E satul asta uitat de lume, intre dealuri si raulete. Cand eram mica ma abandonau ai mei acolo cu lunile si eu abia asteptam. Bucurestiul e fad pentru un copil, mai ales un copil care stie sa se joace in tarana. Dimineata fugeam pe maidane, ma cautau la pranz prin vecini si ma aduceau la masa cu forta. Ma jucam toata ziua in copaci, din cand in cand faceam case in nisip, scobeam dovleci si seara, cand soarele abia se mai vedea ne jucam de-a v-ati ascunselea in cimitir. Bunica-mea nu avea casa la tara si stateam sa sora ei, care tot o bunica imi era. Mamaia Ioana si mamaia Licuta, datorita lor am avut copilaria perfecta. Restul copiilor erau pusi la treaba, noi nu; noi, adica eu si frate-miu. Noi doar culegeam boambe pentru tuica si scoteam cateva galeti de apa pe zi. Dar imi placea din cand in cand sa ma bag la munca de tara si ma duceam pe camp sa luam frunze de floarea soarelui pentru rate, sa jumulim buruiana din gradina, sa fac la porumbi sau la carat de paie. De priceput nu m-am priceput niciodata dar am incercat. Pentru mine era fun si ma simteam si bine ajutandu-le pe fete. Acolo esti ruda cu toti si toti stiu cine esti.
Cand ne-am pierdut papusile si locurile din copaci am inceput sa iesim noaptea in sat. Ne adunam la cate-o casa parasita si ascultam muzica la o rabla de casetofon, dar era de ajuns pentru noi. Era perfect, aveam tot ce vroiam, prietenii erau la 2 case distanta, doar frate-miu se credea mai mare si mai tare si ma punea la respect. Ai nostrii l-au lasat pe el sa aibe grija de mine, n-are nici 2 veri in plus fata de mine, dar el se credea stapan. Acum un an am gasit ascuns intr-o odaie un caiet de cand eram mici. Ce era in caietul asta? Tot ce faceam eu, "Azi Livia s-a certat cu mamaie" "Azi Livia n-a venit la masa...n-a scos apa... n-a vrut sa o ajute pe mamaie... etc etc..."
Aveam si vecina nebuna in stanga, si vecina rautacioasa in dreapta, vecina care-si cauta gastele in curtea ta de fiecare data cand aveai pe cineva in vizita.
As putea vorbi despre satul ala ore in sir fara sa ma gandesc la ce sa mai spun. La pranz ne duceam la dig sa ne balacim, ne duceam la cules la sfarsitul verii, furam porumbi de copt, furam coceni din vecini, pepeni si pere, mere acre si struguri de masa. Din cand in cand furam si cate-o gaina.
E satul asta plin de farmec, acum mai putin, dar atunci, atunci era un fel de Eden pentru copii. Case de chirpici si sire de paie, pamant fierbine pe care mergeam desculta si santuri prin care mergeam dupa ploaie.
Tecuci e satul ala am meu si nu numai, al nostru. Ma mai duc si acum, in fiecare vara in casa mea de chirpici. Nu mai sta nimeni acolo acum, curtea nu mai e ingrijita cum era inainte, gradinita de flori e mai salbatica, via e la pamant, dar e tot satul ala, tot casa mea si lego-urile in pod. Casa e acolo unde iti e si inima, si suna a cliseu dar asta e. Casa mea e intr-un satuc uitat de lume, in care drunurile se inunda la ploaie si autobuzele nu intra in sat cand se strica soseaua.

Am zis ca fac si m-am pus pe treaba, incet incet... sa nu ma impiedic si sa-mi rup nasul. M-am apucat de foto, am mai aruncat un ochi prin aparat, am mai aranjat 2 lumini, am facut rost de model, putin photoshop si gata. Nu e mult dar e ceva... Ma fac eu mare, lasa...

Pentru unii visele mor ca niste embrioni nedoriti, inainte sa sa li se ofere o sansa sa arate de ce sunt in stare...

Eram in Kiseleff, intr-un parc de exercitii, pentru copii. O fetita de 11-12 ani, de etnie rroma, nu ca asta ar conta din punct de vedere psihologic sau etic sau mai stiu eu ce, dar conteaza cand e vorba de cultura si educatie...eh, fetita asta se juca pe-acolo. M-a intrebat la un moment dat "Ce faci aici?"
Cu mintea mea de bibilica, gandindu-ma ca e genul ala de copil nesuferit care pune prea multe intrebari si nu cunoaste limita dintre bagacios si vorbaret, i-am raspuns "Tu ce crezi ca fac?" Incercam sa fac pe ironica sperand sa se care repede, ultima tigara a zilei se fumeaza in liniste. Ce mi-a raspun ea m-a facut sa ma simt total nelalocul meu "A aa... ce se face aici?'' Era cocotata pe un pod de echilibru, de antrenament, fie ...important e ca ea mi-a pus o intrebare serioasa iar eu, om ipocrit care se lauda ca nu discrimineaza in nici un fel am interpretat total aiurea.
M-a intrebat apoi ce se face pe un bustean lasat stingher intr-o parte. I-am spus ca nu stiu si spre surprinderea mea s-a dus la panou mi-a aratat instructiunile. "Uite!" Si m-a mai intrebat odata. Am crezut ca glumeste si i-am zis "Pai... citeste!" Ce mi-a raspuns? "Eu nu stiu carte."
Felul in care a spus-o, simplu, fara nici un substrat, fara complicatii ca si cum ar fi fost cel mai banal lucru... Ce viitor poate avea copilul asta? Ce vise are? N-a citit niciodata o poveste si banuiesc ca n-a stat nimeni sa-i citeasca o poveste asa cum trebuie citita o poveste, din moment ce nimeni nu s-a obosit sa o invete macar sa citeasca.
Imi pare aproape inuman sa nu stii sa citesti in secolul in care a stii engleza e o chestie "So what?!", cand la gradinita inveti ce e ala computer. Ea ce face? Se joaca intr-o casa mizera (sunt sigura de asta), are grija de un frate mai mic, vesnic racit si murdar, sta la strada pe scaune de plastic cu ma-sa si tanti Rumegatoarea-de-seminte-alias-fumatoarea-de-Carpati. In cativa ani o sa o ia unu' , un cocalar mai mult ca sigur, care o s-o faca femeie, o sa invete sa spele si sa arunce laturi la canal, sa faca mancare cu ceapa muuuhuhuulta si o sa-si piarda ultima urma de farmec la 25, dupa al 5-lea plod. Dar parca nu e corect. Nu e vina ei ca n-are viitor, nu e vina ei ca nimeni nu i-a dat nici o sansa. N-a apucat sa viseze la cariera, sa planga la moartea caprioarei, sa-si doreasca rochia Cenusaresei. Lucrurile astea sunt un "must have", asa trebuie sa fie , e ceva dat, astia sunt pasii. Trebuie sa mergi la scoala, sa ai emotii la lucrari, sa astepti ca un tamp vacanta mare, sa-ti alegi liceul, sa faci marea schimbare de look, sa ai un crush pe un coleg, sa ai un prof preferat si unul care nu te suporta. Ziua aia perfecta cand termini liceul... Sa-ti storci creierii gandindu-te la ce vrei sa faci, asta, ba asta, ba asta iar, ba nu...dar sa existe sansa de a spune "nu sau da". Ea nu o are. Din vina cui? In mod sigur nu a ei si parca aud miii de raspunsuri "Ma-sa ce pazeste?" Pai daca nici ea n-a avut pasii astia, a cui e vina? De invatat se poate invata si mai tarziu, unii invata singuri, dar e greu sa inveti sa fii om daca nimeni nu te ajuta...

A trecut vara si cum ma asteptam n-am facut nici macar 10% din ce vroiam sa fac,
dar am facut totusi unele lucruri.
Am fost la Sibiu, in cele din urma, auzisem atatea lucruri despre orasul asta.
Mi-a placut, e altceva, e un loc pe gustul me, cu istorie si cladiri vechi si un farmec aparte.
Am fost la tara si a fost mai mult decat ok. Am baut, am fumat, am povestit, am facut gratar la 4 dimineata, ne-a prins o furtuna pe sosea, mi-a intrat tarana in ochi, am retrait o noapte de poveste, ca atunci cand eram mica si ma abandonau ai mei cu lunile acolo. Am ras, am asistat la despartiri, impacari, certuri mici si mari, dar toate amuzante.A fost exact asa cum ma asteptam. Am stat la discutii pe pietre de mormant, aceleasi pe care ma jucam acum 10 ani, ne-am batut cu apa, am chemat ploaia, ne-am copt la soare si ne-am umblut de praf facand curat intr-o casa de chirpici in care n-a mai calcat nimeni de cateva luni.
Am fost la mare, am fost in Vama, am dansat pe plaja, am baut o bere in Stuff, am intrat in mare la 12 noaptea, am ras, m-am ofticat, am bocit, am alergat valuri...ce vaaaluri. Valuri mari cu creasta, fara creasta, valuri pe care le simti inainte sa apara, care te trantesc sau te lovesc de pietre, m-am incalcit in alge, mi-am incretit parul de la atata sare, m-am bronzat, am stat sub umbrela, apoi sub un cort improvizat, am vazut o meduza, am fost la Folk You.
M-au invatat baietii sa joc table si i-am batut, am jucat sah si am cam pierdut, am invatat sa joc poker si am trisat.
Am fost la munte fara sa vreau si mi-au inghetat picioarele in papuci. Ne-am pornit intr-o noapte spre Ploiesti sa vedem o ploaie de stele si am ajuns la Sinaia si de acolo mai sus. Baietii au facut "poze", eu am inghetat pe langa ei, dar mi-a placut. Si am dormit in masina la intoarcere, n-am apucat sa spun "papa, munte, see ya!" Am sa-i spun cu prima ocazie.
Pana la urma nu a fost o vara pustie, dar parca n-am simtit ca am facut multe.
Mi-am pierdut niste prieteni vara asta, sau daca i-am pierdut de tot nu stiu inca, poate ca nu, dar pentru o luna sau mai mult n-au mai fost.
Am castigat alti oameni, cat de castigati sunt nu stiu inca, dar banuiesc ca sunt.
Cat despre planurile mai seriose...n-au prea fost. O sedinta foto, foarte misto, mai mult decat multumitoare, cateva chestii scrise, nu tot atat de "faine", nici un soft nou, nici vechi...
Photoshop-ul se incapataneaza si nu vrea si nu vrea sa lucreze cu mine.
In schimb m-am uitat la seriale... multe seriale. Unele foarte misto, altele mai putin...
Tot a fost o vara lenesa...cred ca vara e lenesa, nu numai noi.

Despre intrunirile de vineri

E vineri. Ca de obicei masinile se strang in parcari ca niste fete de centura. Sunt frumoase, arata bine, isi expun ce au mai bun, dotarile de la "natura" si mai ales inbunatatirile...ihm ihm...
Intrunirile de Club au un scop anume in multe cazuri, nu si in asta. Aici sunt oameni care se intalnesc si stau de vorba, dar un scop in sine nu exista. Tipi, in majoritate, care vin aici fiindca nu au ceva mai bun de facut vineri seara. Vorbesc despre masinile lor, despre piese si inbunatatiri. Nu spun ca nu le place sa vina aici, problema e ca nu prea inteleg eu de ce. Asta ma intriga. Nu ma omor dupa ce se face aici, fiindca nu se prea face nimic concret. Dar parca as veni saptamana de saptamana... stiu, e o contradictie aproape de ipocrizie, dar asta e.
O adunatura de soferi, nu pot sa spun fani Seat fiindca ar fi o minciuna zaharisita.
Le place Seat-ul, sunt sigura de asta, dar le place fiindca ASTA au, nu au fiindca asta le place. Multi si-ar dori alta masina, nu stiu prea multi care sa recunoasca dar sunt sigura ca asa e. Cei cativa care au recunoscut au facut-o calcandu-si pe mandrie.
Nu spun ca e un lucru rau, chiar nu cred ca e, dar parca ar merge putin mai multa dedicatie. E ca si cum m-as duce la intrunirea Clubului Ochi Verzi si eu prefer irisul albastru. M-as duce pentru ca asta am, nu pentru ca asta vreau, si in cazul asta ar fi o loialitate fata de obicei, nu de cauza.
Cam asa imi pare si aici. Daca X isi schimba Seat-ul cu un BMW, mai vine in club...de ce?
Fiindca desi are BMW ii place Seat-ul, ar fi un argument. Bun, pai si atunci de ce si-a luat BMW?
Exemplul asta e relativ, in unele cazuri nu e vorba de un BMW cat despre o Dacie, si atunci situatia e alta. Dar totusi, cati sunt loiali clubului-oameni si cati clubului-idee?
E o ipocrizie sa comentez eu, dat fiind ca mi-am facut aparitia in parcarea asta saptamana de saptamana timp de cateva luni, dar eu imi recunosc statutul de "oaspete". Imi plac masinile asa cum unui bijutier ii plac cartile.
Le vad utilitatea, le apreciez din punct de vedere estetic, inteleg doua boabe si in mare stiu ce e aia o bujie, dar nu ma pasioneaza. Sunt aici doar pentru a-mi petrece timpul cu oameni simpatici, daca maine clubul s-ar schimba in Clubul Anti-Gropi in Bucuresti mi-ar fi indiferent, atata timp cat oamenii ar fii aceiasi. Poate mi-ar placea mai mult, macar as putea sa port o conversatie fara sa ma gandesc din doua in doua minute la un dictionar de mecanica.

19

Azi e 19 si o sa fie o zi aparte. 19 inseamna o strangere de mana si ceva nou. O zi pe marginea unui teren de fotbal, cateva pungi cu nisip de mare, un fular in dungi groase si soare. Asta inseamna 19, asta a insemnat 19 de cativa ani, si m-am obisnuit sa imi aduc aminte de asta. Ca o traditie care sarbatoreste un Peter Pan aparte. Ziua cu soare si fotbal nici macar nu a fost o zi de 19. Dar mie asa imi place sa cred, m-am incapatanat si am lipit 1000 de amintiri de ziua asta, unele chiar au fost atunci, altele au fost mutate de dragul unei idei. Ziua asta are in ea si o catedra, doi prieteni in banca din fata care rad de un copchil cu pistrui si fata rosie, statia de metrou Piata Victoriei, sunt multe multe mici chestii simpatice legate de ziua asta. 19 a fost in fiecare luna. 43 de zile de 19.
Azi e 19 si pentru prima data de mult timp o sa fie ceva aparte tocmai prin faptul ca nu va fi nimic. Azi nu am sa tin cu Peter Pan si parca l-as lasa sa creasca. Nu vreau si nici nu imi e chiar usor dar cred ca e cazul. A fost o traditie de-a mea sa ma bucur o zi pe luna. Asta e tot farmecul jocului, indiferent daca e o zi de @#@#% ziua de 19 iuni-iuli-ce-o fi e salvata de alte zile de 19 de dinaintea ei, unele dintre ele extraordinare. Dar Peter Pan-ul meu a ramas singur si toti oamenii aia din ziua aia de 19 sunt acum fie mari si plicticosi fie s-au pierdut pe drum.

.

“Remember what Bilbo used to say: It's a dangerous business, Frodo, going out your door. You step onto the road, and if you don't keep your feet, there's no knowing where you might be swept off to.”