Esse quam videri

E satul asta uitat de lume, intre dealuri si raulete. Cand eram mica ma abandonau ai mei acolo cu lunile si eu abia asteptam. Bucurestiul e fad pentru un copil, mai ales un copil care stie sa se joace in tarana. Dimineata fugeam pe maidane, ma cautau la pranz prin vecini si ma aduceau la masa cu forta. Ma jucam toata ziua in copaci, din cand in cand faceam case in nisip, scobeam dovleci si seara, cand soarele abia se mai vedea ne jucam de-a v-ati ascunselea in cimitir. Bunica-mea nu avea casa la tara si stateam sa sora ei, care tot o bunica imi era. Mamaia Ioana si mamaia Licuta, datorita lor am avut copilaria perfecta. Restul copiilor erau pusi la treaba, noi nu; noi, adica eu si frate-miu. Noi doar culegeam boambe pentru tuica si scoteam cateva galeti de apa pe zi. Dar imi placea din cand in cand sa ma bag la munca de tara si ma duceam pe camp sa luam frunze de floarea soarelui pentru rate, sa jumulim buruiana din gradina, sa fac la porumbi sau la carat de paie. De priceput nu m-am priceput niciodata dar am incercat. Pentru mine era fun si ma simteam si bine ajutandu-le pe fete. Acolo esti ruda cu toti si toti stiu cine esti.
Cand ne-am pierdut papusile si locurile din copaci am inceput sa iesim noaptea in sat. Ne adunam la cate-o casa parasita si ascultam muzica la o rabla de casetofon, dar era de ajuns pentru noi. Era perfect, aveam tot ce vroiam, prietenii erau la 2 case distanta, doar frate-miu se credea mai mare si mai tare si ma punea la respect. Ai nostrii l-au lasat pe el sa aibe grija de mine, n-are nici 2 veri in plus fata de mine, dar el se credea stapan. Acum un an am gasit ascuns intr-o odaie un caiet de cand eram mici. Ce era in caietul asta? Tot ce faceam eu, "Azi Livia s-a certat cu mamaie" "Azi Livia n-a venit la masa...n-a scos apa... n-a vrut sa o ajute pe mamaie... etc etc..."
Aveam si vecina nebuna in stanga, si vecina rautacioasa in dreapta, vecina care-si cauta gastele in curtea ta de fiecare data cand aveai pe cineva in vizita.
As putea vorbi despre satul ala ore in sir fara sa ma gandesc la ce sa mai spun. La pranz ne duceam la dig sa ne balacim, ne duceam la cules la sfarsitul verii, furam porumbi de copt, furam coceni din vecini, pepeni si pere, mere acre si struguri de masa. Din cand in cand furam si cate-o gaina.
E satul asta plin de farmec, acum mai putin, dar atunci, atunci era un fel de Eden pentru copii. Case de chirpici si sire de paie, pamant fierbine pe care mergeam desculta si santuri prin care mergeam dupa ploaie.
Tecuci e satul ala am meu si nu numai, al nostru. Ma mai duc si acum, in fiecare vara in casa mea de chirpici. Nu mai sta nimeni acolo acum, curtea nu mai e ingrijita cum era inainte, gradinita de flori e mai salbatica, via e la pamant, dar e tot satul ala, tot casa mea si lego-urile in pod. Casa e acolo unde iti e si inima, si suna a cliseu dar asta e. Casa mea e intr-un satuc uitat de lume, in care drunurile se inunda la ploaie si autobuzele nu intra in sat cand se strica soseaua.