Azi imi e dor de toti oamenii pe care i-am lasat in urma, imi e dor de locurile pe care le-am vazut si de care imi aduc aminte doar din cand in cand, Azi imi e dor sa fumez o tigara pe rogojina, cu un om verde langa mine, intrebandu-ne daca vom mai fi si "la anu' " aici si asa.
Azi regret ca n-am putut sa-mi respect toate promisiunile, ca n-am ajuns in fiecare zi pe acoperis, ca m-am lasat de alergat in parc dupa o zi, ca n-am citit 5 carti in 10 zile.
Tot azi imi dau seama ca m-am pierdut si m-am regasit si m-am pierdut iar, dar am sa ma gasesc din nou, putin schimbata si intr-un fel ciudat, la fel.
Imi pare rau ca nu ma mai bucur cand primesc vesti bune, imi pare rau ca nu plang cand pierd.
Totusi, ma fac sa zambesc, inca, momentele simple ale zilei.
Azi am zis ca de maine am sa pun mana pe tasta. Am mintit, si ma bucur.
Iti multumesc, prietene, ca ma cunosti si stii intotdeauna cum sa ma trezesti.
vineri, 21 octombrie 2011
marți, 10 mai 2011
Pana cand?
Am intalnit de curand un economist, un om economist. Ne-am lansat intr-o discutie despre om si nevoile lui, si am pierdut amandoi si nimeni nu a castigat. Da, inteleg, omul are nevoie de bani, are nevoie de siguranta, comfort, de placeri ce pot fi castigate prin bani, dar ... Nu s-au inversat polii pe undeva? Nu s-a pierdut tocmai sensul muncii? Cati lucreaza pentru a supravietui si cati pentru a trai fericiti. Inteleg, sacrificii facem in toate, dar merita sa sacrificam 20 si ceva de ani de viata , in care fericirea sa fie mimata 2-3 saptamani pe vara si atat, pentru ce? Pentru o viata mai buna? Nu. Viata e ceea ce ti se intampla cand esti ocupat cu facutul altor planuri.
Inteleg omul care e nevoit sa munceasca in fiecare zi, cate 16 ore, pentru copii, pentru parinti, pentru un gand , pentru o idee, dar pana cand? Caci si copii vor munci la fel, si vor mima si ei fericirea si la fel ii vor invata pe ai lor. Fericirea nu sta in LCD-uri, in vile luxoase, in masini scumpe sau caviar. Nefericiti pot fi si locuitori de palate si sarmani in cutii de carton, fiindca fericirea e a sufletului si nu a stomacului plin. Da, avem nevoie de hrana si adapost si siguranta, dar acestea sunt doar o baza care-ti permite sa fi mai mult. Am gasit trairi mai sincere in carti decat in paine. Nu se reduce totul la "traiesti ca sa mananci sau mananci pentru a trai"?
Murim fara sa realizam nimic din ce ne-am propus, murim fara sa ne dam seama si uitam de toate visele de cucerire a vietii si uitam de toate ideile care ne-au facut sa iubim si vantul si pamantul si ploaia.
Pentru ce ne dam viata, si pana cand?
Inteleg omul care e nevoit sa munceasca in fiecare zi, cate 16 ore, pentru copii, pentru parinti, pentru un gand , pentru o idee, dar pana cand? Caci si copii vor munci la fel, si vor mima si ei fericirea si la fel ii vor invata pe ai lor. Fericirea nu sta in LCD-uri, in vile luxoase, in masini scumpe sau caviar. Nefericiti pot fi si locuitori de palate si sarmani in cutii de carton, fiindca fericirea e a sufletului si nu a stomacului plin. Da, avem nevoie de hrana si adapost si siguranta, dar acestea sunt doar o baza care-ti permite sa fi mai mult. Am gasit trairi mai sincere in carti decat in paine. Nu se reduce totul la "traiesti ca sa mananci sau mananci pentru a trai"?
Murim fara sa realizam nimic din ce ne-am propus, murim fara sa ne dam seama si uitam de toate visele de cucerire a vietii si uitam de toate ideile care ne-au facut sa iubim si vantul si pamantul si ploaia.
Pentru ce ne dam viata, si pana cand?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
