Esse quam videri

Hai sa va spun o poveste. E scurta, scurta de tot. Doar 5 minute. 15, in cel mai bun caz.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate...
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.