Esse quam videri

Am un prieten deosebit, e chiar foarte tare! Exact genul de care am nevoie, ma asculta cand am pitici, rade cand are de ce si nu numai, bea cu mine cand e de baut, fumam aceleasi tigari, ascultam aceeasi muzica, ma surprinde mereu cu ceva nou, il stiu de ani si ani si tot n-am apucat sa il cunosc. E schimbator, omul, schimbator rau, si nu e mereu acolo. Asta e farmecul lui, apare cand ai nevoie si dispare cand nu mai are cu ce sa te ajute. Uneori, ce-i drept, ii simt lipsa, dar imi trece. L-am auzit ultima oara acum cateva luni si apoi a disparut, credeam ca a plecat si gata, dar zilele astea s-a intors. Nu stie nici el de ce, doar asa, parea ca am nevoie de un prieten.
Pacat totusi ca nu sta niciodata mult, vine, asculta, da sfaturi si dispare. A apucat sa asculte o parte, deci il mai tin putin pe-aici. Abia astept sa ies din starea asta, asa e la fiecare inceput de sezon. O stare de betie si absenta, parca 20 de stari contradictorii de ciocnesc si rezulta asta.
Parca vreau sa plec, ba sa stau, vreau sa rad da' parca nu-mi arde, vreau sa fac ceva nou dar nu am chef sa m-apuc de nimic.