Za 9

(1) Fine: This is the word women use to end an argument when they think they are right and you need to shut up.
(2) Five Minutes: If she is getting dressed, this means a half an hour. Five minutes is only five minutes if you have just been given five more minutes to watch the game before helping around the house.
(3) Nothing: This is the calm before the storm. This means something, and you should be on your toes. Arguments that begin with nothing usually end in fine.
(4) Go Ahead: This is a dare, not permission. Don’t Do It!
(5) Loud Sigh: This is actually a word, but is a non-verbal statement often misunderstood by men. A loud sigh means she thinks you are an idiot and wonders why she is wasting her time standing here and arguing with you about nothing. (Refer back to # 3 for the meaning of nothing.)
(6) That’s Okay: This is one of the most dangerous statements a women can make to a man. That’s okay means she wants to think long and hard before deciding how and when you will pay for your mistake.
(7) Thanks: A woman is thanking you, do not question, or faint. Just say you’re welcome. (I want to add in a clause here – This is true, unless she says ‘Thanks a lot’ – that is PURE sarcasm and she is not thanking you at all. DO NOT say ‘you’re welcome’ . that will bring on a ‘whatever’).
(8) Whatever: Is a woman’s way of saying take a hike!

(9) Don’t worry about it, I got it: Another dangerous statement, meaning this is something that a woman has told a man to do several times, but is now doing it herself. This will later result in a man asking ‘What’s wrong?’ For the woman’s response refer to # 3.

  Aici originalul.

Facusem o boacana si stiam. Am un talent uimitor cand e vorba de a da cu bata-n balta, recunosc. Sunt, la capitolul asta, un supraom.
Am facut o greseala, dar nu mi-am dat seama pana nu i-am auzit vocea "Tu nu esti acasa?". Nu, nu eram. Am ajuns pana la usa si atat. N-am apucat sa intru.
Am ajuns apoi, cu un taxi, la ceea ce credeam eu ca o sa fie un refugiu. Abia cand i-am vazut privirea mi-am dat seama ca de data asta, am depasit o limita. N-a vrut sa vorbeasca cu mine, nici sa-i spun ce s-a intamplat n-a vrut.
Omul asta nu ma vroia acolo dar nici nu ma lasa sa plec, in noaptea aia am distrus o idee. Imi pare rau. Ca n-am fost acasa. Si pentru restul.
De obicei, eu sunt omul nervos care la 3 se supara, sare garduri, tranteste usi si distruge ce-apuca. Ma uit la el cum incearca sa doarma, stiu ca e obosit, ca a avut o zi lunga, si stiu ca eu sunt de vina. Parca s-a izbit ceva la un moment dat, parca. Eram nervoasa si n-apucasem sa-mi termin proiectul pentru a doua zi. Nici nu l-am mai terminat. Liniste, tensiune si din cand in cand cate-un @#$%$%%^ #$$%^^^&^## ##$^^&&. " Bai, tu iti dai seama ce mi-ai facut?!?!?"
Vrei sa plec? "Nu."
N-am plecat.
Stiu ca eram putin fericita, putin de tot. Bai, era prima oara cand vedeam sub masca aia de om super sigur pe sine, care n-are nevoie de iubire sau prostii de-astea. Bai, poti sa fi dezamagit numai daca iti pasa, si te doare tot atunci. Ciudat moment.
Am plecat impreuna, dimineata. Abia-mi vorbea si treaba nu era deloc frumoasa. Dupa 3 ore, nimic nu se schimba. Cutite peste tot. Dupa 3 ore si 4 minute, sunt chemata in alta sala. Imi strang lucrurile si ma grabesc sa ies. Ma trezesc cu omul asta in fata, imi prinde mana, imi saruta obrazul si-mi spune " te astept, da?"
Cand si ce s-a schimbat? Am aflat tarziu dupa.

Am dat peste un post cu reguli de blogger. Cele 10 porunci adaptate. Era una cu "sa nu fi hater". Buuun asa. Hai sa incercam sa nu fim, cu accent pe "sa incercam".
N-am sa-mi cer scuze daca supar pe cineva, intentia mea nu e nici sa jignesc, nici sa schimb lumea. Dar daca pe alocuri unul sau altul se simte lovit, n-am decat sa-l iau ca pe o victima inevitabila. 
Hai sa va spun ce nu-mi place mie la orasul asta: bucurestenii ingamfati. Astia care stau la 1am in spatele blocului si asculta manele la telefon si se cred ei insisi mari cantareti de muzica lautareasca. Nu-mi plac cocalarii nascuti cu "@#$%" in gura, nici indivizii frustrati care dau palme pe fund sau striga "hei, papushe, vrei sa..." Nu-mi plac cocalaresele care rumega ciunga in metrou si-si injura copii de 3 ani fiindca ele nu sunt in stare sa fie mame. Nu-mi plac oamenii care se uita la un amarat si se prefac ca nu-i vad sangele de pe fata. Nu-mi plac parintii copiilor care batjocoresc, nici faptul ca la 2 dimineata nu pot sa ma plimb pe orice strada. Mi se par stupizi soferii care-ti inchid usile in nas si se cred mari zmei. Nu-mi place sa ma duc in A,B,C locuri din cauza unor indivizi care au impresia ca trebuie sa porti mini si tocuri cui ca sa fii femeie.
Nu-mi plac nici tatele care arunca laturi de la etajul 4, nici tatele care arunca cojile de ceapa pe geam. 
Imi sunt dragi, in schimb, oameni care hranesc pescarusii, care ies primavara la curatenie, oamenii care-ti inting o mana cand pici pe gheata. Astia care isi duc copii dimineata la scoala si seara in parc si nu injura si nu distrug nimic. Ii apreciez pe oamenii care spun ca "ai ochi frumosi" nu ca "esti buna". Oamenii astia oameni, fara apucaturi de cuceritori de mahala, ei sunt cei care merita sa fie aici. Nu inteleg de ce te-ascunzi in spatele unui statut de "bucurestean" si iei personal orice critica adusa orasului mama. N-am sa cred ca nu ti s-a urat niciodata de el, ca n-ai vrut sa-l parasesti nici macar pentru o zi, pentru simplul fapt ca nu-l mai suporti. Daca n-ai simtit nevoia sa fugi inseamna ca nu i-ai cunoscut toate colturile.

Dor de orizont si liniste

Am spus asta de n-spe ori: sunt un om norocos. Sa-ti spun si de ce. 
Am avut noroc acum multi ani cand un om pe care abia-l vazusem de 3 ori s-a asezat cu mine in banca si n-a mai vrut sa plece. Si a ramas lipit omul asta si nu s-a dezlipit niciodata.  Si cu putin noroc, o sa ramana in banca asta, a mea, pana la capat, oricare ar fi ala.
Omul asta a devenit in timp un fel de icoana, nu cum e Kaos pentru unii, nu ca un id de mess sau ca un blog.
Omul asta e facut din carne si oase, idei si principii, omul asta m-a tinut de mana cand m-am dus la fund, a ras cand am ras eu, m-a certat cand trebuia sa ma certe cineva, a ramasa acolo, in spatele meu, cand altii n-au avut curaj sa o faca. Omul asta, verde si cu picioare radacini, e o parte din mine. Sunt unde sunt datorita lui, cunosc ce cunosc prin el, iubesc parul verde pentru el. Oamenii cu nuanta asta de verde, sunt putini. Pretuieste-i cat inca mai sunt, fiindca la un moment dat ai sa-ti dai seama ca merita si ti-ai luat teapa.
 
Am tunat zile in sir ca vreau sa vad orizontul. Bai, stii cum e sa-ti fie dor de linia aia in care pamantul se pierde? Stii dorul ala de orizont? Bai, te macina, te distruge, e ca o foame de care nu scapi. Ti se face dor si ai nevoie, la modul cel mai propiu, de orizont. De-asta am fugit la mare. Nu m-am dus acolo pentru bere, nici pentru muzica pe care o gasesc si pe Lipscani. Nici pentru oamenii pe care ii gasesc la Arte sau pe treptele TNB-ului. M-am dus pentru orizont, pentru sare si nisip. Si mi-am incarcat bateriile. Tu, om de Bucuresti, indoctrinat si limitat si complexat si etc etc.... n-ai cum sa intelegi asta. Io nu ma duc in Mamaia (nu ma mai duc, de cand am inceput sa calatoresc singura cu trenul), nu ma duc in cluburi de fite, nu port sclipici, imi strang chistoacele in pumn pana dau de un cos, car in geanta sticla de plastic fiindca mi-e rusine sa o arunc pe iarba. Nu rumeg ciunga cu sonor, nu plescai la masa, nu injur de fata cu batranii, nu-l jignesc pe tata. 
Eu sunt doar un amarat de om, cu o amarata de locuinta intr-un oras stricat de complexati frustrati care se uita la telenovele si citesc Spy. Dar eu sunt fericita. Stii de ce? Fiindca am un refugiu al meu, undeva departe, undeva unde voi nu aveti cum sa ajungeti si sa-l stricati. Am un refugiu undeva intr-un amarat de sat cu sosea neasfaltata, cu o singura scoala si 6 elevi. N-am nici telefon acolo, nici TV, nici vecini manelisti. Ascult greieri si ma uit la fluturi si sunt mai fericita decat voi. N-am nevoie de tocuri cui, nici de Levi's, nici de gentute roz cu paiete. Ok, my bad. Am nevoie de Levi's, se pupa perfect cu bocancii mei. Nu, nu-s o hippioata drogata pe care o gasesti lesinata in regie. Sunt un om oarecare, pe care-l recunosti in multime dupa zambetul de om impacat cu sine. N-ai sa ma gasesti in bai de cluburi facandu-mi poze seeeaaacsi, nici criticand o tipa prost imbracata, nici la sala ca sa-l fac pe barosan fericit. Cel mai probabil ai sa ma gasesti la o masa, cu 2-3 prieteni, sau intr-un parc citind o carte buna. Nu, nu Cancan. Sa stii si tu, aia nu e carte. 
Nu ne cauta in contexte (sorry, Miha), n-ai sa ne gasesti. Noi nu avem nevoie de fond de ten si nici de silicoane exagerate, noi credem ca avem mai mult de oferit, nu doar o imagine de papusa. Noua ne pasa de omul de la masa de-alaturi si preferam sa-l ajutam chiar daca e beat si murdar si nu-l batjocorim fiindca e fun. Noi intoarcem capul cand vedem un amarat si-l ridicam de jos, nu ne prefacem ca nu e acolo. Voi nu flegmam pe trotuar, noi nu aruncam gunoi in lacul din Cismigiu. 
Voi, in schimb, sunteti ca niste nenorociti de melci, lasati dare scarboase pe unde va duceti. M-am saturat de gunoaiele voastre, m-am saturat sa aud manele cu dedicatii la party-uri de garsoniera, ni s-a urat de criticile voastre "ute-te si tu, fataaaaah, ce urata e si stramba aia". Bah, @#$%^ mama ma-tii, cum poti sa-i spui tu unui om pe care nu-l cunosti, ce e urat?! Bai, tu ai vazut ochii aia? Ai vazut cu cata viata se uita la tine? Chiar daca-i vezi, n-ai sa-ti dai seama fiindca nu poti, te-miedica ochelarii "da" musca turbata cocotati pe un bot de femeie nesigura. Baaai, oamenilor, cat de ipocriti sa fiti sa-i spuneti unui om ca e x,y,z cand n-ati vorbit nici 5 minute? 
Uite, eu te las sa spui ce vrei, si am sa-ti dau toata dreptatea, dar trebuie sa treci de un hop. Vorbeste cu mine, macar 5 minute, fata in fata, si-apoi spune ce vrei. Dar trebuie sa ai curajul sa ma infrunti macar 5 minute, 4 daca pierzi tramvaiul 11. Dar trebuie sa treci de hopul asta, fara el, esti un nimeni care injura un stalp.
PS: n-am nimic cu Kaos, dar nici n-am sa-i fac statuie
PS2: n-am nimic cu persoana, ci cu specia in sine
PS3:"Noi" nu suntem doar 2

Pentru prieteni 3. Printre scoici sparte si carbuni arsi, mi-am gasit toate raspunsurile

Bai, stii cum e sa iubesti pana doare? Daca n-ai facut asta, n-ai facut nimic. Sa iubesti un om cu toata fiinta, pana-ti iese sufletul prin piele, pana simti ca nu mai poti si-ti vise sa te ascunzi cu totul in nisip. Ai idee? Ai idee cum e sa iubesti si sa nu astepti nimic in schimb, si sa vrei doar ca un celalalt ipotetic sa fie fericit? Asta e singurul fel in care sentimentul ramane, transformat, mega transformat.Dar cand ai ajuns sa-ti doresti fericirea lui si nimic altceva, atunci ai sa-ti dai seama ca-l iubesti. Nu fara urma de egoism, fiindca undeva egoismul asta e ca o buruiana. Indiferent de ce-l face pe omul ala fericit, indiferent de cat rau iti faci tie, sa-l iubesti inseamna sa-l lasi sa fie fericit. Si el, omul asta, daca te iubeste n-o sa te lase sa sacrifici nimic. E ca o batalie intre care iubeste mai mult, niciodata balanta n-o sa fie dreapta, absolut niciodata. Dar tu, iubind ai sa castigi mai multe. Bai, o sa te doara ca naiba, o sa-ti smulgi parul din cap si-ai sa-l lipesti la loc cu superglue daca asta il face pe ala fericit. Sa te vada cu par.
Ai idee cat doare sa dezamagesti un om care crede in tine? Unul care se uita la tine si asteapta ceva, numai el stie ce, om pentru care tu reprezinti o idee, un amalgam de idei sau o frantura din credinta lui. Dezamagirea doare cel mai tare, fiindca n-ai cum sa lovesti asa decat un om pentru care insemni mai mult decat un nume si o fata. Si cand il vezi pe omul asta, si ii vezi privirea si te simti patruns si te pierzi, ai sa-ti dai seama ca totusi, undeva e de bine. Fiindca el, iubindu-te o sa-ti vrea binele, oricand, niciodata. Doar sa ai grija, tu nu esti altceva decat suma tuturor gandurilor tale, care nu sunt altceva decat o alta suma. Ne miscam in cerc. Nu mi-am dat seama decat tarziu, ca amarata mea de miscare de rezistenta atinge atatia altii. Bai, cand am plecat la drum am crezut ca sunt singura si ca pe mine si doar pe mine or sa ma doara talpile. Nu e asa, chiar nu. Din timp in timp, intorc capul si vad un altul urmandu-ma. Nu e de fiecare data acelasi, nu e tot drumul acolo, nu-mi vorbeste si nu ma ajuta cu nimic concret. Oamenii astia au facut ca drumul sa fie mai usor, de fiecare data. Imagineaza-ti ca in spatele tau sunt mereu oamenii astia, care nu merg pe acelasi drum, isi vad de ale lor, dar din cand in cand, sar gardul asta de 30 de cm si merg in spatele tau. Se abat putin de la ei, pentru tine. Si desi nu-ti cara bagajele, nici pe tine nu te cara in spate, nici nu-ti spun un cuvant, te ajuta. Pentru simplul fapt ca sunt acolo si tu stii. E un confort extraordinar in asta. Din timp in timp ma uit in spate si vad acolo, cate un om, cate doi, mergand linistit, fara sa-mi adreseze un cuvant, fara sa le vad altceva decat siluetele, undeva pur si simplu acolo, mergand linistit.
 Omule, n-am cum sa-ti arat cat insemni, dar tu, cunoscandu-ma si fiind o parte din mine, ai sa stii. Si ai sa ma vezi ca pe o silueta, undeva pur si simplu, si n-am sa-ti adresez niciun cuvant fiindca nu va fi nevoie.

Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?

Chestie noua. Nu.
Mama lor de sfarsituri, nu mi-au placut niciodata. Nici schimbarile. E asa o stare tampita, sa stai ca un stalp in mijlocul patului si sa ta gandesti la toate cele 1224455677 de tampenii care-au contat.
Si omul ala pe care l-am iubit acum 3 ani, si asta de acum 3 luni si omul asta nou, care cred ca-mi place. Si stau si intorc fiecare nenorocita de foaie pe toate partile si nu pot sa ma hotarasc: bai, eu sunt fericita sau nu? Bai, e de bine? Baaai, io imi bag picioarele, vreau sa nu mai simt nimic.
Daca stateam in banca mea, acum eram pe linie dreapta, asteptam cuminte o licenta linistita, ajungeam acasa la 10 si pana in toamna strangeam bani si visam la motor. De luat, nu-mi luam. Dar visam linistit.. Si uite-ma acum aici, singura cuc intr-o camera cu prea multe amintiri, gandindu-ma la cat de aiurea au luat-o lucrurile la vale. Si astept, habar n-am ce, dar astept. Sa vina omul asta si s-arunce cu pietre in geam, sau sa-mi trimita un mesaj de-ala de-al lui. "Cum esti?"
Cum naiba sa fiu? Ca dracu'! Sunt obosita si stau in pijamale si ma gandesc la o zi simpla, fara nimic special si-mi lipseste ziua aia ca painea facuta de mamaie, acum 10 ani. Mama ei de treaba, io ma car. Maaa caaar, ma iau in spate si-o iau pe sine. Unde ajung ajung.
Stai. Pauza. Am facut deja asta. N-a fost asa bine. E al naibii de greu drumul asta.
Baaaai, si sfarsiturile? Sfarsiturile astea ale cui sunt?
Mi-am distrus mainile, serios. Mi-e dor de voi, bai oamenilor. Mie dor de tine omule, mi-esti dor. Tampita treaba, da. Stiu. M-au apucat melancoliile, pacat ca nu pot sa dau merge layers. Putin de aici, putin de acolo.
Am chef de o cafea in Revenge, devreme, cand nu e nimeni si pot sa aud ce se povesteste la masa de-alaturi. Si vreau sa mi se povesteasca de oameni frumosi. Uite de asta mi-e dor. Avea multe parti bune treaba asta. Foarte multe, stiu. Ard. Mama ma-sii, nu mai are nimic. Decat 1579 si una de intrebari. Na! Nu mai e nimic rotund. Multumit? Nu. Stiam eu. Cacat. In ploaie.
Si vecinii au tacut si nu mai e nici o chitara si nici un caine care sa-mi latre in urechi. Si m-as uita la Fashion TV, da' n-am televizor. Si mi s-a terminat si serialul si n-am chef de filme noi.
Am chef sa dorm si sa ploua si sa stau sub patura, sa nu fac nimic. Sa am o bratara pe mana si sa fumez Gold lung. Cu imprumut.

Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.

N-am sa ma mai joc. N-am sa ma mai prefac ca nu ma dor atatea lucruri, n-am sa ma prefac ca totul e ok, ca nu mi-e frica, nu ma simt singura si nu ma afecteaza nimic. Am sa recunosc toate astea si am sa spun: ok, sunt doar un amarat de om pierdut undeva intre 100 de alegeri. Si daca sunt alegerile mele, si sunt, am sa le tratez ca atare. N-am sa dau vina pe omul care acum 3 ani m-a facut sa bocesc isteric, nici pe omul care m-a facut sa fiu ceea ce sunt. Nici pe amaratul ala de moment in care mi-am dat seama ca pot si-mi place sa iubesc. N-am sa ma mai prefac ca-mi pasa doar fiindca vreau sa-mi pese, n-am sa ma prefac nici ca nu-mi pasa, cand stiu ca nu e asa. Bai, imi pasa.
N-am sa ma prefac ca nu sunt un om egoist, fiindca sunt. Si n-am sa ma mai ascund, asta e. Fiecare alegere, fiecare decizie, aparent nesemnificativa, vine la un moment dat din urma si ma loveste usor: bah, teapa! Vezi ca am contat?!
N-am sa-mi mai bat capul cu 20 de prostii, n-am sa ma mai complac in situatii tampite, n-am sa  ma mai rasucesc de 100 de ori. Chestiia asta e asa cum e si gata. Eu sunt cine sunt si nimic mai mult. Nu mai am chef sa ma gandesc la altii, sa-mi pun probleme morale, sa ma gandesc sa nu deranjez cu nimic. Ghici ce, daca deranjul era asa mare, nu mai eram aici. Dar sunt, nu fiindca e bine, ci fiindca e de preferat.
N-am sa ma mai duc in fata omului ala mic, cu fata blanda si povete, sa-i spun: stiti ca....De-acum am sa-i recunosc in fata: da, dom'le, am dat-o in bara. Asta e ! Acum, in loc sa ne prefacem ca ne certam, hai sa rezolvam problema. Scurt, simplu, clar.
 Nu mai pot sa-mi aleg pasii cu grija. Eu nu pot, chiar nu pot. Am nevoie sa pot sa ma manifest, am nevoie sa pot sa spun o tampenie, si tu... vazandu-ma ca bat campii, sa ma ierti. Nu in urma unui proces de gandire, superior si mega pretentios, nu. Am nevoie sa ma ierti fiindca nu poti sa nu o faci. Instinctiv.
Da, am sa ma gandesc la oamenii astia cand fac un lucru, dar n-am sa-i pun mai presus de mine, fiindca facand asta pierdem toti.
Am obosit sa obosesc. Si asta e doar inceputul, am plecat la drum cu picioarele frante. Asta e, fac un popas aici si altul acolo, si pana la urma ajung. N-am sa ma mai mint pe mine ca nu ma doare marele cui din talpa,n-are rost. Pacat ca mi-a luat atata timp sa ma prind. N-am sa mai incerc sa explic ce si cum, bai., ori ma iei asa cum sunt, cu 100 de probleme, ori nu. Si gata.
Nici sa dau explicatii nu mai vreau. Gata. Ma duc unde ma duc si am sa ma descurc cum am sa ma descurc si gata, Daca pic, pic.
 Azi nu mai am chef de lucruri complicate. Aveam la un moment dat un plan de bataie, o tinta. O amarata de tinta, in aparenta foarte usor de atins. Nu. Vroiam doar o zi cu soare si orizont si iarba sau nisip. Si o tigara in mana dreapta, in timp ce stanga o tinea pe a ta.Cat de simplu pare, nu? Nu.
Mi-am incarcat bateriile in acelasi loc in care acum un an ascundeam in nisip aspru 1000 de prostii. Printre scoici sparte si carbuni incinsi, mi-am gasit toate raspunsurile.
Mi-am fumat tigara, cu mana stanga, mi-am ingropat picioarele in nisip, am stat cu ochii inchisi sa ascult marea si mi-am ferit umerii de soare si a fost ok.
Vreau liniste si lucruri simple, macar in aparenta.
Vreau sa pot sa vin in fata ta, omule, si sa-ti spun ca te iubesc, si tu, sa ai ochii deschisi si sa intelegi ce ti se spune. M-am saturat de jocuri tampite cu reguli pe care nu le inteleg fiindca nu sunt in mine. Am sa-mi dau cartiile pe fata: uite-ma! Sunt exact asa cum ma vezi, nu fiindca sunt asa, ci fiindca asa ma vezi tu. E doar o parte din ceea ce sunt. Atat poti sa cunosti din mine.
Nu ma intelegi? Ok, dar nu ma judeca grabit,  semanam mai mult decat crezi.

Inapoi din Vama Veche

Audaces, fortuna juvat!
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.