M-am hotarat sa profit de fiecare ocazie si m-am tinut de cuvant oarecum. Ma joc din cand in cand cu jucariile altcuiva si sper sa invat (incet incet) fotografie.

Am un prieten deosebit, e chiar foarte tare! Exact genul de care am nevoie, ma asculta cand am pitici, rade cand are de ce si nu numai, bea cu mine cand e de baut, fumam aceleasi tigari, ascultam aceeasi muzica, ma surprinde mereu cu ceva nou, il stiu de ani si ani si tot n-am apucat sa il cunosc. E schimbator, omul, schimbator rau, si nu e mereu acolo. Asta e farmecul lui, apare cand ai nevoie si dispare cand nu mai are cu ce sa te ajute. Uneori, ce-i drept, ii simt lipsa, dar imi trece. L-am auzit ultima oara acum cateva luni si apoi a disparut, credeam ca a plecat si gata, dar zilele astea s-a intors. Nu stie nici el de ce, doar asa, parea ca am nevoie de un prieten.
Pacat totusi ca nu sta niciodata mult, vine, asculta, da sfaturi si dispare. A apucat sa asculte o parte, deci il mai tin putin pe-aici. Abia astept sa ies din starea asta, asa e la fiecare inceput de sezon. O stare de betie si absenta, parca 20 de stari contradictorii de ciocnesc si rezulta asta.
Parca vreau sa plec, ba sa stau, vreau sa rad da' parca nu-mi arde, vreau sa fac ceva nou dar nu am chef sa m-apuc de nimic.

Cine nu are batrani sa-si cumpere

Am stat azi de vorba cu o batrana. Are 89 de ani si zeci de mii de experiente. Mi-a povestit cum a fugit de acasa cu "el", cum s-au casatorit si cum s-au intors acasa sa ceara binecuvantarea. Si-au gasit un loc al lor, el a zis "Hai sa ne facem o casa" si au construit casa lor. Eram azi acolo cand imi povestea. In curtea lor, in fata casei lor. El era "un suflet bun", asa zice ea. I-a dat ei jumatate din tot, desi era al lui. Au facut impreuna o gospodarie, au crescut copii, si-au vazut nepotii si el a murit. Avea vreo 70 si ceva cand l-a calcat o masina. N-a murit atunci, nici n-a cerut nimic soferului, nici nu s-a plans. A murit la 5 luni dupa, nu mi-a spus exact de ce. Mi-a spus ca i-a murit in brate, si i-a spus "Lasa-ma sa ma duc" sau "Lasa-ma sa mor", si a murit.
Femeia asta a pierdut tot, i-a murit sotul acum mult timp, i-au murit si copii, si e acum singura desi inconjurata de oameni.
Imi zicea: De ce-au murit? De ce-au murit toti, de ce sa moara toti si eu nu? A fost un copil bolnavicios, si acum e o batrana obosita de ani.
Imi povestea astea si in jur oamenii incercau sa ma "scoata" din incurcatura, asa e ea, cand prinde un om vorbeste. Poate fiindca cei ce stau cu ea nu o asculta. Vorbea frumos, parca citind o poveste. Mi-a pus intr-o ora o viata. Mi-a povestit de toate, putin de familie, cum mama ei nu s-a suparat ca a fugit, a fost doar fericita cand s-a intors, cum el era un cavaler, cum a murit, cum au murit toti.
Si-a adus aminte de toti mortii, ai ei si nu numai, pe unii i-am pierdut si eu, pe altii doar i-am cunoscut. Si-a adus aminte de mine cand eram mica si s-a mahnit ca nu m-a recunoscut, si-a amintit de toti, de ai mei, de tata, de mama, si mi-a pus in 5 cuvinte o parte dintr-un om.
Oamenii aia nu o asculta, o iau drept batrana si atat. Nici eu n-am ascultat batranii inainte, dar am invatat sa ii ascult, inca invat, fiindca batranii sunt ca niste carti vorbitoare. Pot fi romane, enciclopedii, carti de istorie, filosofie sau arta.
Pacat ca nu ii asculta nimeni, pacat ca e asa greu, dar merita.

Despre starea de absenta

Week-end-ul trecut am avut ocazia de a ma duce la Sibiu, si m-am dus. Nu erau oamenii "mei", nu era genul meu de "excursie", dar m-am dus. Cu ocazia asta am invatat ceva, si da, ma intreb in timp ce scriu de ce folosesc expresia asta. Oamenii, mai ales femeile,vor mereu "sa invete ceva". Eu nu tin neaparat, dar se mai intampla uneori...
Am "invatat" ca nu pot sa fiu pitzi oricat as incerca, ca nu-mi pace ce nu-mi place fiindca pur si simplu "NU NU NU merge pt mine" si nu pentru ca mi-am impus, sunt total pe langa unele subiecte si e cazul sa ma pun pe studiat si sunt mai toleranta decat credeam. Ah, si am mai invatat un lucru, poate cel mai important din ultimul timp: nu amesteca niciodata tequila cu vodka, mai ales daca te-ai ciupit dintr-una si a doua e sub forma de doze mici-spre-medii inghitite in sutimi de secunda.
Intr-o seara am iesit la vanatoare de cluburi si au gasit ce cautau: cel mai fitos club din Sibiu (parerea mea), asa ca m-am instalat pe o canapea simtindu-ma oarecum in alt mediu, si m-am pus pe analizat. Muzica house, lumini, multe lumini colorate, crizate, aburite...etc, multe fuste scurte si multe pitzi. Mai putine decat ma asteptam, dar totusi... Cate dintre fetele alea au avut nevoie de mai putin de 30 de minute de gandire si punere in aplicare a strategiei de iesit in club? Sunt absolut sigura ca multe dintre ele s-au gandit cu 2 ore inainte cu ce se imbraca, ce pantofi, cum isi fac parul, cum de machiaza, lantul asta merge cu papucii?!? N-as avea nimic de comentat daca toate astea n-ar fi inutile, fiindca acolo, intr-un club de fite, toate par la fel, depersonalizate. Daca toate isi pun aceeasi problema, cum sa fiu mai sexy si mai pe trend, cum sa iasa toate in evidenta intr-un mod placut? De putut se poate, daca problema e cum sa fiu eu insami si totusi sexy si pe trend, dar problema nu e asta. Niciuna dintre fetele alea (exagerez acum) nu vrea sa fie ea insasi, ci vrea sa fie unica, aparte, cea mai cea... Singurul mod de a fi unic e sa fii tu insuti, pacat ca ele nu se prind de asta.
Mi-am petrecut 2 ore lasandu-mi mesaje pe telefon cu franturi de idei. Nu a fost timp irosit si nici nu m-am simtit "nasol" acolo, doar putin stinghera. Out of focus, amortita, vag ametita, avand o stare de absenta.
Am mai tras o concluzie (pt diversitate) : unei pretty baby i se iarta orica, mai ales daca stie sa danseze lasciv.

Promisiuni de vara

Un lucru rau nu vine niciodata singur, dar absolut niciodata. N-ai sa ramai fara bani cu 3 zile inainte de salariu, ci cu doua saptamani, sa ai timp sa le simti lipsa. Nu vei termina o relatie cand tocmai ai descoperit o chestie misto ci in cel mai prost moment. N-ai sa castigi niste bani in plus inainte de concediu niciodata, doar dupa. N-ai sa pici in depresie cand ai bani si prieteni cu care sa iesi, toate lucrurile nasoale apar cand crezi ca mai rau nu se poate. Teapaaaa! Se poate, si inca cum.
Abia a venit vara asta mult asteptata si cela 20 000 de planuri bat la usa cand iti pica pianul in cap. Tocmai ti-ai pierdut locul de munca, iubitul, ti-a murit pisica, toti prietenii au plecat care incotro si singurul ramas e cel mai plicticos dinte toti, omul ala care e mereu acolo, intr-un grup dar care nu e prieten cu nimeni.
A venit vara acum ceva timp dar pentru mine abia incepe si am 20 000 de planuri, pe care n-am sa le fac, sunt sigura. Sa ma apuc de un sport, sa alerg in fiecare zi, sa invat soft-urile alea nenorocite, sa invat sa stapanesc un aparat, sa merg pe bicicleta mai mult de 2 m, mare, vama, munte, curte, sa fac baie in mare la 3 fix si sa nu-mi fie frica de valuri... Sunt absolut sigura ca n-am sa le fac, nu fiindca nu se poate, ci fiindca noi, bipezii astia fara par( cu unele exceptii) asa suntem.
Ne laudam ca vom face, ca vom drege, caaaate putem noi sa stim, dar cand e vorba de apucat de treaba... pauza. Suntem ( cu mine in frunte) de o lene nemarginita, vara mai mult ca oricand.
Parca as face, daaa' parca e greu, si uite asa trece timpul si de fiecare data, octombrie aduce intrebarea: ce-am facut eu vara asta? Raspunsul e : ... ? Dar daca te apuci, daca faci pasul ala de urias si te apuci de treaba, e usor. Dar pasul ala e greu, pana tragi blugii pe tine, pana te ridici din pat, pana dai un telefon scurt si spui :hai la mare!
Un lucru bun nu vine nicioadata singur. Depinde cum vezi lucrurile. E o reclama foarte tare la nu mai stiu ce bere si ce sponsor al fotbalului :Preferi sa vezi ratarile sau ocaziile? Asa si in viata. Mi-am propus ca vara asta sa vad numai ocazii, dar trebuie sa trec de pasul ala. Ureaza-mi noroc.

.

Nu stiu cum se face ca reactionam ca niste copii uneori. Ca niste copii sau doar aiurea. Daca deschid un tab si nu se incarca, mai deschid alte 10, daca ceva nu-mi convine, in loc sa discut deschid subiecte si mai incomode. Primele saptamani din semestru sunt lejere, si e foarte ok, problema e ca lejere par toate pana la ultima. Atunci insa lucrurile iau o intorsatura aproape apocaliptica, se lucreaza, nervii sunt incordati la maximum, pluteste in aer un iz de nervozitate. Se tipa, se trantesc lucruri si, cu putin "noroc", se plange. E un spectacol, in toata puterea cuvantului. Singura problema ar fi ca si tu esti bagat in asta, nu poti doar sa asisti din prag. Dupa, in schimb, e liniste si pace. Prea liniste, si facultatea arata ca un complex abandonat. Din cand in cand , cate un student intarziat cara proiecte si alearga dupa profi, in rest liniste. Cele mai evidente urme lasate de sesiune se citesc pe podele, cateva foi de imprimanta, cateva copiute si multe, multe resturi de tigari. Toate zac. Activitatea e reluata in cateva saptamani, cand rezultatele sunt afisate, si atunci e prapad. Tigari fumate pe jumatate, injuraturi rastine si nervi...multi nervi. Acum un an eram si eu pe baricade, sper ca poate anul asta sa fiu departe de zona de atac.

Cum sa iti dai seama ca nu ai dat peste o Pitzi veritabila

Am lasat mesaje sincere si am primit raspunsuri penibile. Am luat la puricat hai5-ul si am lasat cateva "comm-uri", asteptandu-ma, in mod evident, la raspunsuri care sa-mi intareasca convingereile. Toate bune si frumoase pana acum cateva zile, cand mi-am luat-o in barba facand o descoperire senzationala(pt mine), si anume : nu toate pitzi sunt Pitzi. Am comentat ceva pe profilul unei tipe ce promitea multe mesaje ofticate, o tipa cu mana in par, pieptul in fata, in fine, cam tot tacamul. Si tipa asta mi-a raspuns, nu la modul "fAh CE tE dOrE pe ThINe Ce faQ eu" , nici "uitate la tne si dupaia comenteaza de alti nu vezice fata aii!". Ce m-a uimit a fost ca mi-a raspuns fara injuraturi, fara greseli gramaticale, fara acea oftica care se citeste de obicei intr-o replica a unui mesaj mustrator. Am dat peste cineva chiar ok, care, mai apoi, mi-a explicat cum si de ce au fost postate pozele respective. Intradevar, nu toate erau de Pitzi, dar suficiente cat sa-ti dea impresia ca respectiva are ca scop in viata strangerea de comm-uri pe hai5. Se pare ca m-am inselat si ma bucur, dincolo de fatada asta de fetite gomblabile se mai ascund unele fiinte umane dotate cu inteligenta si idealuri. Pacat totusi ca se ascund asa. Ar fi mult mai ok daca am fii cu toti mai sinceri, in comportament si infatisare.
Tot zilele trecute m-am intalnit cu niste prieteni mai vechi, pe care nu i-am mai vazut d-un secol si dupa secolul asta fiecare arata putin mai altfel, fiecare se schimbase intr-un fel, o alta culoare in cap, un alt fel de a tine tigara in mana, alta replica de bun venit. Mi-a parut putin strain locul si totusi ok. Dintre oamenii astia, aproape niciunul nu a fost incantat de acel nou al meu, si totusi asta nu ma afecteaza. Deloc. As fi fost chiar uimita sa-mi fi spus "wow, ce tare!", poate fiindca ii cunosc prea bine, poate fiindca majoritatea oricum nu gusta acel ceva foarte diferit. Dintre toti, o singura persoana a apreciat ceva din gestul meu si a fost o surpriza foarte placuta. Nu era o apreciere a traznaii mele cat o apreciere a faptului ca am facut-o. Si pana la urma de ce nu as face exact acel lucru care pe mine ma multumeste? De ce sa traim dupa etichete, dupa reguli imbacsite, de ce m-as simti eu prost cand cineva se uita dezaprovator la mine? In fond si la urma urmei, fiecare traieste pentru sine. Sau poate numai cei fericiti traiesc pentru sine, restul se chinuie sa multumeasca pe altii.
Mergand pe firul asta, eu fac ce-mi place, pare ipocrizie sa ma iau de o tipa cu masca de sudor pe nas. Si totusi nu e, fiindca eu facand ce vreau, imi dau cu parerea, cum si sudorita e libera sa faca la fel. Diferenta e ca eu stiu si accept din start asta, pe cand ea se oftica si atat. Macar daca s-ar supara ca nu suntem de aceeasi parere, sau daca s-ar simti ofensata de felul in care am spus ce am spus, dar, de obicei, se supara fiindca am avut "tupeul" de a comenta. Singura mea intrebare aici e asta: daca nu vrei sa comenteze oricine, de ce ai mai avea un profil public? Nu ma refer doar la hai5, ci asa, mai general. Daca o tipa imbracata sumar trece pe langa un grup de "masculi feroce" si respectivii isi arata "aprecierea", cu ce drept se simte ofensata tipa? De cata impocrizie sau stupiditate e nevoie pentru a te imbraca vulgar si a comenta apoi ca ceilalti nu te apreciaza, sau ca D-mne Fereste, te agata tipi dubiosi pe strada. Si e valabil pentru 1000 de situatii.