis ca nu o mai fac. Maine imi cumpar creioane si foi. Maine am zis de fiecare data. Azi zic tot maine.
Azi, prietene, mi-esti drag. Habar n-ai cat. Nu te-am vazut de-o eternitate, nu mai stiam cum arati. Dar azi te-am vazut, pe tine si omuletul verde. Ma bucur ca esti bine, atat.
Niciodata un rau n-o sa vina singur. Nuuuu... ar fi prea ok, se repara usor. Nu, el vine cu preteni. Ca o gasca de betivi, e suficient sa porneasca singur, dupa 3 pasi, strange armata. Bai, dar cand ma fac eu mare, cand ma fac mare mare de tot, bai, distrug toate barurile din zona. Nimic nu mai las.
Trecand peste asta, tu cum mai esti? Cat de mult ti-a luat sa-ti dai seama ca vreau sa stiu cine esti?

Azi e soare, suntem iar visatori

Si daca maine pierd totul si nu mai ramane nimic, tot a meritat. Cand te pierd pe tine, cu tot ce ai, cu ultima cusatura din ultimul amarat de tricou, cand nu mai raman decat eu cu mine si un rucsac in care imi tin casa, adica tot o parte din mine, chiar nu mai am de ce sa ma tem. De fapt, pe tine sa nu te pierzi de tot niciodata, in rest, toate pot fi recladite.
Mi s-a pus pata pe-o chestie si ma uit la oamenii astia cum imi zic, cu ochii mari si maxilare incordate, ca nu e ok. Bai, dar ce sa-i fac daca asa e? Cum sa incerc sa ma multumesc cu atat cand stiu ca nu e suficient?
Bai, omul moare cand uita sa se mai joace. Cand nu mai rade doar asa, ca e soare. Si moare cand nu mai viseaza la nimic.
Visele nu mor niciodata, noi le omoram. Eh, in coma sau nu, ale mele se incapataneaza sa reziste. Legume. Pana la toamna cand ies precum cartofii din pamant. Inca putin. Mai e putin.
Am auzit o chestie interesanta, de fapt am citit... era un forum... in fine.
"Sunt prieteni care ma intraba, cum e pe motor ? Sa-mi iau ?
Nu pot explica cum e pe motor. Adica e ca diferenta dintre timp si eternitate. As avea poate timp sa iti explic, dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi. Trebuie sa te urci ca sa intelegi. Iar eu nu sfatuiesc pe nimeni sa faca acest pas." Un tip cu 30 de ani de experienta. Norocos, poate.
Daca nu intelegi de ce vreau sa urc azi pe traseul asta pe care l-am mai facut de 10 ori, inseamna ca n-ai vazut ca ploua. Si daca ai sa crezi ca asta o sa ma faca sa ma intorc acasa, inseamna ca nu stii cine sunt.
Daca ne-am multumi cu ce e usor, comod, la indemana, ar fi mai bine? Mai usor, da. Dar unde e satisfactia unei realizari. Nu spun ca trebuie sa-ti rupi gatul ca sa-ti dai seama ca palaria nu pluteste, dar parca e alta stare cand transpiri putin. Poti sa spui: UITE, asta am facut EU. Si n-a fost usor, dar am facut-o. Si parca iti vine sa zambesti mai des.
Si daca ajung pe un drum mai greoi unde as fi ajuns cu pasi moi, tot am sa ma bucur, fiindca drumul in sine, a meritat. Daca e greu nu e neaparat urat, daca e simplu nu inseamna ca e mai bine. Nici daca te dai cu capul de pereti nu inseamna ca iese ok, dar e si asta un drum. Pentru incapatanati, masochisti si oameni care nu vor din a in b printr-o linie.
Viata e un drum, nu o destinatie. Si e prea scurta, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.