Mainile mele vor fii mainile tale, am zis.

Am luat-o la inceput ca pe o gluma, sau ceva care sa fie. Mai apoi a devenit ceva de sine statator. Am incercat de mii de ori sa scap din jocul asta, sa ies, dar niciodata nu am vrut pana la capat si am creeat asa, un joc in joc si pana la urma au inceput sa se confunde. Acum, cand a trecut prea mult timp sa-mi mai pot da seama unde s-a terminat jocul meu si unde a inceput celalalt, regret. Nu-mi pare rau ca a fost, deloc. Faptul ca a fost m-a facut sa fiu eu . Nu-mi pare rau ca am jucat asa, deloc, desi parca au fost unele greseli, as fi putut mai bine, desigur, dar jocul e jucat si cartile sunt date si acum chiar nu mai am ce face. Dar stiu ca as fi putut mai bine, stiu si ca am fi putut mai bine.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma , ca pe ceva care sa fie, atat. Si a trecut prea mult de atunci ca sa-mi dau seama daca m-am gandit la timp. Cand, pana cand, de cand? Stiu doar ca am inceput sa fiu eu in jocul asta si nu un rol. Stiu doar ca a inceput sa imi pese, a inceput jocul asta, sa-mi ia din control. Acum il recapat, dupa mult timp in care am crezut ca pierd daca ma las condusa. M-am inselat.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma, ca pe ceva care sa fie si atat, fara sa ma implic. Si nu am reusit. Am inceput acum sa am control si nu imi place pentru ca tot ce vreau e sa ma pierd din nou in jocul asta, cand al meu, cand celalalt, caci e o stare de bine in jocul asta si sa il pierd imi pare de neconceput. Imi pare uneori, ca vreau sa ies si parca nu e decat o traire din vechiul meu joc. Obisnuita sa plec am uitat cum e sa raman. Acum am ramas dar parca as pleca. Nu mereu, nu sa plec si gata. Acum as pleca si m-as intoarce si am pleca iar la drum, cum obisnuiam.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma, si a ajuns sa fie mult mai mult. Si ma gandeam la cate-as fi pierdut prin gluma, de pierdut, am pierdut multe si asa, si de castigat am castigat multe, mai multe parca.
Am luat-o la inceput ca pe o gluma si am ajuns aici datorita ei, si asta nu regret.

Cand praful e praf si cand e radacina?

In sfarsit acasa. Dupa cateva zile de trambalare prin oras, dormit dupa alt fus orar, in diverse locatii, facand lucruri pe care in mod obisnuit nu le fac, imi dau seama de cat de dependenta sunt de ritualurile mele. Si imi dau seama ca m-am prins asa intr-un joc cu mine, fac aceleasi lucruri in fiecare zi si cu toate ca nu stiu cu siguranta daca imi plac, stiu ca ma fac sa ma simt bine sau macar imi ofera un punc de care sa ma agat. E o stare in care ma complac oarecum ,dar e bine. Ma gandeam daca e cazul sa schimb ceva dar nu am prea gasit ce. De fiecare data cand ne dam seama ca prindem radacini sau ca lucrurile nu s-au mai schimbat de ceva timp, incercam sau macar ne gandim ca ceva trebuie sa se schimbe. Nu e intotdeauna asa. Am prins radacini aici si nu stiu daca ar trebui sa merg mai departe, fiindca nimic din ce fac nu-mi pare gresit si parca totusi... Ma intreb daca nu cumva asta e o greseala. Sa schimbi mereu ceva, chiar daca e bine. De ce suntem asa chititi sa modificam mereu cate ceva? Sa facem o schimbare. Nu zic ca uneori schimbarea nu e buna. Intr-adevar, cateodata,cand praful se asterne prea gros, o schimbare e ceea ce trebuie. Dar cum sa ne dam seama cand praful e praf si cand e radacina? Vrem mereu ceva nou si asta ne opreste uneori sa vedem ce avem si sa ne dam seama ca asta e ce vrem sau ce avem nevoie. Am vrut sa schimb ceva si am schimbat . A fost bine de cele mai multe ori, dar odata am gresit, caci ce aveam era perfect si doar dorinta mea de nou a furat din perfectiune. Si dorinta asta nu e o dorinta cat o teama, de a nu ramane asa, de a nu rata ceva. Uneori e si curiozitate, dar si aceasta se amesteca uneori cu frica. Oamenii vor ce nu au, si rar se intreaba daca ce au e ce au nevoie.

Ucigasul meu doarme...doarme usor

Ucigasul meu doarme...doarme usor si nu imi e frica.
Tiptil tiptil curg visele la vale, usor usor aluneca pe langa scari, zgarie peretii usor cu unghiile lor si ii gadila si nu zic nimic.
Te vad cum te zdruncini in somn si nu spun nimic. Privesc fara sa vad orele, si orele se scurg usor... Imi trec prin fata minutele dansand. Si zilele danseaza usor. Vad zilele dansand si tu nu te mai zdruncini, nici nu mai dormi. Te vad cum privesti peretii dansand si luminile noptii iti par fantasme."Hai sa dansam" imi spui."Danseaza cu mine". Eu:"Nu azi,nu acum...
Acum noaptea doarme si e linistita...sa nu o trezim cu pasii nostrii grei."
E noapte de cateva zile si ziua nu pare sa vina curand. E tarziu si somnul atarna de perdele.
"Hai sa dormim" iti spun... Tu :"danseaza cu mine". "Nu azi, nu acum. Atarna somnul de perdele si nu vrem sa il trezim..."
E inca tarziu sau mult prea devreme si linistea asta e oarba. Ma dor urechile de atata liniste si nu pot sa iti spun, caci imi e frica sa sparg tacerea oarba.
"Hai sa cantam"imi spui. "Nu azi,nu acum,nu in noaptea asta,linistea asta e rea si ne asculta."
Imi e frig langa fereastra dar nu pot sa plec. E o liniste goala si somnul atarna de perdele si imi e frig langa ferestre.
"Vino langa mine" imi zici. "Nu azi, nu acum." E prea multa liniste si imi e frig si somn si nu pot sa ma misc.
"Hai langa mine" imi zici... "Nu azi,nu acum,poate maine" si nu am venit.
E noapte si ziua nu pare sa vina curand. Si e frig si e noapte si tacerea asta e oarba. Te privesc prin perdele si nu te gasesc si imi e frig si somn si frica sa nu te trezesc, daca dormi.
"Hai langa mine"iti zic, dar tu nu spui nimic.
E noapte si ziua nu pare sa vina curand si visele toate s-au scurs pe pereti si de atata durere rad si glumesc si par a fi beti. Scarile toate s-au culcat la pamant si peretii rad si le cauta pe sub podele, dar nici ele nu mai sunt.
Hai vino langa mine, hai sa privim prin ferestre cum norii se scurg .Vino cu mine sa cautam treptele, au fugit crezand c-o sa pleci. Hai vino cu mine sa cautam treptele si peretii si somnul ce atarna de pereti. Hai langa mine la ferestre, caci doar ferestrele au mai ramas.
"Hai vino cu mine" am spus si m-am intors sa te privesc si nu mai erai acolo.
"Hai sa dansam, hai sa cantam, hai langa mine" imi spun peretii dar tu ai plecat.

Unele lucruri se schimba,altele nu ...

Sunt unele lucruri care se schimba, oricat ai incerca sa le pastrezi la fel. Sunt de obicei acele lucruri la care tii, acelea de care te leaga ceva. Poate ne sunt dragi tocmai fiindca stim ca le vom pierde, si atasamentul asta e trist. Sunt anii de liceu, sunt prietenii din copilarie, filmul la care am ras si plans, care mi-a servit drept model, blugii aia vechi si peticiti care-mi sunt mici acum dar nu ma incumet sa ii arunc pentru ca odata, acum mult timp, am iesit cu el si mi s-au agatat in gard. Sunt lucruri banale care se schimba si unele dor, pe altele le uitam si pe majoritatea nu le luam in seama, cel putin pana la un moment dat. Si cand ne aducem aminte ne lipsesc. Sunt si acele lucruri de care ne atasam, lucruri fara valoare, sau aparent fara valoare. Lucruri marunte, inimioara atat de banala in sine, dar el a spus atunci "vroiam sa-ti dau ceva, de la mine", trei cuie indoite de el in sala de fresca, primul cadou de Craciun, prima poza impreuna, primul album. Sunt acele amintiri care dainuie, oricat s-ar schimba in jur, oricat ne-am schimba. Momentele acelea raman la fel, cu aerul de atunci impregnate, si parca miros a timp si a soare sau ploaie sau vant, e un iz de demult si e trist si totusi zambesti,caci poarta in sine, aceste obiecte, o dragalasenie de moment, de demult.
Si ce ne leaga de ele nu e momentul in sine singur, ci parca o parte din noi. In fiecare cuisor e un "el" si un "tu" si o sala de fresce si sunt toti cei de acolo prezenti. Si mirosul de var.
Sunt unele lucruri care se schimba, si de obicei le regretam, si sunt si acele momente care raman la fel, dar pe care le-am pierdut, caci nu mai sunt si doar pastram o siguranta n faptul ca dainuie.

despre lucruri de mijloc nu se vorbeste cu strainii

Sunt acele persoane pe care odata ce le cunosti, le ai. Acei oameni care se atasaza repede, sau devin intr-un fel dependenti de un oarecare "celalalt". Nu intotdeauna intr-un mod intim, uneori e vorba de o cafea si o tigare, de a vorbi 10 minute pe zi, uneori e doar un offline din cand in cand care sa-ti amintesca un fapt stiut, ca e "cineva" acolo. Si de obicei sunt straini, oameni pe care ii cunosti de trei zile, despre care nu stii decat ce iti spun. De ce e atat de usor sa fim sinceri cu cei pe care nu-i cunoastem? Poate pentru ca ei ne cunosc doar din prizma noastra, stiu despre noi ce le spunem, stiu despre noi ce vrem noi sa creada; si mergand pe ideea asta , se poate sa spunem despre ei ca ne cunosc? Inclin sa cred ca nu. Daca ei ne cunosc pe "noi" din cele spuse de noi insine si doar atat, nu cunosc decat parerea noastra despre propia persoana. Atunci cand vorbim cu un altul strain despre noi insine nu facem altceva decat sa purtam o conversatie deja epuizata, nu? Niciodata nu discuti cu strainii lucruri de mijloc. Vorbesti despre fapte banale sau importante. Despre lucruri insipide sau care te macina. Si in cel de-al doilea caz "celalalt" nu e, de obicei, decat un pretext,caci aceeasi discutie am purtat-o cu noi insine inainte. Poate in alt mod, poate nu atat de convinsi, poate neavand atatea detalii, dar radacinile sunt intotdeauna acolo. Purtam discutii "existentiale" cu un celalalt strain fiindca simtim nevoia de a cere o parere, de a avea intr-un fel o "acoperire" a decizilor noastre, la modul "am vorbit cu Z si m-am hotarat", nimic mai fals caci am vorbit cu Z desprea ceea ce vroiam sa vorbim si nu am cerut o parere. Poate ca oamenii sunt pur si simplu lasi , si au nevoie mereu de o acoperire in caz ca gresesc. Sau poate lucrurile par mai usoare sau poate pur si simplu altfel intr-un mod cat se poate de vag, dar categoric par altfel cand sunt spuse cuiva. Sunt acei oameni pe care odata ce ii cunosti, ii ai, fiindca ei cauta un altul care sa fie pretext sau sa ii asculte.

E cartea asta, "Valiza cu zapezi", ca o culegere de trairi personale. Si am citit-o din scoarta in scoarta de mai multe ori si sunt pasaje pe care le stiu fara sa trag cu ochiul la randuri. Imi pare ca au asa o frumusete aparte, tigarea care se fumeaza singura in intuneric, mama care vine si se duce, caii care se iarta de pacate, un tren si o gara, melodia care se asculta mereu in doi... Putin trista si parca boema si mohorata atmosfera de ploaie marunta sau soare uscat.Si e trist si totodata e viata, asa cum e ea. Si parca citind intoarcerea mamei vad ulita din sat, si copacii si gardul de care ma sprijin si fantana si praful si boii de pe camp. Si totul nu mai pare o poveste in carte si parca ma mint si imi pare ca am fost eu acolo.

Areta Sandru -Valiza cu zapezi

Venea maica-mea de la fantana incoace cu sortul strans si parca era beata asa cum venea ea,oare ce-o fi patit maica-mea,ma-ntrebam,oare ce-o fi patit, si maica-mea venea pe drum strangandu-si sortul cu mainile, si numai mainile ei mari si negre ca doua radacini,ca nu le mai deosebeai una de alta,numai mainile acelea mestecau sortul.(...) Si cum stateam asa si-o asteptam pe mama sa vina pe drum mai repede,ca nu stiu ce facea, si mi se paruse mie ca se oprise langa fantana, si-o tot rugam in gand,hai mama (...) si mama iar o pornise la drum,da nu stiu cum venea cu sortul ei strans in maini de parca era beata,si nu stiu cum dar n-am mai putut sa rad,si doar ma uitam la ea cum vine,atat,cum vine,si venea spre mine,da nu stiu ce ma apucase de ma gandeam,uite cum vine mama asa pe drum,parca se duce,(...) venea mama,venea si pleca in acelasi timp...
Ion,mama,i-am strigat eu ,si mama-si strangea sortul ei negru pe langa trupul ei ,si parca trupul ei se aduna langa drum(...)si numai o aud pe mama ca-mi spune,hai fata mai repede,ca s-au luat boii la sfada (...) si m-a luat in coarne si m-a-nvartit de trei ori.Si-au intrat coarnele in mine,si mi-e trupul strivit si doar m-am aplecat sa m-adun cat mai ramasesem de pe jos,ca poate-am lasat ceva din mine pe camp,ca poate m-am uitat pe-acolo,dar n-are nimic,fata,ca ce mai sint,sint in sortul asta,si m-aduc acasa (...)
Si-atat a mai zis mama in seara aia , si doar si-a strans sortul pe langa ea,si parca-si mai tinea din viata acolo,in sortul ala, si parca-i era frica sa nu se deznoade(...) si s-a rupt ata pe mijlocul mamaligii si s-a deznodat sortul mamei si doar atat a mai apucat mama, sa se uite la foc,si focul ardea mai departe(...)si doar focul aprins de mama ardea mai departe...

Despre curaj

Sa existi nu e totul,sa traiesti e mai important. Pacat ca nu ne zice nimeni cum. E insa ciudat ca totul incepe aici. Fara un loc anume. Printre oameni.
Viata nu e pur si simplu o insiruire de evenimente fara noima, e ceea ce vrei tu sa fie, nuantat. Nu iti e data pur si simplu, nu iti e oferita pe tava cu un biletel atasat "pofta buna" sau "a se servi rece". Nu. Tu si cei ca tine o faceti sa fie ceea ce e, si ea va face pe voi sa fiti ceea ce sunteti. E doar o relatie de interdependenta, si nu o relatie de "sclavism".
Nu noi hotaram carui timp sa apartinem, dar de noi depinde ce vom face cu timpul care ne e dat. Sunt multi aceia care prefera sa creada ca "nu am ce face","asa a fost sa fie" sau "am ghinion". Astea sunt doar diverse moduri in care noi ne ascundem de frica. Si pana la urma de ce?

Curajul nu inseamna absenta ei, asta e de multe ori prostie sau inconstienta, tupeu sau naivitate, dar nu curaj. Pacat ca am ajuns sa le confundam atat de mult...Un om curajos e acela care ia viata in piept, cu frica in suflet; de ce sa-l comparam cu un altul care nu stie ce vrea si

nu are (deci)de ce se teme, fiindca nu are ce pierde. Cine e cel curajos? Si cum se defineste curajul? Eu propun sa fie actiune + frica. Fiindca tuturor ne e teama de ceva, dar putini au curajul sa o recunoasca. Curajosi sunt cei ce se cunosc pe sine si se accepta asa cum sunt.
Viata e mult, mult, mult prea scurta ca sa nu fii ceea ce vrei sa fii.

inca o zi

A mai trecut o zi ce va fi urmata de o alta,daca am noroc...A fost o zi plina, am cunoscut un alt adevar, o alta lume, m-am indragostit de o raza de soare, pe seara de o umbra. Am cunoscut un curcubeu, cam plin de el, am ras de o schela cherchelita, am invatzat sa zbor fara franghii, am invatat sa cant la mandolina, am cunoscut un pian, a fost o zi plina...ce va fi urmata de o alta...daca am noroc...