Pentru prieteni 3. Printre scoici sparte si carbuni arsi, mi-am gasit toate raspunsurile

Bai, stii cum e sa iubesti pana doare? Daca n-ai facut asta, n-ai facut nimic. Sa iubesti un om cu toata fiinta, pana-ti iese sufletul prin piele, pana simti ca nu mai poti si-ti vise sa te ascunzi cu totul in nisip. Ai idee? Ai idee cum e sa iubesti si sa nu astepti nimic in schimb, si sa vrei doar ca un celalalt ipotetic sa fie fericit? Asta e singurul fel in care sentimentul ramane, transformat, mega transformat.Dar cand ai ajuns sa-ti doresti fericirea lui si nimic altceva, atunci ai sa-ti dai seama ca-l iubesti. Nu fara urma de egoism, fiindca undeva egoismul asta e ca o buruiana. Indiferent de ce-l face pe omul ala fericit, indiferent de cat rau iti faci tie, sa-l iubesti inseamna sa-l lasi sa fie fericit. Si el, omul asta, daca te iubeste n-o sa te lase sa sacrifici nimic. E ca o batalie intre care iubeste mai mult, niciodata balanta n-o sa fie dreapta, absolut niciodata. Dar tu, iubind ai sa castigi mai multe. Bai, o sa te doara ca naiba, o sa-ti smulgi parul din cap si-ai sa-l lipesti la loc cu superglue daca asta il face pe ala fericit. Sa te vada cu par.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
 Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.