Am uitat sa scriu si am uitat pentru ce scriam inainte. M-am gasit pe mine cand am plecat sa ma pierd.
Intre cruci si randuri de porumb am gasit o biserica, sau m-a gasit ea pe mine. E biserica mea, singura in care cred, fiindca eu am cladit-o . Sunt tuse si sunt tusele mele, e var si e varul pe care l-am strans in pumn, miroase a ud si a rece si le-am simtit pe amandoua in plamani. I-am ajutat sa picteze o biserica, am pus culoare pe pereti, am ingrijit de alburi si-am calcat in altar. Am ascultat 3 zile vant si atat, si alte trei am citit cruci. Am vazut orizontul in fiecare si mi-am adus aminte de ce mi-a lipsit. Am vazut Sfintii iesind din perete,si in jur, culoare; am auzit clopotul dimineata si tot praful a fost luat de sunet. Azi imi e bine.
Pe tine sa nu te pierzi (suflete), in rest, toate pot fi recladite. Chiar si o biserica.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
simt nevoia sa te imbratisez, copile:)
RăspundețiȘtergerecata dreptate ai!
RăspundețiȘtergerepastraza-ti sufletul curat si constiinta limpede!
ganduri alese!
Si cand o sa pleci, nici nu o sa mai tii minte. Pariu?
RăspundețiȘtergerePariu. Pe 3 suturi pe mail.
RăspundețiȘtergere