Hai sa va spun o poveste. E scurta, scurta de tot. Doar 5 minute. 15, in cel mai bun caz.
Imagineaza-ti, daca vrei, o camera de baiat. Cu tot tacamul de chestii tipice, o scrumiera pe parchet, o haltera daca vrei, intr-un colt. O masuta mica, un calculator etc etc...n-au importanta aici. Si un pat, ca o mlastina verde. Exact asa. Si acolo stau ei doi, zgribuliti desi nu e frig, si nu fac nimic, doar se tin in brate. Si tac, asculta muzica. Abia se misca, lenes si moale. Un brat se intinde dupa tigara, altul dupa foc. Si stau asa de 10 minute, aproape amortiti. Nu e nici noapte nici zi. Chiar n-are importanta. Am sa va spun, doar de dragul povestii, ca e amiaza. Amiaza fara soare, ca o amiaza atemporala daca se poate...
Scura poveste nu? Si fara rost, fara pic de actiune. Gresit! Ne-am obisnuit prea mult cu PAC-PAC-urile din filme. Trebuie sa ascultam mai multa liniste.

Incercand sa-i arat unui om ca e frumos

Cred ca am ajuns la un punct anume, genul de moment in care te opresti si intorci capul in toate directiile. "Buuun, si acum? Incotro?" Treaba e serioasa, de data asta... ciudat...
Noi, animalele astea pe doua picioare tindem sa fim pesimisti. Vedem mai intai partea proasta a lucrurilor sau partea mai putin buna. Mai putin. Si tot pe asta o tinem minte.
Daca iti spun ca esti un om extraordinar dar uneori ma enervezi tu ai sa ramai cu impresia ca nu te vreau. Paaai, cine e copil acum?
Pornind de la "Totul sau nimic". Acum zeci si sute de ani asa credeam si eu. Totul sau nimic, fara discutie. Doar ca eu vedeam asta de pe malul celalalt. Ori eu sunt Tot ori nu-s deloc. Si nu aveam de gand sa ma multumesc cu mai putin, nici macar cu un extraordinar. Iti dai seama, nu aveam de gand sa ma multumesc nici macar cu un extraordinar! Si mi-a picat fisa la un moment dat... e asa o prostie...
Noi suntem doar oameni,absolut nimic mai mult. Nu exista absolut, nu pentru noi. Sa cauti "Tot-ul" ala intreamna sa cauti exact perfectiunea, sa te intorci la androginul ala ipotetic. Sunt 6 miliarde de oameni, chiar crezi ca e vreo sansa sa castigi?
Noi, ca niste muritori amarati, n-avem voie in partea asta de casa. E o usa mare de fier, si scrie pe ea:Accesul interzis fapturilor fizice. Si cu o nota ironica, e o continuare: Aceasta zona este patrulata si pazita de pisici. Ha ha, pisicile sunt draci, got it?!
E o problema, mai ales cand tu vrei mai mult de la tine. Mai omule, ai nevoie de oameni. Din cand in cand, nu mereu, dar din cand in cand avem nevoie si de oameni. Chiar avem nevoie sa ne pierdem putin in peisaj, dincolo de eul nostru extraordinar sau de perfectiunea ipotetica de care dispunem. Din cand in cand e bine sa fim doar ok. Nu extraordinari, nu genii, nu oameni alesi, ci doar ok. Sunt si zile de-astea. Obisnuieste-te cu ideea, nu ai cum sa fii perfect, fiindca nici ceilalti nu sunt. E partea aia din alchimie, schimbul echivalent. Oamenii sunt egali. De-asta au si defecte, sa ai de unde alege. Dar om perfect n-ai sa gasesti, nici macar perfect pentru tine. Asa ca renunta la ideea de a fi tu insuti perfect. Unii iubesc si pistruii si o fire nervoasa. Aceeasi te vor pentru ceea ce esti, si nu cauta mai mult decat poti sa oferi.

.

Stii starea aia... aia in care iti vine s-o iei pe carari, in sensul bun? Cand esti atat de bine dispus incat te obosesti pe tine. Ba parca te indispui singur...
Nu-mi plac lucrurile care se termina. Clar. Dar se pare ca-mi plac inceputurile. Ciudat, in cazul meu nu se contrazic...aiurea nu? De ce sa pierd o chestie cand pot sa o transform si tot a mea ramane? Am fost un copil rasfatat, oarecum.
Stii starea aia in care esti atat de bine dispus incat nu stii cum sa arati? Dar parca n-ai rade, n-ai spune nici cuvinte mari. Vrei doar asa, sa te faci inteles fara sa faci nimic special. Ieri imi spunea ceva de genul asta. Cred ca am inteles, sau imi place sa cred ca am inteles. Important e ca am tinut minte.
Am asa o stare ciudata, ciudata de tot. Bai, oameni frumosi, am inceput sa va gasesc. Ce bine-mi pare! Habar n-aveti.
Ciudat imi pare ca nu v-ati ascuns asa departe, ba chiar aproape de casa. Foarte aproape chiar. Daca stau sa ma gandesc, e o chestie ciudata... Stiti de ce nu v-am gasit pana acum? Sigur stiti, e mult prea evident. Nici nu m-am obosit sa caut atat de aproape. Cine sa se gandeasca? Serios, cum sa va gasesc la aceeasi masa cu mine, dupa ce v-am cautat ca-n povesti.. peste mari si tari? Eh, dar se pare ca v-ati pitit bine, v-ati jucat bine rolul. Sau cum era varianta cealalta " Ba sunt si eu asa, dar mint bine..."
Buuun, dar acum, ca v-am gasit, ce facem? Ce fac eu cu voi? Si bai, om ciudat, cu tine ce fac? Parca nu ma asteptam la asta si parca m-a surprins putin. Si ce e ciudat e ca parca te vreau si parca-mi e frica. Oamenii sunt prosti, cel putin o parte. Suntem fraieri gramada.
Stam si cersim reactii si cand dam de ele, cand apar fara sa le cerem, ne pierdem cu firea. Sau de fapt nu ne asteptam sa primim ceva. Chiar nu. Si cand ni se da ceea ce cerem, palpabil si indiscutabil acolo ne prefacem in copii fricosi. Pui de iepurasi...  top top hai in viziuna! Suntem fraieri. Gramada.
Iti dai seama ca facem asta in mod constant? Cu banalitati, sentimente sau situatii clare, fara nici un substrat. Ba uneori, uneori e o chestie atat de ciudata... nu numai ca ma astept la un refuz inainte sa pun intrebarea, dar uneori... uneori parca prefer refuzul ala. Parca refuzul ala nu ma obliga la nimic, nu ma obliga moral sa fiu om, sa ajut sau sa spun un cuvant frumos. Si ciudat e ca nu-mi pare rau sa fac asta, doar ca mi-e asa...tarsa sa nu cumva sa se astepte la mai mult si eu sa dau tot ce pot. E partea aia cu dezamagirea. Asta e cel mai urat dintre sentimente.Cel mai amarat. Saraca dezamagire...
Asa si cu oamenii astia. Am gasit cativa, ascunsi bine. Sau de fapt, cred ca nu s-au ascuns deloc, erau doar prea aproape si eu, cu ochiul meu cel mirobolant, focalizam prea departe. Si oamenii mei frumosi, pe care timpul mi i-a aratat frumosi, oamenii aia n-au plecat. Sunt tot ai mei, la fel de frumosi, ba uneori, mai frumosi. Ei stau langa mine si ma pazesc. E bine asa... ca ultimii razboinici pe un camp de lupta, spate in spate. E chiar foarte bine. Daca avem grija unul de altul n-avem cum sa patim nici un rau. Si suntem liberi sa ne uitam in jur si sa gasim ce avem nevoie. Nu asta inseamna prieten?

Fairy tale vs Xena

Am o colega in atelier... o romantica. Odata la cateva luni se indragosteste si de fiecare data el e printul pe musca alba.
Niciodata nu mi-a placut ideea cu printul care vine si salveaza biata fata. Amarata de ea, ea nu e in stare sa-si duca mana la gura asa ca i-o duce el la ceafa. Chmm chmm. Sarmana fata e varza.
Uite ce ne invata astia de la Disney. O fata frumoasa si bogata (nu-mi aduc aminte sa fi spus de Alba ca Zapada ca era si membru Mensa) o sa si-o ia in barba si taman atunci o sa vina si printul blond pe cal balai. Ca deh, pe jos nu poate. In zilele noastre asta s-ar traduce asa: o pitzi frumoasa o sa si-o ia in barba si o sa coboare el, balaiul, dintr-o limuzina alba. In fata la Bamboo.
Varianta numarul doi: ea e saraca lipita pamantului, el.. cu bani... doh( cine a auzit de vreun fecior sarac sa ia fata saraca si sa mai fie si erou?!?!?). Buun, si ea e de-o frumusete rara si el o iubeste sincer. In limbaj civil: ea e o frumusica ce promite multe, el e un baiatu' lu' tata gealat. Are si el limuziiinaa, sac.
Tot din povesti aflam ca ea trebuie sa fie o feminina, sa cante, sa fie ca un cal naravas sau ca un mielusel. Trebuie sa poarte rochii si sa zambeasca frumos. Nimeni nu-i cere chimie sau mai stiu eu ce cultura generala... nooo. Poti sa fi regina si fara, poti sa faci copii reusiti si fara. Plus ca ai un job asigurat: sa fi frumoasa. E si asta o munca... o ...aa... meserie? Tu ce vrei sa fii cand o sa te faci mare? Frumoasa. Hmmm.... Eu am vrut sa ma fac macara...
Trecem peste...
Revin la partea cu printesa si fata sarmana. De ce nu e nicio poveste cu printul adormit si viteaza printesa care se bate cu zmeii? E posibil sa fie, recunosc,doar ca eu nu stiu. Treaba asta m-a obsedat dintotdeauna. Unde Doamne-iarta-ma sunt femeile puternice? O vreau pe Xena inapoi...
Imaginea asta despre iubire distruge tot. E o exagerare care distruge tot farmecul. Pustii astia, inainte sa apuce sa iubeasca isi fac o imagine ca-n filme. Sigur ca fata vrea s-o iei de mana, si sigur vrea o salata si apoi un desert pe care sa-l share-uiti (igienic nu? e prima intalnire). Si cu siguranta, prima noapte impreuna o sa fie ca-n filme: o sa apuci sa faci si baie cu spuma loooz, o cina romantica, dansati pe clasici desculti si mai apucati si masajul timid si restul. Toate intr-o seara.  Ca-n filme. Si daca se poate, si putin slow motion... sa vezi fiecare picatura de sampanie cum se lipeste de pereti. Aha.. si Zuuuperman? Zuperman ce spune?
Asa si viziunea asta despre relatii: femeia vrea sa fie protejata, trebuie sa i se aduca flori in fiecare zi si ea, ca dovada a iubirii mirobolante, iti aduce mancarea pe tava de argint si-ti spala si sosetele.
Sarmana Cenusareasa, ce si-a mai dorit ea sa se intoarca in casa aia amarata dupa ce-a spalat 2 sosete.
Si ca sa inchei inutila mea incercare de a trezi la realitate o lume intreaga (biiine, cativa stiu deja asta...biiine, cativa mai multi): Bai, iti spun sincer: nu-mi plac florile, sa nu care-cumva sa-mi aduci mortaciuni de-astea. Si mai sunt si altele ca mine. Sac!

Pentru prieteni (2)

Prietene, cred ca timpul nostru a fost frumos. Si mai cred c-a meritat. Si mai stii ce? Merita si-acum.
"Si sa ne gandesti pe fiecare in parte. Si sa ne razgandesti."
Fiecare cu piticii lui. Serios. Sa fac legatura: Eram odata in liceu si m-am dus in vizita la o colega. Erau doua fete, lucrau pentru diploma, ca niste intarziate ce erau. Si erau obosite, aveam doar cani murdare de cafea, nu mai iesisera din casa de 3 zile. Cred ca au uitat atunci si ce e aia apa si ce inseamna sa iesi din pijamale. Si cum m-am dus eu la ele sa le verific pulsul, sa le duc o coaja de paine sau mai stiu eu ce... le gasesc razand. Razand de oboseala. Ai vazut vre-un om razand de oboseala? Daca nu...n-ai vazut nimic. Eh, ascultau fetele astea Planeta Moldova, si radeau. Si eu incercam sa-mi chinui neuronii si sa ma prind de partea amuzanta. Si nu m-am prins. Abia tarziiiu tarziu de tot mi-a picat fisa: nu era nimic amuzant. Absolut deloc. Oamenii astia radeau fiindca erau beti, de oboseala. Daaa, o urma de fun era, dar nu asta ii facea sa rada.
Eram intr-o zi la Mogosoaia, era cald, soare, si destul de pustiu. Am alergat 10 minute si-am gafait alte 20. Am incercat sa invat exercitii de "relaxare" si nu mi-a iesit. M-am enervat. Pana la urma am reusit sa stricam un aparat foto ( e si acum un mister), am mai reusit sa adunam o zi in care sa ne simtim bine impreuna. O zi in care eram noi, trei oameni si 7 caini si nimeni nu avea nicio problema. Si era cald, era bine. Vara. Si o gradina frumoasa.
Acum ceva timp eram down si m-a sunat un om si mi-a zis "hug"? Si a venit omul asta si m-a ascultat cu toate problemele mele, mici si mari, reale sau doar exagerari. Si am primit partea mea de hug, si incurajarile de care aveam nevoie. Nimic mai mult si absolut nimic mai putin.
Sunt unii oameni pe care-i stiu de cand eram un copchil murdar de tarana pana la coate. Toti eram asa atunci. Si alergam desculta sau cu papuci de guma. Cine stie papucii de guma? Aia da papuci... Eram eu cu oamenii astia si dormeam in poiana, rezemati de fantana, cu patura sub noi si o alta peste. Ghemotoci. Si ne trezeam dimineata si nu stiam de unde s-apucam ziua, si era nici lumina, nici intuneric. Doar dimineata devreme si frig in oase. Si seara, inainte sa adormim, noi si tantarii, ne uitam la stele si numaram avioanele. Eram mici si prosti, da' era asa frumos...
Prietene, cred ca ne-a fost bine pana aici. Chiar foarte bine. Sunt un om bogat, clar. Sunt un om foarte bogat, doar asa...n-am nevoie de bani. Renunt si la tigari si la Cola. Te am pe tine.

Pentru prieteni

Are o prietena de-a mea, pe blog, un citat. Marin Sorescu: Paracliserul. Si suna asa : „Şi să ne gândeşti pe fiecare în parte de la început. Şi să ne răzgândeşti de la început. Şi nici să nu ne mai faci! Şi să ne laşi în pace! - (Ţipând.) Să ne laşi în pace, Doamne!”... „- (Meditând.) Muribunzii ar putea, cu ultima suflare, să-nvârtă nişte roţi atât de puternice, încât să scoată pământul din zona noastră nenorocită. Numai că nu le dă prin gând să sufle toţi odată. Murim dezorganizat, asta e.” „- (Curios.) Se poate suferi şi în afara iadului? S-a dat drumul? S-a generalizat?” "Si acuma stau in fata Ta si te intreb : Ce mai faci Doamne? Ce-ti mai fac icoanele?" 
Incercam sa inteleg asta la un moment dat si n-am reusit. Ma depasea chestia asta. Toata treaba, fiecare cuvant separat si toate la un loc.
M-am intalnit azi cu ea si am incercat sa vorbim de moralitate. Nu, nu teorie ci aplicata. Si mi-am adus aminte de blogul ei si de citatul asta. Si deodata parca l-am inteles altfel. Putin mai mult. Nu de tot, nu pot inca. Poate, pana la urma...
Acum cateva zile il citeam si incercam sa ma fac pe mine sa inteleg. A iesit, cat de cat. Azi am inteles putin mai multe, maine, daca am noroc...poate inca putin. Inca doua cuvinte. Nu cer mai mult. Invat sa am rabdare cu mine. Pana la urma am sa ajung acolo, nu ma mai grabesc.
Vorbind de moralitate si de greseli, azi am gresit fata de un om la care tin. Si ieri la fel. La fel in toate zilele din ultimele doua saptamani. Pentru ce? Nu stiu inca, serios. E doar o chestie prin care trec acum. Si vorbind cu omul asta azi, m-a intrebat: merita? Si nu cred ca i-am dat un raspuns clar. Merita sa risti sa pierzi un om important pentru un lucru de care nu esti sigur? Merita? Nu, clar. Nu merita. Sper doar ca omul asta, fata de care gresesc, sa fie mai cu cap decat mine si sa vada lucrurile mai detasat. Fiecare greseste, de cele mai multe ori gresim fata de oamenii astia pe care ii iubim mai mult.
Tu, cand ai sa citesti ce-ti scriu eu, sa stii. N-am sa pun niciodata nimic inaintea ta, fiindca tu, omule, nu mi-ai facut decat bine. Si pana la urma, faptul ca mi-ai fost varianta cea noua si feminina a prietenului grec e cel mai important. Si trebuie, trebuie sa ramai asa pana la capat. Scoala aia nu se face singura, si nici ideea nu e fara tine.Si omule, tu stii, in toata inteligenta ta, fiindca stii ca esti un om inteligent...tu, tu  stii ce pretentii sa ai de la un copil care se arunca-nainte.

"Trenduri" care merita distruse

Am gasit la un moment dat pe Sfantul Google, o chestie foarte misto. Trenduri care trebuie sa dispara in anul asta nou. Buuun, hai sa le adunam. Incep cu ce am gasit acolo si adaug de la mine ce mai gasesc. Desigur, poate fi si o leapsa daca cineva vrea.
1- Trupele obosite care se incapataneaza sa se agate de fostul succes. It is over! Obisnuieste-te cu ideea. Sunt mule afara, avem si noi cateva pe-aici.
2-Cine nu stie ce-s aia uggs n-a pierdut nimic. Sunt incaltarile alea oarecum inutile, ca niste sosete de iarna de purtat pe afara. Si partea care deranjeaza cel mai mult e ca multe le poarta cu fuste de vara si bluze tot de-acolo. Cum sa stai cu picioarele in blana cand transpiri in tricou? Huh? Huh?Eeee, ce stiu eu? Arta cere sacrificii.
3-Cocalaaariii. Minunati cocalarus retardus si mister muscholo ipocritus sunt unele dintre speciile cele mai nesuferite. Urati de la natura, insuportabili ca oameni, acestia nu fac altceva decat sa ne faca ochii sa sangereze, nasul sa se autodistruga si creierul sa fiarba. De ce? Pai, poate ca-s rea, da' a vazut cineva vre-un gealat imbracat in gigolo italiano, cu "fah" in gura si p*&a la fel  si care sa fie si destul de destept?
4-Twilight. N-am vazut filmul, de ce? Fiindca nu-s masochista si nu vreau sa visez  urat. Dar toata chestia asta ma depaseste. Ce-i cu marele tam tam? Care e faza? E doar un film prost, nimic mai mult...hai sa trecem peste...
5-FML: pentru cei care nu stiu despre ce e vorba. E un site destul de funny, plin cu intamplari de genul Fir-ar, am comis-o. (varianta cenzurata). Pana aici totul ok, nu? Buuuun, problema e ca a degenerat in ceva mai lame. Cum? Simplu: daca la inceput erau chestii la care ziceai WTFFFFFFF acum au ajuns sa fie ceva mai chill. Eh...  Oamenilor le place sa  se planga, sa isi planga de mila. Pff, deja FLM mi-am rupt o unghiuta....
6- Emisiunile penibile de la TV. E suficient sa enumar categorii: agatatul la tv in "emisiune", schimbatul familiilor si bagatul nasului acolo unde nu ai treaba, uuuu... mai sunt si alea cu inselatul? Nu m-am mai uitat de cateva luni, deci nu mai cunosc peisajul, dar banuiesc ca prostul gust e tot la el acasa la TV.
7-EMOs. Prea mult pentru mine. Adica, ok...funny primii doi ani... dar gata. O singura chestie mi se mai pare "amuzanta". A vazut cineva emo mai mare de 18 ani? Nu. De ce? Fiindca pana la 18 ori se sinucid ori le trece.
8-Ochelarii de soare au o utiliate a lor, dincolo de faptul ca arata bine. Nu noaptea in cluburi, nu intr-o zi fara soare si nu in casa. Atunci sunt pur si simplu penibili. Plus ca toata gloata poarta acelari model...bleah
9-Grupurile si invitatiile de pe Facebook, hi5 si Netlog. (etc) Cu totii stim ca sunt nesuferite, inutile. Ca niste mass-uri pe mess. Putem sa ne lipsim...
10-Oja loooz sau looosiu-looz sau olaaanj-lozaliu. Daca mai var o unghiuta in vreo culoare de-asta am sa vomit. Ca sa nu mai spun de rujurile care se asorteaza... Uh,habar n-am cum am rezistat fara... dar sunt sigura ca am sa rezist in continuare. HA ha
11- Frizura aia cu bretonul prins stupid ca un mot in varful capului. La origini era ok, dar nu nu nu nu si nu. Ori imprumuti o chestie bine, ori te lasi, dar nu furi pe jumatate. Motul ala, asa cum e purtat de turma, e oribil. Din categoria NU NU NU NU NU NU NU
12-Tendinta de a fi artist. Toti vor sa faca arta, toti stiu sa cante, toti fac design... nu. Nu oricine stie sa scrie poezie, nu oricine stie sa manzgaleasca o foaie e artist, nu oricine stie sa deseneze o haina e dizainar. Ok? Ok? Serios acum... Inteleg ca toate chestiile astea sunt subiective, dar na... niste criterii au si ele...
13-Poze funny pe mail. Am avut 3 zile fara net. Verific mail-ul in sfarsit: 43. 20 numai "chestii funny". Varianta mass-ului pe mail. NU mai vrem.

Ciudata treaba asta cu oamenii

Ciudata treaba asta cu oamenii. Cum sa-i cunosti si ce sa faci cu ei dupa ce-i ai... si partea mai mai...cum sa renunti la ei. Eh, la un moment dat mi se pusese pata si am zis ca-mi las balta toti oamenii mei si ma duc in lume...sa caut frunze si furnici. Mi s-a luat si de asta. Nu ma mai duc nicaieri.
M-am intalnit cu un vechi prieten. Prieten cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Si ce ciudat si strain imi parea omul asta acum... si parca tot el era si parca tot apropiat. Era o chestie cu "vine parca se duce". Cam asa si eu. Ma uitam azi la el, acelasi om pe care-l cunosteam acum 2 ani, dar altul. Si l-am vazut pe omul asta in 100 de ipostaze, si l-am cunoscut exact asa cum era. Fara nimic fals, fara perdele, fara praf. Si azi...azi omul asta mi-a parut altfel. E clar ca amandoi ne-am schimbat si e clar ca timpul asta nenorocit le schimba pe toate si e clar ca e o chestie normala... dar totusi. Era omul asta, un om cu totul special. De ce? Fiindca avea asa, o moralitate a lui. Si cel de acum nu o mai are. Pacat. Tocmai asta era punctul forte. Faptul ca e un om destept si intelege anumite lucruri. La un alt nivel. Azi lucrurile nu mai stau la locul lor, omul asta e la fel de destept, la fel de frumos dar altfel, parca mai putin fericit. E praf, e clar. Din cand in cand trebuie sa ne aducem aminte sa ne stergem de praf. Si o sa fim sclipiciosi ca in reclamele cu Pronto..uuuu, ce mistoooo. Abia astept. Eu imi iau cu mere...merg la sigur.
Revenind la praf si la cum sa-l dam jos. Propun masuri radicale: se ia una bucata sinceritate usturatoare, doua kg de chef de viata si putin adevar. Doar putin, mai mult n-avem voie, complicam situatia prea mult. Si musai, dar musai sa luam si ceva intelegere, cat mai multa. Si le amestecam pe toate astea la un loc si ne stergem cu ce iese, ok? Si strangem praful asta intr-un colt sau si mai bine, il bagam intr-o cutie si scriem mare de toooot: asa nu. Dar nu-l aruncam, clar. Are si el rostul lui, ca si furniciile din atelier.
Spor la treaba!

Vineri/Sambata(examen de specialitate)

Vineri: Aceeasi atmosfera care a impanzit atelierul toata saptamana. Lucrurile incep totusi sa se aseze, e mai fun, mai chill. Se bea bere si e mult fum si intre doua schimburi de replici se lucreaza. Cateva tuse odata, nu mult...sa nu fie socul prea mare. E chiar simpatica treaba, daca ar tine mai mult ar fi si mai bine... asa, abia ne prindem de cum sta treaba si se si termina. Inainte sa apuce sa fie. Eh, nu-i nimic. Mai e timp...
Sambata. Ajuns tarziu la atelier. E deja 4 cand ma apuc de treaba...asta e... se mai intampla... Cam aceeasi oameni, cam acelasi lucru. Singurul lucru nou? E sambata... starea de lene se weekend... nu si pentru intarziatii de la CSM. Pe seara colegii se cara acasa sau prin camine. Altii duc starea asta mai departe, toata noaptea. Interesanta noapte, de altfel...

joi(examen de specialitate)

Dupa cateva zile apele se linistesc, prezenta scade. Am ajuns la atelier dupa 2, zi de recuperat somnul. Atelierul aproape gol. Cativa oameni isi anuntasera prezenta...n-au aparut. Liniste si pace, 5-6 insi lucreaza in liniste. Nimeni nu mai are chef azi, nimeni nu mai are chef de vorba, nici de munca. La masa metalului sunt doi si lucreaza in liniste. Ceramica e acolo, pe cai. In numar rezonabil. 3 fete lucreaza tacticos. Eu, singurul sticlar. Incet incet se strang lucrurile si atelierul se goleste. Pe la 7 raman singura cu un coleg de la master. Lucram la ipsos. Ultima zi de mizerie, sper eu. Am terminat treaba, am 10 negative, curatate si aproape uscate. Duminica dimineata ma duc la scoala, torn sticla...sper sa fie ok. Revin...e 7 si ceva, e liniste si doar 4Non Blondes, din cand in cand. Mai apare un coleg ratacit. Ramane. Am cu cine-mi pierde timpul intre doua turnari. E ok.
Asa a fost azi, cineva vine, sta 10 minute, pleaca. Peste o ora un altul ii ia locul. E forfota doar ca nu-ti dai seama. Azi a fost o zi atipica, prea linistita si prea putini oameni. Si tot la 10 jumatate am plecat. E deja obisnuinta. Vreau sa raman peste noapte in atelier. Sa termin treaba...

Miercuri(examen de specialitate)

Ora 9 si imi suna telefonul. Colega mea ma intreaba daca azi avem examen...cred ca 9 era ceasul. Aveam si examen. De ajuns am ajuns, de dat nu l-am dat. Vineri. Tine-mi pumnii. Treaba in atelier. Iar pamant, iar ipsos. Dar gata. Am terminat partea murdara, acum trec la  curatat. Maine curat si curat si curat pamant din forme si tot maine imi fac si lucrarea de examen. Soooo, maine iau si creionul in mana, renunt la munca de santier pentru o ora-doua. Abia astept. Macar am sa pot sa stau linistita, fara praf si fara maini ude. Sper. Daca am noroc.
Atmosfera de atelier: se lucreaza, in 10 insi cel mult. Noi astia codasi lucram, restul...restul pauza. Si cum eu sunt cu ipsosul in mana, colega de la ceramica viseaza gresie, metalistii cu ale lor. De fapt, suntem vreo 5-6 intarziati. Pe seara ne strangem mai multi, cam aceeasi cu foarte mici exceptii. Si azi, ca si aseara s-a lasat cu un pahar si vorba multa. Pana se intareste ipsosul..aha. Si pana se intareste el noi uitam ca exista, si iar e 9 si iar am pierdut o ora degeaba si iar se face 10 jumatate si iar trebuie sa plecam si iar ne uitam cu mila la ce nu am apucat sa terminam...e si maine o zi. Pepsi(spre dezamagirea mea), pate si paine rupta. Si fum. Si muzica. Si praf. Si miros de lut. Si parca-mi place. Si parca nu-mi place. Pana Duminica mai am timp sa-mi dau seama. Si tot pana atunci trebuie sa terminam treaba, sa lipim ce e de lipit, de terminat ultima lucrare, ultima tusa, de pus pe pereti si pe mese (pe care va trebui sa le gasim mai intai). Ah, si daca se poate....numai daca se poate... ar trebui sa nu se bata nimeni. Asta e o provocare. Tensiuni apar, clar. Cu fiecare zi se aduna mai multe lucruri marunte. Chichite. N-am inteles niciodata si poate nici n-am sa inteleg, de ce oamenii astia nu se pot intelege ?? Bun, eu sunt negru si ascult Guns, tu esti verde si esti topit dupa Cat Empire...care e problema? Una tu, una eu. PAX. Tu faci o chestie, eu alta. Hai sa ne ajutam intre noi, sau macar sa ne toleram. Hai bai oamenilor sa ne acceptam asa cum suntem. Verzi, urati si uneori egoisti. Asta e ...hai sa vedem ce e de vazut, sa acceptam si sa trecem peste. Daaar nooooo,  trebuie sa stati inchisi in gaura voastra de scorbura si sa fiti acizi. Bai, serios...nu e bine. Tot tu pierzi...tot voi.

Marti( examen de specialitate)

A doua zi de atelier. Si cum am ajuns am picat in starea aia de buuuuun, si acum ce? Si am ajuns eu in atelier, ca un om intarziat ce sunt, mult prea tarziu. Tarziu pentru dimineata, timp nu am in ore, doar in zile masor saptamana asta. Si am pornit pe cearta fiindca cineva a indraznit sa-mi atinga nush ce lucrare inceputa si m-am calmat cum m-am pornit. Repede si fara rost. Si de lucrat am lucrat, si de stat degeaba am stat. Am mainile pline de ipsos, miros a fum si in urechi inca imi suna muzica de grup. Si un pahar mic de ceva... o bautura buna cand esti fun si vrei sa razi. N-am prea ras, in schimb m-am amuzat. Am lucrat la niste pozitive in lut, am facut si negative in ipsos. Maine, daca am noroc scot pozitivele finale in sticla. Proiectul meu e simplu: cateva oase, desenate oarecum stangaci, recunosc, si cateva fasii de sticla colorata. Per total pare simplu, dar sa vad eu ce si cum leg. UUUUhuuuu, sa vad atunci. Ah, si maine trebuie sa-mi faci si lucrarea de examen, ce fac acum e cu totul altceva. Si maine am si examen, parca. Parca... Eh, si uite cum stam noi, copii studiosi, pana la 10:30 la atelier, cu muzica si Cola si fum si lut si ipsos si gresie si 1000 de prafuri si 1000 de materiale. Si culmea e ca se lucreaza. Am bocancii albi de praf, mainile crapate, sunt carunta dar parca, intr-un fel, destul de multumita. E fun. Termin semestrul asta si imi place. Sunt si parti bune si rele, in mod evident. Da' e fuuuun, da' parca nu e. Eh, e ditamai filosofia aici. Iti dai seama, baga 15 insi, fiecare cu vederile lui si partea lui de narcisism, intr-o sala. Si pune-i sa interactioneze. 15 venim. 20 si ceva suntem in total. Si chestia asta, forfota asta e in fiecare atelier. Fiecare sala e la fel. Oameni care n-au interactionat pana acum se chinuie sa se inteleaga. E chiar amuzant, serios.  Ba parca-mi pare rau ca nu e asa de fiecare data. Nu se lucreaza de zor, dar misca. Nu suntem toti bine dispusi, dar cativa suntem. Nu toti vin, dar cativa apar. Si parca-mi place cand am de lucru si e stresul asta cu timpul. Uiti sa stai degeaba.

Luni (examen de specialitate)

Exact ca anul trecut atelierul se umple de furnici. Si furnicile astea isi fac de lucru de dimineata pana seara. Dar ce lucru?! Nici nu stii... Habar n-ai... Pacat. E prima zi din saptamana de atelier. O saptamana de examen de "specialitate". Pfff, ce se mai lucreaaazaaa. Cu zor. Serios. Si cu si fara, sa fiu sincera. Si noi, astia care ne-am uitat cum trec zilele si ne-am intrebat pana ieri, de ce???... noi lucram. Recuperam. De zor. Cum asa? Pai sa vezi: vii la atelier, te instalezi si te apuci de ale tale, dupa caz. O tigara, un chat mic, te pui la punct cu 2-3 chestii, bei un pahar de apa si apoi pe cai! Si te fastacesti cu ce sa faci, cum sa pui, unde? cat? Chestii de-astea fara o importanta anume. Te duci la cuptor si-ti recuperezi munca de saptamana trecuta, sau la ipsos, sau pe unde ai lasat tu urme. Apoi... apoi te pui pe treaba. Dupa caz: mai finisezi ceva, faci o mica gravura, mai repari un ciob, dai o tusa, faci o lucrare... Prostii... Apoi , da, iar apoi... iei o pauza si te apuci de altceva. Variezi, sa nu cumva sa te plictisesti. Pana la urma tot ai sa-ti smulgi parul din cap, dar macar sa amani momentul. Si cum amani tu inevitabilul mai faci ceva. Culmea, din cand in cand mai si iese! Bafta ta! Felicitari! Esti un norocos.
Eu am mainile uscate, praf de sticla in par si lut sub unghii. Asa am ajuns azi acasa. Exact asa. Si daca s-a uitat cineva dubios la mine in masina...asta e. Tu n-ai vazut artist in timpul liber? Tot "artist" ramane. Adica tot cu ale lui.
Pamantul nu iese din piele usor, sa stii. Nici culoarea. Si uneori, tocmai asta ii da frumusetea. Serios. E ca si Ion si sarutatul ogorului. Unii oameni iubesc pamantul, pe altii pamantul ii iubeste. Uneori, in unele cazuri extrem, dar extrem de fericite, treaba asta e reciproca. Atunci apar lucruri frumoase. E clar ca tot ce visam noi astia pagubiti, astia care tragem acum de noi si ne taram la treburi... e clar ca visam timp si apa calda si o masa mare si bogata. Timp fiindca de asta avem nevoie, apa calda ca sa fim iar oameni si masa, masa e pentru sfarsit. Sa merite. Si daca se poate, si un masaj sanatos dupa. Si un pat moale, un film bun si o vacanta la munte... deja exagerez. E clar. Am inhalat prea mult var azi.
Tot azi am vazut ca avem animale de casa, in atelier. Sunt asa simpatice si dragute... mai ales fiindca nu cer nimic, se multumesc cu putin. Ba chiar foarte putin. Oameni buni, ne-au invadat furniciile. Dar nu-i nimic. Maine le punem si nume si le luam in spatiu in mod oficial. Trimit invitatii la zilele de nastere, promit.