Mainile mele vor fii mainile tale, am zis.

Am luat-o la inceput ca pe o gluma, sau ceva care sa fie. Mai apoi a devenit ceva de sine statator. Am incercat de mii de ori sa scap din jocul asta, sa ies, dar niciodata nu am vrut pana la capat si am creeat asa, un joc in joc si pana la urma au inceput sa se confunde. Acum, cand a trecut prea mult timp sa-mi mai pot da seama unde s-a terminat jocul meu si unde a inceput celalalt, regret. Nu-mi pare rau ca a fost, deloc. Faptul ca a fost m-a facut sa fiu eu . Nu-mi pare rau ca am jucat asa, deloc, desi parca au fost unele greseli, as fi putut mai bine, desigur, dar jocul e jucat si cartile sunt date si acum chiar nu mai am ce face. Dar stiu ca as fi putut mai bine, stiu si ca am fi putut mai bine.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma , ca pe ceva care sa fie, atat. Si a trecut prea mult de atunci ca sa-mi dau seama daca m-am gandit la timp. Cand, pana cand, de cand? Stiu doar ca am inceput sa fiu eu in jocul asta si nu un rol. Stiu doar ca a inceput sa imi pese, a inceput jocul asta, sa-mi ia din control. Acum il recapat, dupa mult timp in care am crezut ca pierd daca ma las condusa. M-am inselat.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma, ca pe ceva care sa fie si atat, fara sa ma implic. Si nu am reusit. Am inceput acum sa am control si nu imi place pentru ca tot ce vreau e sa ma pierd din nou in jocul asta, cand al meu, cand celalalt, caci e o stare de bine in jocul asta si sa il pierd imi pare de neconceput. Imi pare uneori, ca vreau sa ies si parca nu e decat o traire din vechiul meu joc. Obisnuita sa plec am uitat cum e sa raman. Acum am ramas dar parca as pleca. Nu mereu, nu sa plec si gata. Acum as pleca si m-as intoarce si am pleca iar la drum, cum obisnuiam.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma, si a ajuns sa fie mult mai mult. Si ma gandeam la cate-as fi pierdut prin gluma, de pierdut, am pierdut multe si asa, si de castigat am castigat multe, mai multe parca.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma si am ajuns aici datorita ei, si asta nu regret.