Faceți căutări pe acest blog

duminică, 24 ianuarie 2010

Pastrez o siguranta in faptul ca dainuie

De maine incepe the countdown. Ultima cursa inainte sa spun gata, am intrat in ultimul semestru de facultate. Nu pare mare lucru, dar pentru mine e. Nu m-am gandit niciodata la ce o sa fac dupa, de fapt nu mi-am putut imagina niciodata o lume fara scoala. Da, sunt si am fost o tocilara. I'm a geek, and proud of it! Cand pustimea fugea de la scoala eu abia asteptam sa ma duc. De fugit, fugeam si eu din cand in cand, dar ideea ca e acolo, scoala asta in care sa ma duc si sa ma simt acasa... ideea asta ma facea sa ma simt atat de vie. Si ca un om care iubeste mirosul de carte si caruia ii place sa invete in fiecare zi ceva, o sa-mi lipseasca. Or sa-mi lipseasca si colegii, pe care n-am apucat sa ii cunosc, or sa-mi lipseasca si unii profesori pe care nu am apucat sa ii apreciez la adevarata valoare. Or sa-mi lipseasca si sevaletele astea vechi si rupte, si scaunele tipice de atelier, pe care le-am cunoscut acum 8 ani. Si atelierul asta murdar, prafuit, in care miroase a diluanti si pamant, si el o sa-mi lipseasca. Nu m-am hotarat daca am sa dau masterul mai departe tot aici. Nu stiu inca daca e un "pa pa" de o vara  sau forever. Si ma cam sperie treaba asta, nu ma impac bine cu sfarsiturile. De nici un fel. Mi-a zis odata un prieten ca el, atunci cand a plecat de acasa, din Botosani, nu stia ca nu se mai intoarce. El plecase fara sa stie ca e ultima oara cand o sa-i spuna "acasa". Dupa , au plecat si ai lui. Si orasul ala l-a pierdut pe prietenul meu, fara sa stie niciunul.
M-am obisnuit cu lumea asta si stiu ca nu e asa grav ce e dincolo de peretii astia intre care m-am inchis, dar e asa comod si bine aici.
Maine incepe ultima saptamana din semestru. De maine incep lucrul serios, ca in fiecare an. Pe ultima suta de metri, recuperez ce-am pierdut in cateva luni. Si apoi, dupa examene, o sa-mi dau seama ca s-a cam terminat.
Chiar nu-mi dau seama unde s-au dus anii de studentie.  Parca ieri eram in anul 1 si stateam in Cismigiu si era soare si ne faceam planuri... si ce plaaaanuri. Aveam atatea de facut...trebuia sa fi cucerit 5 lumi pana acum. Nu-mi plac schimbarile, chiar daca stiu ca sunt necesare, chiar daca sunt in bine, chiar daca daca daca. Nu-mi place sa pierd nimic. Nici oameni, nici locuri, nici timpuri. Si evident ca toate se pierd intr-un fel. Doar eu, noi, ramanem cu impresia ca mai pastram ceva. E ca o minciuna dulce si copilaroasa. Pastram doar o siguranta in faptul ca dainuie, nimic nu se pierde si toate raman tocmai fiindca au fost. Ne mintim bine. Frumos. Si asta e mai important.

3 comentarii:

  1. moamaaaa! cu asta m-ai data gata! cind toata lumea fugea de la scoala tu abia asteptai sa te duci! probabil ca si atunci cind se chiulea in msa tu ramineai.
    cite vorbe grele ai auzit la viata ta ( de scolar, adevarat )! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mmmmmmmm....da si eu am fost o tocilara si mai sunt pt cateva luni....si nici mie nu mi vine sa cred ca termin si mi se face frica...putin...


    mi-a placut mult cum ai scris. m am regasit:)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)) @ REBELU. Nu eram o tocilara naspa. Eram omul fun, care chiulea dar caruia ii placea scoala. N-am fost niciodata omul care strica atmosfera. Doar ca am fost putin impotriva curentului, omul caruia ii place scoala, iubeste profii, invata de placere. Dar am avut partea mea de fun. Chiuleam de la materiile care nu-mi placeau si ma duceam la cele care-mi erau dragi. Si nu, nu mi s-a reprosat niciodata nimic de genul asta. :)) De fapt, eram capul rautatiilor :)) Chiar omul care face cele mai ciudate chestii, si totusi a geek. :))

    RăspundețiȘtergere